Tabu
PEOPLESlider

Moment rușinos pentru Smiley: s-a întâmplat în faţa publicului! Ce a făcut artistul

Smiley, artistul iubit pentru charismă, talent şi devotament pe scenă, n-a fost dintotdeauna lipsit de inhibiţii. De-a lungul vieţii sale, au existat şi momente mai puţin plăcute.

Cum ar fi episodul în care a uitat versurile în faţa pubicului.

Smiley i-a povestit lui Mihai Bobonete despre momentul în care și-a uitat versurile pe scenă. Părinții săi au avut grijă să-l ajute să depășească evenimentul care l-a marcat, pe vremea când era doar un copil.

La majorat, Tiberiu Andrei Maria, pe numele său real, a primit un cadou inedit din partea părinților. I-au arătat un video cu el de când avea 3 ani și era la grădiniță.

„Părinții mei, când am făcut eu 18 ani, mi-au făcut cadou de ziua mea la 18 ani o înregistrare cu mine la trei ani”, a spus Smiley.

Acea înregistrare a fost făcută pentru ca micul Andrei de atunci să treacă peste un moment jenant pe care l-a trăit la grădiniță.

Mai exact, artistul se afla la serbare acolo unde avea de interpretat niște versuri. Andrei reușise să învețe toate rolurile celorlalți colegi și le știa pe dinafară, însă când a venit momentul ca el să își spună versurile, de emoție s-a blocat și a uitat absolut tot.

Părinţii i-au recreat, acasă, serbarea, iar Andrei a avut ocazia să se revanşeze, să apuce să-şi spună versurile.

Acea filmarea i-a fost dăruită lui Smiley la majorat. „Au fost foarte inspirați. Bă acum că a avansat tehnologia putem face o înregistrare pe care să o păstrăm”, a adăugat artistul referitor la acel moment.

Sursa: Tabu.RO

ARTICOLE SIMILARE

Crema cu efect imediat care reduce ridurile fine din jurul gurii

Andreea Damian

Povestea de iubire lesbiană interzisă în Kenya a luat premiu la cel mai mare festival de film din Africa

realitatea

Andreea Marin, reacție după ce s-a spus că fiica ei va juca în noua serie „Liceenii”

Andreea Damian

Avertismentul OMS: Un milion de cazuri de COVID-19 și 50.000 de decese în următoarele zile

Andreea Damian

Ilinca Vandici, reacție după zvonurile divorțului. Ce a făcut de fapt soțul ei, Alex Neacșu

Andreea Damian

Crimele care au marcat lumea modei

Andreea Damian

Scrie un comentariu