Tabu
PEOPLESlider

Motivul pentru care Sore a dispărut din lumina reflectoarelor, după despărțirea de tatăl fiicei sale

Sore nu mai formează un cuplu cu Mircea Julean, tatăl fetiței sale, de mai bine de un an și jumătate. Cei doi s-au despărțit după 8 ani de relație. Au rămas în relații civilizate, de dragul lui Erin, fetița pe care o au împreună.

Sore a simțit nevoia să ia o pauză pe plan muzical și să dispară din lumina reflectoarelor până când va simți din nou nevoia să urce pe scenă.

Sore și Bitză au fost invitații matinalului „Dimineața pe doi cu Greeg și Cernat”, difuzat simultan pe Kanal D2 și Radio Impuls, și au adus un cadou inedit pentru fanii celebrei Laura Stoica. Cei doi artiști au fost prezenți în studio pentru a lansa remake-ul hitului „Un actor grăbit”, un adevărat omagiu adus regretatei artiste, care a murit într-un cumplit accident de mașină la doar 39 de ani. 

Colaborarea este cu atât mai inedită cu cât reprezintă pentru îndrăgita interpretă Sore sfârșitul unei binemeritate pauze muzicale. În toată această perioadă, Sore s-a dedicat creșterii fetiței sale în vârstă de 7 ani și jumătate. De altfel, maternitatea i-a schimbat în totalitate stilul de viață și prioritățile și a ajutat-o să devină un om mai organizat.

„Și eu mă număr printre cei care și-au luat o pauză de la muzică. În ultimii doi ani nu am mai făcut nimic, pentru că, de la un punct, simțeam o presiune; ți se stoarce inspirația. (…) E mereu acel «trebuie să facem, trebuie să lansăm»… un fel de burnout inspirațional. Dar pauzele astea sunt atât de bune. Eu cred foarte tare că lucrurile și oamenii trebuie să se întâlnească. Lucrurile trebuie să se întâmple, cum a fost și cazul nostru. Pentru mine colaborarea noastră, propunerea venită din partea lui Bitză, a reprezentat semnul că tebuie să încheiem pauza și să repornim”, le-a mărturisit Sore matinalilor Greeg și Cosmin Cernat.

 

Sursa: Tabu.RO

ARTICOLE SIMILARE

Virgil Abloh, noul Karl Lagerfeld al milenarilor?

Andreea Damian

Bagheta de pâine, ultima tendință în modă și design?

Ciocîrlan

Relația lesbiană pe care a avut-o Whitney Houston, subiectul unei cărți scrise chiar de fosta ei iubită

Andreea Damian

Shaormeria lui Tzancă Uraganu a fost închisă, la nici un an de la funcționare

Andreea Damian

Gelozia. De la sentiment nevinovat la factor daunator

realitatea

Tot ce trebuie să știi despre sezonul 3 din „Emily in Paris”

Andreea Damian

Scrie un comentariu