Tabu
LIFE & LOVE

Care este vârsta potrivită pentru începerea vieții sexuale

Medicii spun că educația sexuală este esențială pentru puberi și adolescenți în special, de aceea ar trebui începută din școala primară cu noțiuni introductive și continuată apoi pe parcursul anilor de școală.

România este țara cu cele mai multe mame minore din Uniunea Europeană. Numai în 2020, peste 16.000 de adolescente din țara noastră aduceau pe lume copii. Tocmai pentru a reduce numărul mamelor minore, mulți specialiști au militat pentru introducerea în școli a educației sexuale.

Specialiști precum medicul Corneliu Saradan de la Direcția de Sănătate Publică Botoșani, specialist pe prevenție, arată că educația pentru sănătate, inclusiv educația sexuală, poate salva populația de multe probleme nedorite. Acesta mărturisește că o viață sexuală amânată până după vârsta de 18 ani ar reduce și mai mult riscurile. 

„Educația pentru sănătate include educația sexuală. Este o componentă. Eu am propus, de exemplu, ca început clasa a III-a. Să se discute, pentru început organele genitale, că există diferențe între fetițe și băieți, în general chestiuni de anatomie, cât se poate de firesc. Pentru că altfel există curiozități. Urmează în clasa a VII-a, care este perioada când se intră în pubertate, și fiindcă tot se face anatomie și fiziologie la școală, este momentul ca să suplimenteze cu această educație pentru sănătate, inclusiv educație sexuală. Mai apoi la liceu, undeva la clasa a XI a, când iarăși se învață anatomia, se poate completa cu educația pentru sănătate. Nimic forțat”, precizează dr. Corneliu Saradan. 

Specialistul atrage atenția și asupra începerii vieții sexuale, precoce. Acesta spune că tinerii sunt pregătiți pentru relații intime după vârsta de 18 ani. Iar motivele țin de maturizarea diferențiată din punct de vedere fizic și psihic.

„Cu cât mai târziu, cu atât mai bine! Cu atât mai mare va fi fericirea! Adică, după 18 ani. Există o maturizare biologică și trebuie dublată de o maturizare psihologică. Maturizarea psihologică este undeva pe la 20 de ani. Nu trebuie să ne grăbim să începem viața sexuală pentru că încă nu suntem maturizați din punct de vedere psihologic și nu luăm decizii corecte, în momentul în care facem diferite alegeri”, precizează medicul botoșănean.

Sursa: Tabu.RO

ARTICOLE SIMILARE

Doua religii, un singur cuplu, o rezolvare?

realitatea

Palmele la fund ajută relația

realitatea

Zodii care plâng din orice

Andreea Damian

Cel mai periculos lucru despre fiecare semn zodiacal

Andreea Damian

10 lucruri pe care cuplurile fericite le fac înainte de a merge la culcare

Andreea Damian

VALENTINA PELINEL – gravida cu Cristi Borcea!?! Sex cu folos la puscarie

Scrie un comentariu