Tabu
CULTURE

Sărbătoritul zilei de 26 iulie

Sandra Bullock s-a născut pe 26 iulie 1964 în Arlington, Virgnia. Este fiica unui profesor de dicție și a unei cântărețe de operă. Sandra vorbește perfect germană pentru că a locuit la Nurnberg până la vârsta de 12 ani. A văzut o mare parte a Europei pentru că își însoțea mama în mai toate turneele. De altfel și ea a făcut parte dintr-un cor de copii care cânta operă. Asta pe lângă orele de balet și dicție. După ce s-a mutat în SUA șia terminat liceul, Bullock a început o facultate în North Carolina. A abandonat, însă, studiile și a plecat la New York pentru a deveni actriță. Înainte de a fi celebră a fost barmaniță și garderobieră.

Primul rol care a adus-o în antenția publicului, a criticilor și producătorilor a fost cel din “Demolition Man” din 1993. Datorită acestui film a obținut primul ei rol important în “Speed” în 1994. De atunci și până acum, Sandra Bullock a devenit una dintre actrițele cele mai iubite din întreaga lume. Publicul, pur și simplu, o iubește pentru că are umor, nu are fițe și este o fată simplă în ciuda succesului imens de care se bucură.

ARTICOLE SIMILARE

Al Pacino: ambiții, refuzuri și copii

realitatea

Al Pacino şi Robert De Niro, din nou împreună, într-un film regizat de Ridley Scott

Andreea Damian

Concert AVE MARIA – ARMONII SACRE cu tenorul ŞTEFAN von KORCH, pe 29 Aprilie, la sala I. C. Brătianu a Centrului Cultural Ioan I. Dalles

Tabu Tabu

Nasa a plasat un ceas atomic care dacă va funcționa corect va revoluționa călătoriile în spațiu

realitatea

Spectacolul dronelor pregătit de Anul Nou la Shanghai a fost înregistrat

Andreea Damian

România investește în bugetele serviciilor, Japonia pune pe primul loc știința

Dora Constantinovici

Scrie un comentariu