Tabu
BEAUTY

Rosie Huntington-Whiteley este imaginea noului parfum Burberry Body

Senzualitate şi rafinament sunt cele două dimensiuni ale campaniei publicitare imaginate pentru toamna 2011 de către Christopher Bailey, directorul de creaţie al companiei Burberry, în vederea lansării parfumului Burberry Body.

Pe 13 iulie, reprezentanţii companiei au făcut publică şi o primă imagine din campania Burberry Body, realizată de fotograful  peruan Mario Testino. Întregul univers al noului parfum este astfel desăvârşit în imaginea modelului şi actriţei britanice, protagonistă a filmului “Transformers: Dark of the Moon”, Rosie Huntington-Whiteley purtând doar un trench Burberry.

Cariera lui Rosie este strâns legată de colaborările sale cu Burberry, ea apărând în campaniile pentru linia de îmbrăcăminte şi accesorii în sezoanele de toamnă-iarnă 2008/2009 şi 2010. Modelul britanic reia acum colaborarea, acceptând să devină prima imagine a noului parfum al brandului, mărturisind  “este o onoare pentru mine să pot lucra din nou pentru Burberry. Este brandul care practic m-a lansat pe piaţa mondială a modellingului. Iar acum, să fiu rugată să fiu primul Burberry Body, e un compliment absolut covârşitor”.

După cum a afirmat şi Christopher Bailey “ Rosie, asemenea unui sublim trandafir britanic senzual, reprezintă perfecţiunea spiritului Burberry. Ea inspiră cu cea mai mare modestie acest echilibru perfect al senzualităţii şi încrederii. Cum Burberry face parte din istoria ei, i s-a părut mai mult decât natural să devină prima imagine a lui Burberry Body” astfel că “stilul ei natural şi frumuseţea sa au făcut-o unica alegere pentru prima campanie Burberry Body”.

Burberry Body se anunţă a fi cea mai incitantă lansare pe care compania Burberry a imaginat-o până acum, ea reunind ceva din spiritul senzual şi provocator al brandului şi pentru că parfumul doreşte să surprindă toată modernitatea şi moşternirea pe care o reprezintă astăzi această marcă britanică.

ARTICOLE SIMILARE

MBT, antrenorul personal al vedetelor de la Hollywood

realitatea

TOP tari cu cele mai frumoase femei din lume

Elena Gheorghe dezvaluie cum se mentine in forma

Skincode Essentials, made in Switzerland

realitatea

4 obiceiuri de înfrumusețare de evitat dacă ai 40 de ani

Andreea Damian

Care e mama si care fiica? Cum arata un fost model si fata ei adolescenta

Scrie un comentariu