Tabu
CULTURE

30 de designeri au sărbătorit-o pe Sonia Rykiel

 În cadrul Săptămânii Modei de la Paris, Sonia Rykiel a aniversat 40 de ani de la deschiderea casei sale. Dacă englezii au dat-o pe Vivienne Westwood, francezii o au pe Rykiel, excentrica roșcată care a devenit celebră prin colecțiile sale atât de French chic. Designerul a ales să sărbătorească momentul printr-un spectacol și o cină boemă miercuri, 1 octombrie, la National Park Saint Cloud, odată cu prezentarea colecției primăvară/vară 2009.

500 de invitați, o mulțime de celebrități, printre care Kate Bosworth, Emma Watson, Dita Von Teese, Natalia Vodianova, Mila Jovovich și designeri, prieteni apropiați ai Soniei. Decorul a fost reprezentativ pentru Madame Rykiel – motivele sale favorite, cu inimi, buze, flori și păsări.

La finalul prezentării, Nathalie, fiica Soniei, care este și directorul creativ al casei i-a pregătit mamei sale o surpriză de proporții: 30 de designeri au creat, fiecare, în complicitate cu aceasta, câte o ținută omagiu lui Rykiel. Leitmotivul? Părul său roșu flamboyant. Sunt cele mai reprezentative nume ale modei, printre care Jean Paul Gaultier, Christian Lacroix, Jean Charles de Castelbajac, Ann Demeulemeester, Martine Sitbon, Sophia Kokosalaki, Jeremy Scott, Martin Margiela, Yohji Yamamoto, Karl Lagerfeld, Vivienne Westwood, Valentino, Rodarte, Stella McCartney, Diane Von Furstenberg, Narciso Rodriguez sau Michael Kors.

Å¢inutele create de aceștia, alături de creațiile din ultimii 40 de ani ale Soniei Rykiel vor fi expuse la Muzeul de Arte Decorative din Paris, începând cu data de 20 noiembrie și până în 19 aprilie 2009. Pentru a vizualiza o parte din show-ul Sonia Rykiel ( în care o vei zări și pe Irina Lăzăreanu) și surpriza de final, intră pe telegraph.co.uk 

ARTICOLE SIMILARE

CHA CHA LITIX! Episodul 107. Black Friday, cea mai mare sărbătoare tradițională românească

Andreea Damian

Filmul Last Christmas devine noul clasic de Crăciun

Andreea Damian

Costumele din „Prietenii tăi (Friends)” vor fi scoase la licitație pentru o cauză LGBTQ

realitatea

Ocean Cleanup a colectat pentru prima dată deșeuri din plastic în Oceanul Pacific

Andreea Damian

Britney apare nud in cel mai nou videoclip, Womanizer

realitatea

Sărbătoritul zilei

realitatea

Scrie un comentariu