Home > Agenda > Brokeback Monastery

Brokeback Monastery

După dealuri nu este un film românesc. Nu în sensul în care înţelegem noi, profanii, această expresie.

Nu e film românesc din punct de vedere al încadraturilor. Spre deosebire de mişcările de cameră total alandala, de şoferi de taxi care s-au apucat alaltăieri de meserie, cu care ne-a obişnuit ultimul flux al Noului Val, cadrele din După dealuri sunt compuse cu grijă, cu simţ estetic. Din După dealuri poţi desprinde imagini iconice, de cinema clasic, ceea ce cu greu se poate spune despre o serie de filme bine cotate ale ultimilor 5 ani.

Nu e un film românesc din punct de vedere al decorurilor şi al recuzitei. Atenţia faţă de compoziţia, textura şi culoarea grupurilor de obiecte care completau fiecare cadru e vizibilă, remarcabilă, admirabilă.

Nu e un film românesc din punct de vedere al ritmului poveştii. Regizorii români cunosc două ritmuri: ăla alert, de comedie cu proşti, şi ăla extreeeem de leeeent, care să sugereze spectatorului, prin plictiseala sinistră pe care i-o inoculează, ideea că blazarea e un lucru rău – de parcă această constatare ar fi o mare noutate. Aici, avem o excelentă alternanţă de ritmuri, care încheagă şi potenţează povestea.

Nu e un film românesc din punct de vedere al umorului. Avem o cinematografie a derizoriului, a băşcăliei grosolane, a arătării cu degetul şi a caricaturii exagerate până la dezumanizare; spre deosebire de trendul naţional, Cristian Mungiu vădeşte înţelegere şi empatie cu fiecare fiinţă care traversează ecranul, şi, de aici, se naşte un umor copios – da, o să râdeţi cu lacrimi la anumite scene! – şi totodată absolut neforţat. Un umor voluntar-involuntar, ca să spun aşa.

Nu e un film românesc din punct de vedere al actoriei. Nu ştiu dacă am văzut vreodată un film românesc jucat cu atâta normalitate, fără a cădea în capcana banalului. Nici un ton fake, nici o reacţie exagerată, nici un gest patetico-bombastic. Cristina Flutur şi Cosmina Stratan şi-au meritat premiul de la Cannes cu vârf şi îndesat, dar fiecare personaj e… ei, bine, personal.

Nu e un film românesc din punct de vedere al erotismului. În filmul românesc obişnuit, ca şi în filmele porno, personajele stabilesc un prim contact de genul: “Bună, eu sunt Maria Popistaşu!” “Salut, eu sunt Tudor Chirilă!” “Superb, hai să ne-o tragem!”. Aici, deşi tensiunea erotică dintre cele două personaje e mereu acolo, vie şi intensă, şi se acumulează din ce în ce mai mult pe măsură ce nu se întâmplă nimic explicit sexual, e de o delicateţe şi de o fineţe atât de poetică, încât filmul pare regizat de o femeie. Sau de Ang Lee.

Şi totuşi, există un amănunt după care îţi dai seama că vorbim, totuşi, de un film românesc. Mă refer la calitatea sunetului. Se pare că spaţiul carpato-danubiano-pontic şi ideea de sunet clar şi perfect inteligibil sunt condamnate să nu se întâlnească niciodată. Pe lângă asta, avem scene cu oameni care vorbesc în timp ce zdrăngănesc, ciocănesc, bocănesc, ceea ce e dureros pentru auzul spectatorului. Păcat. Dacă nu mi-ar fi sângerat urechile la ieşire, aş fi fost iremediabil sedusă de cel mai estetic şi mai uman film românesc pe care l-am văzut.


Articole asemanatoare
Dana Rogoz joaca in filmul OCTAV
Filmul THE BIG SHORT va fi lansat pe suport BD si DVD
Primul premiu acordat unui regizor roman la Cannes
Premiera in Romania a filmului „La tete haute”

12 Responses

  1. ion

    Ce inseamna ”cel mai estetic” ? Poti spune ca este filmul care ti-a placut cel mai mult, dar nu ca este cel mai estetic, ca si cum persoana ta ar fi masura tuturor lucrurilor. Esteticul nu este egal cu frumosul, ci inseamna discutia despre frumos si urat, despre clasificarea gusturilor, nicidecum despre sentinte referitoare la cel mai, cea mai si la sanctificarea unui gust sau altul. Mai mult, daca acceptam ideea ca eticul si esteticul se suprapun mere (doar unghiul de vedere facand oarece osebiri) atunci incearca sa vezi cum ar suna expresia ”cel mai etic film”? Evident, astea nu sunt doar intrebari retorice, ci o invitatie la dialog.

    1. lorena

      tocmai mi-am asumat subiectivitatea – vezi “pe care l-AM văzut” – şi am spus în text şi ce înseamnă “cel mai estetic”: fiecare cadru e conceput ca o imagine foarte expresivă, şi totodată, ca o parte constituentă a unui tot unitar stilistic impecabil. recomand citirea textului înainte de opinat.

  2. ion

    Multumesc pentru raspuns si pentru precizare. Nu fac parte dintre cei care doresc sa aiba intotdeauna dreptate, sau care cred ca doar ei au dreptate. Desigur, am remarcat asumarea subiectivitatii (poate prima mea formulare referitoare la ”ca si cum ai fi masura tuturor lucrurilor” nu a fost cea mai fericita…), dar raman cu nedumerirea: chiar in cadrul subiectivitatii tale, cum poate fi un film mai estetic decat altul, devreme ce toate se supun judecatii estetice, toate au o dimensiune estetica, mai mult sau mai putin agreata de unii si/ sau altii. Ca sa fiu mai clar: nu exista ceva care sa fie considerat ”inestetic”, ci doar ceva care sub raport estetic personalizat nu prea place… Dar altuia ii place. Ambele optiuni sunt in sfera esteticului, iar lucrul analizat este unul estetic, fie ca place sau nu… In concluzie, esteticul nu are si nu poate avea grade de comparatie. El doar exista si genereaza opinii… Daca gresesc, te rog sa ma corectezi…

  3. lorena

    Cred că e uşor să identificăm, într-un film, preocuparea pentru conturarea unui univers stilistic specific, sau, dimpotrivă, lăsarea la voia întâmplării.

    Eu, în subiectivitatea mea rapace şi dezlănţuită, cred în valoarea estetică a generării cheii stilistice. Asta diferenţiază un film urmăribil de unul memorabil.

    1. ion

      Cheia stilistica mungiana face filmul valoros. Inclusiv sub raport estetic! Asta nu face din film nici cel mai estetic, nici cel mai stilistic film! Nici macar in rapacea si dezlantuita-ti (pe care o agreez) subiectivitate…

  4. ada solomon

    nu sunt nici sunetistul, nici regizorul vinovati de calitatea sunetului in cinemaurile romanesti. am vazut filmul asta la Cannes si se auzea impecabil, cu sunetul lingurilor si cu vorbele clare -ca-n viata. am vazut/auzit filme ale mele/produse de mine in alte parti ale lumii (berlin, lisabona, new york etc…) si cind le-am auzit acasa mi-au dat lacrimile de furie si neputinta. am lucrat in ultima vreme cu sunetisti straini – maghiari, olandezi etc si acasa tot asa s-au auzit filmele. e o problema de implementare a instalatiilor de sunet in cinemaurile romanesti si nu de calitate a sunetului filmului. asa ca nu mai trageti in pianist. e un technician de sunet care nu si-a facut treaba, dar nu cel de la filmare in foarte multe cazuri. vorbim de regizorul mungiu si de minutiozitatea cu care sunt puse in opera toate detaliile – decor, costume, situatii, imaginii etc cum va puteti inchipui ca ar fi lasat sunetul de izbeliste sau nu ar fi fost la fel de exigent si in ceea ce priveste sunetul? iar pentru filmele pe care le vedeti la cinema si nu sunt vorbite in limba romana ochiul va fuge pe subtiluri si nu mai sunteti atenti la calitatea sunetului – caci problema acustica a salilor romanesti ramine aceeasi.

    1. lorena

      mulţumesc pentru precizare, Ada. Problema e una singură: că rumânul de rând, cu 8 milioane salariu, nu se poate duce la berlin, lisabona, new york şi va trăi exact experienţa descrisă de mine. Soluţia? subtitraţi şi filmele româneşti!

      1. ada solomon

        stiu, d’aia ma si necajesc si fierb in sos propriu de fiecare data. pentru ca vreau ca filmele noastre sa fie vazute si simtite la maximum de catre oamenii de acasa, de catre ai mei. si nu se face nimic pentru salile de cinema de catre cei care ar putea sa faca. noi, astia de facem filme facem tot ce ne sta in putinta si stiinta sa le facem la standardele tehnice internationale. nu e suficient insa si nu sta in puterile breslei sa tehnologizeze salile si sa verifice daca ele sunt ce trebuie sa fie… in fine, e o discutie lunga si foarte dureroasa.

        1. lorena

          eventual dacă distribuitorii ar începe să-şi deschidă cinematografe proprii?

          poate întreb o tâmpenie şi iartă-mă dacă fac asta. nu cunosc costurile şi rentabilitatea.

  5. Mizerabil

    Nu este un film romanesc, este un film care se vrea universal si de aceea este mizerabil. Deorece nu reuseste nimic, unghiul este gresit, fortat, totul este imagine si manipulare, inclusiv acest articol stupid.

Comenteaza acest articol

Brokeback Monastery

by   2 min
12