Tabu
lifestyle

Cosmina Stratan si Cristina Flutur – vedetele din “Dupa dealuri” (info & foto)

Doua tinere actrite românce – ambele nascute la Iasi! – au devenit peste noapte staruri la Cannes: Cosmina Stratan şi Cristina Flutur. Cele două tinere au primit duminică seara premiul pentru cele mai bune actriţe, pentru rolurile din “După dealuri”, filmul lui Cristian Mungiu, care a obţinut de altfel şi trofeul pentru cel mai bun scenariu. Ele au primit premiul de la Alec Baldwin.

Cristina Flutur s-a născut în 1978 la Iaşi. Şi-a făcut studiile la Cluj, iar din 2002 este actriţă a Teatrului Radu Stanca, din Sibiu. “Am fost sunată de directorul de casting al filmului să vin la Bucureşti pentru o probă şi m-am dus… Aşa a început totul. Este foarte frumos să filmezi cu Cristian Mungiu. E o bucurie nemaipomenită”, a declarat Cristina.

Cosmina Stratan, originară din Iaşi, s-a născut în 1984. Înainte de a se înscrie la UNATC (în toamna lui 2008), ea a cochetat cu presa. Timp de trei ani a fost reporter la Antena 3. După o perioadă, a fost cooptată în echipa emisiunii “Reporter special”, realizată de Vlad Petreanu. “Am ales-o pe ea din cei 350 de oameni care făceau parte din departamentul Ştiri pentru că era un foarte bun reporter, dornică să înveţe”, a declarat Petreanu, fostul şef al Cosminei.

Tatăl Cosminei Stratan: “Am plâns de fericire”

“Şi eu, şi soţia mea am plâns de fericire când am văzut că a luat premiul. Am trăit nişte emoţii atât de intense să o văd pe acea scenă, înconjurată de nume mari ale cinematografiei! Ne-am auzit apoi la telefon şi am simţit-o emoţionată, dar şi foarte obosită. Pentru ea, acest festival a fost un tumult de emoţii. Suntem mândri că primul ei film i-a adus un succes atât de mare. Cred că şi-a întâlnit destinul”, a declarat medicul Emil Stratan, tatăl Cosminei.

Cartile Tatianei Niculescu Bran , sursă de inspiraţie

Scenariul filmului lui Cristian Mungiu are la bază două cărţi semnate Tatiana Niculescu Bran – «Spovedanie la Tanacu» şi «Cartea judecătorilor». Despre filmul lui Mungiu, Niculescu Bran a declarat la Radio France International că acesta a oferit un alt sens cărţii sale: “Scenariul lui Cristian Mungiu spune în limbaj cinematografic povestea pe care eu am spus-o în «Spovedanie la Tanacu», căreia îi adaugă patru scene noi, dar îi adaugă şi o schimbare de accent”.

Tatiana Niculescu Bran, autoarea romanelor “Spovedanie la Tanacu” şi “Cartea judecătorilor”, care au stat la baza scenariului filmului “După dealuri”, pentru care Cristian Mungiu a fost premiat, duminică seară la Cannes, a declarat pentru Mediafax că a fost sigură că regizorul va face un film bun.

Tatiana Niculescu Bran a declarat că, din 2006, de când a publicat cartea “Spovedanie la Tanacu”, a avut cereri pentru ecranizarea acestui roman, dar ceea ce a făcut-o să aibă încredere în Mungiu a fost calitatea scenariului.

“Am avut încredere în scenariul lui de îndată când mi l-a prezentat şi l-am citit. Mi-a plăcut”, a spus Tatiana Nicuulescu Bran. “Scenariul schimba nişte accente din romanul meu. Am avut încredere că a făcut un film bun”, a spus ea.

Autoarea celor două romane a spus că publicul din România va recunoaşte cu siguranţă cazul Tanacu, dar ceea ce aduce nou filmul, asemenea piesei de teatru, este viziunea ei asupra cazului. “Pe baza interviurilor pe care le-am luat, cred că viziunea mea se apropie cel mai mult de adevăr”, a spus autoarea, menţionând că, deşi face referire la cazuri reale, proiecţia filmului nu poate însemna “o redeschidere a cazului Tanacu”. “Este un film de ficţiune după nişte romane”, a adăugat autoarea.

De altfel şi Cristian Mungiu a declarat duminică, la primirea premiului pentru scenariu, că în spatele poveştii din “După dealuri” există “oameni care au suferit cu adevărat”, amintind că filmul este bazat pe fapte reale.

“Mă bucur foarte mult pentru acest premiu şi pentru cele două actriţe. Din câte ştiu, cred că este prima dată în istoaria Cannes-ului când două actriţe iau împreună premiul pentru interpretare feminină”, a adăugat scriitoarea. “Cristian Mungiu se întoarce acasă cu trei premii. E un eveniment de care sunt foarte mândră”, a adăugat Tatiana Niculescu Bran.
Mai mult: Două fete simple, staruri peste noapte! Află mai multe despre Cosmina Stratan şi Cristina Flutur – Vedete de la noi | Libertatea.ro

ARTICOLE SIMILARE

Roxana Ionescu traieste o drama! Una dintre cele mai dragi fiinte din viata ei a murit!

Sean Penn își dorește ca cei ce îl critică să moară de cancer rectal

realitatea

Petrecere pentru Suri Cruise

realitatea

Vedete BATUTE de iubiti. Rodica Miron e ultima pe lista

J.Lo are dublura perfecta: Un fost iepuras PLAYBOY

Tiff 2010 ce (nu)mi-a plăcut

realitatea

Scrie un comentariu