Tabu
CULTURESlider

Despre Cioran ⎢ Gabriel Liiceanu în dialog cu Vlad Zografi

Cu prilejul împlinirii a 110 ani de la nașterea scriitorului Emil Cioran, în cadrul noii ediții a Dialogurilor Humanias, va avea loc o conversație online și live la care vor participa Gabriel Liiceanu și Vlad Zografi.

Joi, 8 aprilie, ora 19.30 sunteți invitați să participați la o nouă ediție a Dialogurilor Humanitas Live Online. O întâlnire cu Gabriel Liiceanu și Vlad Zografi prilejuită de apariția volumului inedit Carnetul unui afurisit, a unei noi ediții a volumului Itinerariile unei vieți. Apocalipsa după Cioran (ultimul interviu filmat) și de publicarea unei noi serii de autor Cioran ce marchează împlinirea a 110 de la nașterea celui care „a fost pe rând considerat nihilistul veacului, «the king of pessimists», scepticul de serviciu al unei lumi în declin.”

Carnetul unui afurisit este ultima carte scrisă de Cioran în limba română. Manuscrisul restituit aici este mai voluminos decât ineditele apărute la Humanitas – Despre Franța, Îndreptar pătimaș II și Razne

Un manuscris fără titlu, așadar, numit astfel în virtutea unui pasaj pe care Cioran îl scoate, dacă se poate spune astfel, din carnetul afurisitului care este. 

Contextul e legat de un episod oarecum erotic (cititorul îl va descoperi singur), în ciuda orientării metafizice pe care textul o capătă mai apoi, în deplin contrast cu începutul amoros. 

Demn de reținut, prin urmare, și de utilizat pentru un titlu de carte pe care autorul nu a vrut să-l dea, din motive nu tocmai limpezi. 

CONSTANTIN ZAHARIA

Paris, Cartierul Latin, „într-una din mansardele pământului”: istoria otrăvită a sfârșitului nostru de mileniu s-a petrecut în afara acestui spațiu nespus de modest, dar abia aici, sub acoperișul de pe strada Odéon 21, s-a născut opera care avea să devină conștiința nefericirii noastre. 

Autorul ei, un Nietzsche contemporan trecut pe la școala moraliștilor francezi, a fost pe rând considerat nihilistul veacului, the king of pessimists, scepticul de serviciu al unei lumi în declin. 

El însuși, la 20 de ani, se recomanda drept „specialist în problema morții”, iar mai târziu ca „un străin pentru poliție” – metecul prin excelență –, „pentru Dumnezeu și pentru sine însuși”. 

A cerut să i se „finanțeze insomniile”, obligându-se în schimb să ne destrame orice iluzie și să păstreze pentru noi, nealterată, memoria neantului.

GABRIEL LIICEANU

Evenimentul va fi difuzat live atât pe pagina de Facebook a Editurii Humanitas, cât și pe canalul de Youtube. Înregistrarea audio va fi ulterior disponibilă pe Soundcloud. 

ARTICOLE SIMILARE

Amal și George Clooney le oferă fanilor șansa să ia masa cu ei, în Italia. Cu o condiție!

Andreea Damian

Corina, Andreea Banica, Alex Velea si Puya fac show la RMA 2013!

Jessica Simpson “dezamăgită” de felul în care Natalie Portman i-a comentat pozele din 1999

realitatea

Kate Middleton, filmată pentru prima oară în public după operația suferită în ianuarie

Andreea Damian

Jennifer Lopez, trucurile pe care le folosește ca să arate mult mai tânără

Andreea Damian

Ben Affleck și Jennifer Lopez nu se mai ascund! Cum au fost surprinși cei doi îndrăgostiți

Andreea Damian

Scrie un comentariu