Text de Cristian Lupșa
Despre dietă și bătrânețe: "Sunt lacto-vegetariană. Nu pot să renunț și la brânză și la lapte și la unt. Am renunțat la carne pentru că iubesc foarte mult animalele și pentru că am zis de mai multă vreme, dacă eu salvez pe an doi pui de la tăiere, e OK. Unu la mână. Doi la mână: animalele când sunt ucise, simt treaba asta. Legumele și fructele sunt sănătoase. Am înțeles că te conservi mai bine dacă nu mai bagi proteină animală în corp. Tenul îți este mult mai luminos. Nu mai îmbătrânești atât de repede. Se produc niște schimbări la nivelul țesuturilor și te menții mai proaspătă și mai pură. Åži ăsta e unul dintre motive. Da’ ce-ar trebui – să-mi doresc să fiu bătrână și urâtă? Normal că-mi doresc să fiu tânără și frumoasă. Când o să fiu babă o să-mi fac operații, o să mă întind, să nu fiu cu zbârcituri și cu pleoapele căzute și cu 1.000 de riduri. Nu-mi plac. Bătrânețea pe mulți îi încântă, pe mine mă înspăimântă. Chiar dacă e o chestie naturală și normală, n-are cum să-ți placă când te uiți la o fotografie și spui „ia uite, băi – cum eram și cum sunt acum.” N-are cum să-ți placă treaba asta. Logic să-ți placă să fii frumos, să ai tenul frumos, să fii suplu, cum ești sau cum ar trebui să fii când ești tânăr."
Despre găsirea unui rost Când le aud: „nu-mi place să mă uit la mine.” Cum nu? Da’ la cine îți place să te uiți? Păi te uiți la tine, pentru că ești tu, îți dai seama ce-ai greșit. Poate un machiaj. Sau un tic verbal. Sau o anumită mimică, sau anumite chestii, și ți le corectezi. Sau ai o repetiție a unor cuvinte. „Vai, nu suport să mă uit la mine.” Extraordinar. Nu te uita atunci. Uită-te la altceva. Bașca că eu țin foarte mult la amintirile astea, pentru că peste ani de zile sunt convinsă că le voi revedea cu mare plăcere și le voi arăta copilului meu, nepoțiilor mei: „Uite mamă, ce-am făcut eu când eram tânără”. Nu? Decât: „Ce-ai făcut mamă?” „Eh, nimic. Am stat în pat și am frecat vremea. Am fost la manichiură. Åži de la machiură la coafor. De la coafor la gimnastică. De la gimnastică la masaj și am ajuns acasă obosită. Åži a doua zi am luat-o de la început.”
Mor de oamenii care trec prin viață și nu lasă absolut nimic în urma lor. Åži sunt o grămadă de oameni care practic nu-și au un rost foarte clar pe lumea asta. Cum să nu vrei să faci ceva în viața asta? Da’ ce să faci? Să stai să te uiți la televizor? Să mănânci, să dormi, și ce? Mi se pare extrem de plictisitor. Da’, e mișto să-ți iei o vacanță, o relaxare, s-o ții numai într-un shopping, te culci, te duci la restaurant, te răsfeți, dar e o perioadă limitată. Nu poți toată viața s-o ții într-o vacanță. Un dolce far niente. Eu aș înnebuni. Eu fără activitate aș înnebuni. De ce ți-ai ales meseria asta? Vrei să nu te deranjeze nimeni? Te faci strungar, croitoreasă… Eu nu cred că pe vânzătoarea de mezeluri o sună vreun ziar sau vreo emisiune. Åži nici n-o hăituiesc și n-o hărțuiesc paparazzi.
Tăticule, trebuie în viață să știi foarte bine ce vrei. Îți iei tăticule o listă și zici: Vreau să fiu deranjat? Da. Mă fac: actor, prezentator, cântăreț, balerin, ce vrei tu. Nu vreau să fiu deranjat, mă fac frizer, strungar, dulgher, lăcătuș mecanic, tapițer. Nu sună nimeni, decât cu comenzi eventual. Mor de toate fufele astea: „Vai tu dar nu mai pot – sunt epuizată cât îmi sună telefonul.” Păi frate, atunci fă un comunicat de presă și spune: „M-am retras din show-biz, rog să nu mai fiu deranjată.” O să te mai sune probabil vreo săptămână, după care, ușor ușor, se va stinge.
Citește și Oana Zăvoranu despre OTV
Citește și Oana Zăvoranu despre a face ce vrei fără frică
Citește și Oana Zăvoranu despre operațiile la sâni
1 comentariu