Tabu
lifestyle

Expo Cosmin Bumbuț la Nottara

Fotografiile făcute în închisoare de șase deținute de la Penitenciarul de Femei Târgșor, coordonate de Cosmin Bumbuț, vor fi expuse în perioada 25 – 26 noiembrie la Teatrul Nottara, în cadrul Festivalului Național de Teatru al Deținuților.

Åžtefania G., Y. Z., Klein T., Simona D., Cosmo și Mariana Clipa, deținute de la Penitenciarul Târgșor, au participat în acest an, în perioada iulie – august, la un atelier de fotografie susținut de Cosmin Bumbuț în închisoare. Ele au primit aparate de la magazinul de echipamente foto F64 și, timp de două luni, au putut fotografia în interiorul penitenciarului.

„Am fost uimit după primul curs: fetele făcuseră deja câteva fotografii bune pentru o expoziție“, spune Cosmin Bumbuț. „Dar au continuat să evolueze și, la sfârșitul proiectului, mi-a fost foarte greu să fac selecția. Am ales dintre 14 000 de fotografii“.

O parte dintre fotografiile făcute de deținute sunt prezentate în primul număr al revistei de fotografie Punctum care va putea fi găsită, începând cu data de 30 noiembrie, în librăriile Cărturești și la magazinul de echipamente foto F64.

 

Cand: miercuri, 25 noiembrie
Ora: 4:00pm – 7:00pm
 Locatie: Teatrul Notarra
 

ARTICOLE SIMILARE

Guy Ritchie are o iubită care seamănă cu Madonna

realitatea

Actorul Woody Harrelson a confundat un paparazzo cu un zombi

realitatea

ELENA de la Mandinga NUD! Foto de consolare pentru Eurovision

Demi Moore nu arată deloc că are 48 de ani – GALERIE FOTO

realitatea

David Duchovny a avut prima experiență sexuală la 6 ani

realitatea

Tragedie de nedescris pentru Marian Darta! “Iti multumesc ca razi de mine!”

Scrie un comentariu