Home > What's hot > HOROSCOPUL EROTIC al vacantei

HOROSCOPUL EROTIC al vacantei

Berbecul (21 martie – 20 aprilie)

Aspiraţii comune

Vă propuneţi să fiţi mai receptivi la propunerile persoanei iubite, totuşi, ezitaţi să vă recunoaşteţi greşelile. Este adevărat, mai ales dacă partenerul vostru este foarte îndrăgostit, are acum o mare putere de a ierta şi este o prezenţă benefică în viaţa voastră. În general, vă protejaţi partenerul în a doua parte a intervalului, dovedind că aveţi calităţi de pedagog. În compensaţie, acesta se străduieşte să aducă armonie şi calm în viaţa de cuplu şi vă ajută să depăşiţi momentele de nelinişte. Dacă vă aliaţi într-o acţiune importantă, în jurul datei de 16 iulie, nimeni nu vă stă în cale, iar reuşita este aproape certă.

Contezi pe partenerul tău?

Relaţia voastră este reuşită când păstraţi sub control ideea de independenţă şi respectaţi legile prieteniei. Vă motivaţi cu uşuriţă priorităţile (16-18 iulie) şi petreceţi mai mult timp împreună pentru că , pur şi simplu, aşa vă concretizaţi mai uşor idealurile comune.

Vă planificaţi viitorul

În aceste zile, puterea de creaţie urcă la cota performanţelor. Gândiţi rapid şi ideile constructive vor fi apreciate de persoana iubită. Nu este exclus ca, împreună, să uimiţi anturajul cu o invenţie, sau cu un proiect ieşit din comun. Savuraţi momentele de armonie şi în multe chestiuni gândiţi la fel. Luna aceasta rămâne în amintirile voastre plăcute, datorită împlinirilor pe plan financiar şi sprijinului reciproc.

Taurul (21 aprilie – 20 mai)

Aspiraţii comune

Un proiect nou va prinde contur, tocmai când nu vă mai aşteptaţi. Şi voi, Taurii, ca majoritatea nativilor, veţi progresa în iniţiativele financiare şi de suflet, după data de 20 iulie, când Mercur revine în mişcare directă. În acelaşi timp, Venus, patroana zodiei voastre, vă accentuează gesturile romantice, iar din data de 23 veţi fi preocupaţi să consolidaţi actuala relaţie. În schimb, Taurii solitari veţi fi dispuşi să faceţi compromisuri, să spuneţi “Daaa!”şi să vă implicaţi într-o nouă relaţie. Acum, opiniile comune în privinţa valorilor de familie vă ajută să evaluaţi în mod obiectiv priorităţile acestui interval.

Contezi pe partenerul tău?

Respectul reciproc este un factor de apropiere. În prima parte a intervalului trebuie să depăşiţi bariera orgoliilor şi, pentru că aveţi de rezolvat o problemă financiară importantă , discutaţi şi descoperiţi repede o soluţie practică. Veţi fi preocupaţi de activităţile gospodăreşti şi de confortul cuplului, iar partenerii voştri de viaţă se implică şi mai mult în aceste iniţiative, după data de 20 iulie.

Vă planificaţi viitorul

În acest interval, reveniţi asupra unui proiect abandonat. Este şansa voastră că prietenii cuplului vă sugerează câteva soluţii practice, care într-adevăr, vă scot din impas. Veţi munci mult, cot la cot (23 iulie-7 august), iar iniţiativele pe termen scurt se bucură de succes. Nu este cazul să exageraţi şi, pentru a vă menţine în formă, este firesc să reduceţi numărul nopţilor albe. În data de 18, amânaţi să luaţi decizi majore. După data de 20, vă puteţi bucura de câştiguri suplimentare, tocmai bune pentru destinaţiile voastre de vacanţă

Gemenii (21 mai – 21 iunie)

Aspiraţii comune

În acest interval, partenerul de viaţă va fi un expert în sfera comunicării şi va fi atras de orice hobby care poate aduce bani şi va negocia, în numele vostru, în această privinţă. El doreşte cu orice preţ ca stabilitatea financiară să se menţină în viaţa cuplului. Spre bucuria voastră, fluxul câştigurilor este mai intens şi mai diversificat după data de 23 iulie . Atunci se descurcă unele situaţii delicate, dependente de bani. În compania prietenilor de suflet, gândurile negre şi incertitudinile se îndepărtează de căminul vostru. Excursiile şi participarea la evenimente culturale sau mondene vă ajută să vă detaşaţi de griji şi să cunoaşteţi persoane utile pentru proiectele voastre secrete.

Contezi pe partenerul tău?

În acest interval veţi descoperi cât de puternice sunt sentimentele partenerului vostru de viaţă. Oriunde pleacă în interes de serviciu sau pentru a rezolva probleme mereu amânate, îşi face timp şi vă telefonează, vă informează cu amănunte în chestiuni care precis vă interesează. Aceste dovezi de loialitate vă apropie şi mai mult sufleteşte mai ales în intervalul 20iulie 15 august.

Vă planificaţi viitorul

Nimic nu este întâmplător! Primiţi numeroase veşti de la părinţi, de la colegi şi de la prieteni. Ţinând seama de aceste mesaje, acum vă programaţi priorităţile, concediul şi timpul liber. Este important pentru voi că banii pentru menaj nu sunt subiecte de dispută. De-a lungul intervalului, răspundeţi unor invitaţii, mai ales că în cercul partenerului vostru de viaţă apar persoane competente şi apreciate pentru realizările lor: Este un prilej să stabiliţi noi relaţii de colaborare, cu perspective promiţătoare, pentru viitorul apropiat.

Racul (22 iunie – 22 iulie)

Aspiraţii comune

Multe responsabilităţi, dar şi răsfăţ vă întâmpină în aceste zile. Împreună cu persoana iubită veţi avea de rezolvat probleme de familie-părinţii şi copiii au mai multă nevoie de ajutorul vostru în prima parte a intervalului. În această perioadă, Marele Benefic Jupiter îşi propune să vă ofere surprize de neuitat, să vă împlinească visuri mai vechi. În plus, configuraţia astrală vă conferă curaj şi dorinţa comună de a face paşi siguri pentru legalizarea relaţiei voastre, pentru căsătorie. Acum este momentul cel mai potrivit să vă surprindeţi partenerul cu gesturi tandre, care să-i risipească unele incertitudini legate de loialitatea sentimentelor voastre.

Contezi pe partenerul tău?

Vă preocupă intens imaginea căminului vostru. Pentru ca relaţia voastră să dureze veţi face şi compromisuri. Rezolvaţi priorităţile cu ajutorul rudelor, care vă degrevează de unele obligaţii. În viaţa cuplului, suspiciunile se mai risipesc. Este momentul să discutaţi deschis probleme care v-au ţinut în priză şi au menţinut o stare de nelinişte. Surprizele plăcute vi le pregătesc tot partenerii voştri de viaţă, hotărâţi să vă sărbătorească cu mult tam-tam cu prilejul zilei voastre de naştere.

Vă planificaţi viitorul

În aceste zile, inspiraţia voastră este la cote înalte şi vă lansează în sfere preferinţiale. Veniturile sunt dependente de iniţiativele şi de dinamismul cu care acţionaţi. Este o etapă de bun augur pentru că vă sfătuiţi cum să soluţionaţi în mod corect şi la timp problemele stresante legate de carieră, de obţinerea unui permis de conducere auto sau de rezolvarea amiabilă a unui conflict de interese. Cupidon vă inspiră sentimente loiale şi generozitate faţă de persoana iubită.

Leul (23 iulie – 23 august)

Aspiraţii comune

Iată că doriţi să petreceţi această perioadă în linişte, alături de persoana iubită. Cei care sunteţi pasionaţi de creaţie (artă sau literatură), sunteţi convinşi că partenera voastră este o muză excelentă şi vă inspiră, peste aşteptări. Rodul acestei inspiraţii nu va trece neobservat în cercul vostru relaţional. În privinţa resurselor financiare, Leii întreprinzători sunt hotărâţi să folosească strategiile care le-au adus venituri substanţiale în ultima vreme. Şi în opinia voastră, în acest interval căile bătătorite sunt surse de câştig. La fel de important pentru voi este pactul de bună-înţelegere, prin care vă propuneţi să nu vă contraziceţi partenerul de viaţă în public.

Contezi pe partenerul tău?

Soluţionaţi împreună problemele de ultimă oră. Acum vă convingeţi că prietenii de încredere trebuie selectaţi după principiul :Sprijin moral şi material reciproc. Confortul este un principiu sănătos de viaţă şi în această privinţă partenerul vostru este de acord cu anumite investiţii pe care vreţi să le faceţi şi vă susţine financiar. După data de 22 iulie, o călătorie în zone liniştite vă remontează sufleteşte, iar punctele de vedere comune sunt o premisă bună pentru un cuplu armonios.

Vă planificaţi viitorul

Profitaţi de şansa de a primi anumite facilităţi şi programaţi priorităţile. Petreceţi mai mult timp împreună cu partenerii de viaţă, vă întâlniţi cu prietenii de suflet sau interveniţi ca mediatori în disputele acestora. După data de 23, investiţi cu succes în obiecte de folosinţă îndelungată sau în aparatură utilă profesiei voastre. Profitaţi împreună şi de câştigurile neoficiale, provenite dintr-un hobby sau dintr-o sponsorizare a rudelor. Evitaţi însă deciziile pripite în zilele de 16-22 iulie şi 12-14 august, când discuţiile în contradictoriu v-ar atrage multe rivalităţi şi conflicte cu persoanele de decizie.

Fecioara (24 august – 22 septembrie)

Aspiraţii comune

Sunteţi mai flexibili şi comunicaţi mai mult cu prietenii din anturaj.În acelaşi timp, aleşii inimii sunt în preajma voastră de câte ori aveţi nevoie de ajutor. Când trebuie să călătorească în interes de serviciu, partenerii voştri vă împărtăşesc de la distanţă prin telefon sau prin e-mail opinii despre problemele voastre. În acest interval, aveţi ocazia să fiţi înţeleşi şi ascultaţi. După data de 20 iulie, trebuie să vă supravegheaţi reciproc tendinţa spre excese şi graba nejustificată, prevenind în acest fel riscul unor accidente sau traumatisme care pot interveni când nu vă aşteptaţi.

Contaţi pe partenerul vostru?

Vă bucuraţi de schimbări plăcute în familie datorită partenerilor de viaţă. Totodată, este şi meritul vostru că-i antrenaţi pe cei dragi să petreacă o bună parte din timpul liber alături de voi, într-o companie plăcută. Partenerul vostru vă susţine dacă trebuie să faceţi o alegere mai bună la capitolul priorităţi profesionale sau financiare. Despre problemele voastre de viaţă vorbiţi deschis, la fel de mult ca la începutul relaţiei. Vă bucură faptul că El vă îndeplineşte şi dorinţe de suflet.

Vă planificaţi viitorul

Este momentul să păstraţi legătura cu sursele de informare şi cu instituţiile care au legătură cu preocupările voastre. Când partenerii voştri nu se pot baza pe o colaborare bună cu şefii lor, trebuie să-i ascultaţi, să-i lăsaţi să-şi spună of-ul. Nu-i încurajaţi ca ei să aibă ultimul cuvânt şi să aducă în discuţie evenimente neplăcute din trecut. Petreceţi o bună parte din timpul liber alături de prietenii voştri competenţi şi optimişti, preocupaţi de reuşita proiectelor comune.

Balanţa (23 septembrie – 22 octombrie)

Aspiraţii comune

Problemele majore legate de locuinţă şi de profesie le rezolvaţi mult mai uşor în prima parte a intervalului. Veţi aprecia dorinţa partenerilor de viaţă de a îmbunătăţi confortul vostru şi de a reevalua lista priorităţilor referitoare la viaţa de familie. În plus, colaborarea cu prietenii instruiţi vă aduce unele satisfacţii pe plan social, pentru că vă favorizează întâlnirea cu persoane de decizie şi este posibil să fiţi avansaţi, să ocupaţi poziţii sociale stabile. În viaţa de cuplu, armonia şi norocul vă însoţesc, pentru că tactul sufletului vostru- pereche elimină semnele de întrebare din viaţa de fiecare zi.

Contezi pe partenerul tău?

Acum, acordaţi o atenţie sporită persoanelor mai sensibile din familie şi pentru aceştia veţi fi un preţios suport moral. Pentru problemele de fiecare zi, pentru unele conflicte cu rudele de sex opus căutaţi soluţii, chiar dacă partenerul vostru de viaţă îşi exprimă opiniile şi convingerile într-o manieră mai rigidă în prima parte a intervalului. Orice soluţie aleasă pentru problemele căminului vostru va fi cântărită de persoana iubită, iar femeile Balanţă vor avea ultimul cuvânt.

Vă planificaţi viitorul

Câştigurile, relaţiile cu prietenii de încredere şi cariera se îmbunătăţesc în acest interval. Vreţi să vă lansaţi într-o nouă afacere şi este binevenită opinia specialistului. În cercul relaţional pe care-l frecventaţi, partenerul vostru de viaţă este comunicativ, exprimându-şi clar punctul de vedere. Vor avea succes mai ales intervenţiile sale care se referă la carieră şi la afaceri pe termen mediu. Pentru a vă menţine în formă, vizitaţi locurile în care, totdeauna, v-aţi încărcat bateriile.

Scorpionul (23 octombrie – 22 noiembrie)

Aspiraţii comune

În această lună survin evenimente importante în cercul vostru relaţional. De aceea vă mobilizaţi atenţia spre ţeluri noi. Persoana iubită vă împărtăşeşte sentimentele şi nu vă ascunde că împreună, şansele voastre de reuşită, în tot ceea ce v-aţi propus, sunt mult mai mari. Optimisul său vă mobilizează şi unele obstacole (21 şi 29 iulie) nu vă mai tulbură somnul. Dacă vă doriţi un nou loc de muncă mai bine remunerat, veţi avea succes dacă la interviu veţi fi ţine seama de atuurile voastre: vorbiţi fluent o limbă străină, vă prezentaţi realizările şi proiectele de viitor. În acest interval, apreciaţi că relaţia voastră este stabilă.

Contezi pe partenerul tău?

În această vacanţă, partenerul vostru îşi asumă de bună voie mai multe responsabilităţi: se va ocupa mai mult de părinţii bolnavi şi de copiii dornici să petreacă mai mult timp cu prietenii de joacă. Acum, vă propuneţi să mergeţi într-o direcţie anume, deşi relaţia romantică este însoţită de optimism. Primiţi daruri plăcute care vă impresionează, iar proiectele comune vă apropie sufleteşte de persoana iubită.

Vă planificaţi viitorul

Ascensiunea profesională continuă să fie o ţintă principală pentru majoritatea Scorpionilor. Vă planificaţi cu multă atenţie priorităţile şi, de aceea, nu vă sufocă obligaţiile suplimentare în viaţa de familie. Pentru a vă încărca bateriile, veţi fi interesaţi de o călătorie programată de multă vreme. Este o şansă de a veni în contact cu specialişti de renume, iar întâlnirile cu străinii vor fi utile pentru cei care doresc să progreseze pe plan profesional. De-a lungul intervalului, femeile Scorpion vor fi preocupate ca ţinuta lor vestimentară să fie impecabilă.

Săgetătorul (23 noiembrie – 21 decembrie)

Aspiraţii comune

Şanse, oportunităţi financiare şi evenimente neaşteptate vă urmăresc pas cu pas în acest interval. Alături de partenerii voştri de viaţă vreţi să păstraţi cadenţa în proiectele majore . Pentru voi este important ca toţi membrii familiei să fie în siguranţă, să fie sănătoşi şi să-şi împlinească proiectele. În acest interval, celibatarii sunt dornici să -şi întâlnească sufletul-pereche pe care-l caută de multăvreme. Dacă vreţi să aveţi un loc de muncă stabil şi să fiţi mai bine remuneraţi, şansele nu vă ocolesc. Mai mult, Săgetătorii pasionaţi de creaţie ar putea să participe la concursuri în ţară şi în străinătate cu şanse mari de reuşită.

Contaţi pe partenerul vostru?

În acest interval, pentru voi contează puterea exemplului, după modelul celor care au o relaţie stabilă. O vacanţă petrecută departe de casă vă ajută să veniţi în contact cu persoane care au o bogată experienţă în domeniul care vă preocupă în mod expres. Dacă partenerul vostru îşi încearcă norocul în acest mod, el va fi mereu cu gândul la căminul pe care l-a părăsit temporar.

Vă planificaţi viitorul

În familie, se conturează discuţii referitoare la obţinerea unor câştiguri suplimentare Acum, cercul vostru de cunoştinţe se poate lărgi şi să-i reîntâlniţi pe prietenii din copilărie care revin în ţară să viziteze meleagurile natale. Cei care aveţi o relaţie nouă, aveţi şansa ca partenerii voştri de viaţă să vă împărtăşească din experinţa lor, iar aceste discuţii vă inspiră pentru câştiguri suplimentare. Configuraţia astrală stimulează acest domeniu şi descoperiţi noi soluţii pentru problemele voastre vitale.

Capricornul (22 decembrie – 20 ianuarie)

Aspiraţii comune

Nici o zi din acest interval nu seamănă cu alta. Totul se derulează într-un ritm ameţitor . Persoana iubită va călători mai mult, va fi implicată în proiecte de ultimă oră, dar vă ţine la curent cu tot ce se-ntâmplă acolo unde este. Păstraţi legătura prin telefon, prin e-mail şi, pentru veştile neaşteptate de la drum, trebuie să daţi o mână de ajutor rudelor partenerului de viaţă care au probleme de sănătate. În general, în viaţa cuplurilor se conturează discuţii pro şi contra în chestiuni de interes comun. Atitudinea celor dragi se schimbă în mod neaşteptat, pentru că ei vor să ţină totul sub control, iar din această cauză izbucneşte o mică furtună în viaţa de familie.

Contaţi pe partenerul vostru?

În plan sentimental puteţi avea unele reuşite neaşteptate. Persoanele singure vor alcătui strategii ingenioase pentru a cuceri inima celui sau celei dragi. În acest interval descoperiţi că fiecare zi poate fi o lecţie de viaţă; mai ales nativele orgolioase vor simţi acest lucru pe pielea lor. Timpul liber şi pasiunea le dedicaţi partenerului vostru stabil, luptându-vă, totuşi, cu ispitele. Tandreţea voastră este un cadou binemeritat pe care-l oferiţi partenerului de cuplu; astfel, îl ajutaţi să depăşească mai uşor situaţiile neprevăzute cu care se confruntă în prima parte a etapei.

Vă planificaţi viitorul

Pentru ca întâlnirile şi proiectele voastre să fie constructive, contaţi pe intuiţie, după data de 16 iulie. Vorbiţi deschis cu interlocutorul vostru şi învăţaţi să -l ascultaţi, lăsându-l să-şi spună păsul; este un exerciţiu simplu prin care reuşiţi să salvaţi relaţia. Cei care se căsătoresc în această lună trebuie să depună eforturi susţinute pentru ca armonia să nu fugă din căminul lor. Pentru rezolvarea priorităţilor financiare, evitaţi deciziile riscante până în data de 23 iulie. Şansa este de partea voastră la sfârşitul lunii iulie, pentru că intuiţia se dovedeşte un ghid excelent. Veţi fi susţinuţi de acesta şi veţi face investiţii foarte reuşite. Persoana iubită este sursa voastră de energie: împreună participaţi la evenimentele de familie ale prietenilor voştri-la oficierea relaţiei lor sau la botezul primului născut. Iată, împreună iar învăţaţi o lecţie de viaţă.

Vărsătorul (21 ianuarie – 18 februarie)

Aspiraţii comune

Este un interval plin de surprize. Veţi fi atraşi de lucruri şi de activităţi noi, interesante, deosebite şi nu suportaţi rutina decât pentru scurt timp. Pe tot parcursul acestei etape predomină impulsul de a vă afirma originalitatea. Veţi fi tentaţi să urmaţi unele cursuri de perfecţionare, să practicaţi un sport sau să aflaţi noutăţi despre strategia financiară a instituţiei în care lucraţi.Vă sfătuiţi cu partenerul vostru de viaţă în privinţa proiectelor de vacanţă şi fiecare alternativă vă sporeşte încrederea că obiectivele importante din această vară vor fi împlinite fără sacrificii prea mari. În privinţa timpului liber, acceptaţi invitaţiile prietenilor de familie, chiar dacă timpul liber este foarte limitat. Colaborarea cu persoane de la drum lung şi cu juriştii se dovedeşte benefică pentru interesele voastre pe termen lung. Noile cunoştinţe vor deveni în scurt timp prieteni de mare încredere.

Contaţi pe partenerul vostru?

Pentru partenerii voştri este foarte important să-şi păstreze locul de muncă, să progreseze şi să fie un exemplu pentru anturaj. Întâlnirile importante, dar şi distracţiile ocazionale vor stârni discuţii şi suspiciune în căminul vostru. Gelozia poate fi şi o dovadă de dragoste, dar poate deveni şi o sursă de neînţelegeri (21, 22 şi 27 iulie, 5 şi 14 august) Nu este exclus ca amintirea unei iubiri din trecut să vă copleşească din nou şi să faceţi comparaţii între trecut şi prezent.

Vă planificaţi viitorul

Prietenii vă ajută să depăşiţi situaţiile dificile care apar la orizont după data de 20 iulie. În sfera relaţională , răsare soarele şi pe uliţa voastră, iar noile prietenii vor fi un suport moral pentru voi. Este în interesul vostru să vă apăraţi cu diplomaţie iubirea şi interesele; să nu uitaţi nici o clipă că “Vorba dulce succese aduce”. Configuraţia astrală vă oferă şansa să vă consolidaţi prestigiu pe plan profesional, dar priorităţile solicită din partea voastră răbdare şi tact. De asemenea, trebuie să vă ocupaţi şi de confortul locuinţei, de comunicarea cu vârstnicii şi cu persoanele cu experienţe interesante de viaţă din anurajul vostru. Dacă vă gândiţi să începeţi o nouă afacere proprie, ar fi bine s-o mai amânaţi după data de 8 august, când avantajele muncii într-o echipă restrânsă sunt apreciabile. Preocuparea pentru imaginea voastră va fi o prioritate, iar partenerul vostru va fi impresionat în mod plăcut.

Peştii (19 februarie – 20 martie)

Aspiraţii comune

Veşti foarte plăcute, declaraţii de dragoste, speranţe nemărturisite… Iată câteva dintre evenimentele care vă întâmpină această lună. Acum, mărturisiţi intimilor dorinţele voastre fierbinţi- preocuparea pentru investiţii de suflet şi nostalgia pentru vremea când eraţi foarte răsfăţaţi. Comunicarea cu părinţii este foarte fructuoasă şi proiectele comune din această lună se finalizează cu avantaje financiare pentru cuplurile stabile. Partenerii de viaţă vor fi mai receptivi la sugestiile voastre, iar distracţiile în compania persoanelor cunoscute, deplasările pe distanţe scurte şi legalizarea relaţiilor “cu experienţă” sunt la ordinea zilei.

Contaţi pe partenerul vostru?

După data de 21 iulie, partenerii voştri sunt mai volubili şi îşi exprimă mai deschis sentimentele. În această etapă, incertitudinile şi blocajele în comunicarea cu persoana iubită vor fi de domeniul trecutului, iar dragostea şi respectul reciproc vor face minuni în relaţia voastră.

Vă planificaţi viitorul

Configuraţia astrală contribuie la redescoperirea sentimentelor şi la alcătuirea unor noi tabieturi. În acest interval este bine să selectaţi cu diplomaţie cercul prietenilor voştri pentru ca timpul liber, petrecut alături de ei, să fie o sursă de revigorare-fizică şi spirituală. În împrejurări favorable, legate de carieră sau de afaceri, unii dintre voi veţi cunoaşte persoane interesante, loiale şi generoase, gata să vă susţină interesele şi să vă admire calităţile. Totodată, umorul şi flexibilitatea vor fi protectorii relaţiei voastre.

MAI MULTE DETALII si alte articole incitante AICI: www.click.ro


Comenteaza acest articol

HOROSCOPUL EROTIC al vacantei

by realitatea   13 min
0