Home > Agenda > Interviu: Cătălin Mitulescu

Interviu: Cătălin Mitulescu


Care este stadiul noului tău film „Un balon în formă de inimă”?

Vreau să-l filmez în iarna aceasta. Am schimbat scenariul de o mie de ori, acum am ajuns la o formă care e ok. M-am depărtat la un moment dat de ideea inițială (nota red.: Primul scenariu era povestea…). Nu mai eram sigur și am scris un cu totul alt scenariu care se baza pe povestea asta, iar scenariul nou a fost și el bun. Åži-acum o să-l producem. Am lucrat foarte bine cu Florin Åžerban la „Eu când vreau să fluier, fluier”, și aș vrea să-l facă el. Eu să fac „Balonul…” în primăvară, el, în toamnă, scenariul nou. Åži vom mai face un film cu Bogdan Mustață.

E gata „Eu când vreau să fluier, fluier?”

Aproape. Mai avem retușuri la montaj. E un film de public, despre un puști care cu 5 zile înainte să se elibereze, decide să evadeze din penitenciar. Actorii din rolurile principale sunt la primul lor film și sunt foarte buni. (Nota red.: la momentul filmărilor, George Piștereanu era elev în clasa a XII-a la Liceul „Dinu Lipatti“, iar Ada Condeescu studentă în ultimul an la UNATC). În rest, în distribuție sunt mulți detinuți din penitenciar. Ne gândim însă să îi schimbăm titlul în ceva mai puternic. Premiera va fi primăvara viitoare.

Ce lucrați cu Bogdan Mustață?

Un lung metraj care se cheamă Lupul“. Bogdan e cel care a câștigat Ursul de aur (nota red.: cu scurt metrajul „O zi bună de plajă“ la Festivalul de Film de la Berlin) și e într-un program de finanțări la Torino. Mai avem în lucru încă un scurt metraj cu Radu Dragomir care a lucrat la un scenariu cu o tânără din Cluj. Au o poveste foarte frumoasă cu un profesor care merge în București și e acostat de un alt profesor care e gay. E o mică aventură între ei. Un tip la 60 de ani care are o aventură la limita gay, un bărbat care toată viața a avut un trai normal și are o criză mică, la limită.

Ai lucrat mult cu copiii. În „Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii” ai avut mulți copii, acum ai făcut spoturi cu mulți copii. E greu să lucrezi cu copiii?

Cu copiii trebuie să vorbești pe bune și să le explici ce faci. Să-i tratezi ca pe un partener. Sunt unii care rezistă, alții care nu rezistă la un tratament de genul ăsta. Sigur că ei se plictisesc, sigur că trebuie să li se pară ca o joacă. Dar trebuie să fie ca o joacă cu miză. Care se sfârșește cu ceva serios.

Copilul care e în spot crezi că simte presiunea că reprezintă o etnie întreagă?

Am mai făcut un spot cu el, acum 2 ani. Găbiță. Acum a venit super ok și încântat. Nu cred că a suferit la școală după primul spot,  că i-a zis cineva „ce faci măi țigane, te-am văzut la TV.”

Părinții lui știu despre ce e vorba în spot, el își dă seama că e ales pentru că e rrom, dar nu cred că suferă. E un copil retras, cuminte, timid. La primul spot chiar adormise. Era mic, chiar mai mic decât vârsta lui. Dar e un băiat expresiv și cred că a fost o experiență bună pentru el.

Nu ți-e teamă să lucrezi cu oameni care nu au treabă cu actoria?

Nu, uneori mi-e mai teamă să lucrez cu oameni care au treabă cu actoria. Dacă un om neantrenat înțelege ce are de făcut, e o plăcere să lucrezi cu el. Uneori e foarte greu când un actor își creează niște mijloace să îl le schimbi, oricât de talentat ar fi. Își crează, de exemplu, un mers șI, dacă mie nu-mi place, e greu să-l scoată. E ceva ce a probat pe scenă, în spectacol, știe că a mers, că are succes la public.

Tu simțeai vreo discriminare în școală? Era pe vremea comunismului, nu se vorbea despre asta.

Era ceva cu care noi eram obișnuiți. „Dă-te, mă, de țigan”. Åži ei erau obișnuiți într-un fel. Noi aveam unul la grădință, Gogiu îl chema, îi curgeau mucii și se enerva educatoarea pe el. Mi-era milă de el. La școala generală, la mine-n clasă nu erau rromi. Dar era unul la altă clasă care rămânea tot timpul repetent și care așa era tratat: ca un țigan care nu e în stare. Nu știu dacă el din cauza asta nu putea să ia note mai mari. Noi eram relaxați, dar dacă ei se marginalizau singuri și aveau orice altă problemă, pentru ei problemele deveneau mai mari decât pentru alții. Când m-am întâlnit după mult timp cu rromi de vârsta mea care au trecut prin asta, mi-am dat seama că pe ei îi afecta, că trăiau într-un context greu. E foarte greu să schimbi mentalitățile acestea. Dar ei sufereau atunci, și suferă și acum.

Dar conștientizai atunci asta? Sau îți dai seama acum când analizezi?

Eu am copilărit în Colentina. Aveam prieteni țigani. Mă duceam și cumpăram semințe de la ei când eram mic. Era un țigan gras care făcea o oală de semințe, cu maieul găurit și cu muște în jur. Ne punea semințe în cornete din foi de caiet. Maică-mea nu prea mă lăsa. Mă înțelegeam bine cu ei, mi-era milă când nu erau tratați bine, dar nu mă gândeam atunci la discriminare.

În Italia, în anii când ai emigrat tu, erau rromi?

Nu erau pe atunci în Italia, se întâmpla prin ’95-’96. Erau albanezi și, în general, ăia șmecherii reușeau atunci să emigreze din Albania, gen polițiști. Lucram la un moment dat într-o bucătărie cu unul și el zicea că e ofițer de servicii secrete și fusese căpitan. Trebuia să fie ajutorul meu în bucătărie și nu-i convenea, era șmecher. Până la urmă, a și plecat.

Erau marocanii, în schimb, și care se urau între ei foarte tare. Rromi am întâlnit  mai târziu când m-am dus cu filmele mele în Italia. Chiar la Veneția, pe stradă, la cerșit. Åži-n Paris, cântau. Dar pe mine nu mă deranjează.

 

„În școală nu e loc pentru discriminare. Cunoaște-mă înainte să mă judeci” e o campanie implementată de Ministerul Educației, Cercetării și Inovării prin fonduri Phare.

 

 

Articole asemanatoare
Eu cind vreau sa fluier, fluier – opinii de la vizionarea Tabu
Întâlniri speciale: 4 actrițe – 4 regizori
Dorotheea Petre și Cătălin Mitulescu: o întalnire rațională
Filme romanesti la Festivalul de Film de la Ierusalim

Comenteaza acest articol

Interviu: Cătălin Mitulescu

by realitatea   4 min
0