Home > Agenda > Interviu John Slattery

Interviu John Slattery

Pe John Slattery îl ştie toată lumea. Dacă nu după nume, faţa ne este cunoscută tuturor. A jucat în multe filme printre care “Sex and the City”, “Iron Man 2”, “The Adjustment Bureau”, “Mad Men” sau “Charlie Wilson’s War”. Astăzi John ne vorbeşte despre “The Adjustment Bureau”.

Există o mulţime de oameni care nu  ajung atât de departe ca tine şi renunţă.

Şi nici nu este ceva ce  te poţi înfrâna să înveţi. Am impresia că devin tot mai bun şi cu cât expunerea la diferite forme de mass-media şi provocarea  sunt mai mari , cu atât devin mai bun. Rămân interesat. Asta e bine.

Vorbeam mai devreme despre liberul arbitru. Unii oameni ar putea spune că atitudinea faţă de lucruri permite anumitor lucruri să se întâmple. Există, de asemenea,  lucruri care  nu sunt sub controlul tău. Combinaţia dintre ele dictează cursul vieţii. Ai  liberul  arbitru într-o oarecare măsură , dar sunt şi  lucruri pe care nu le poţi controla.

Nu, şi trebuie să  vezi asta.  Cred că e vorba de a  da frâu liber impulsuril or, să spui  lucruri, să vrei  lucruri şi  de a fi invidios. Cred că,  într-o oarecare măsură,  e a fi  mulţumit  şi a admite,  mai ales în cazul meu,  cât de norocoasă este situaţia mea. Există o mulţime de oameni care ar fi foarte fericiţi în situaţia mea, însă ai, cu toate astea, aspiraţii.  Ţi se oferă o serie de opţiuni şi încerci să alegi ce  ţi se pare mai bun în momentul ăla.

Crezi că există vreun motiv pentru care George Nolfi s-a  decis să facă acest film acum? Cu ceea ce se întâmplă în societatea americană, oamenii  care se simt reprimaţi de instituţiile guvernamentale şi de corporaţii şi nu simt că deţin controlul  asupra situaţiei lor, mai ales în criza asta financiară. Asta chiar atinge Zeitgeist -ul modern.  V-aţi gândit la asta când făceaţi filmul?


George este foarte politic şi cred că nu ducem lipsă de scepticism în  privinţa  instituţiilor  care conduc viaţa oamenilor . Tocmai vorbeam despre a fi în culise, în Cairo – ce interesant ar fi fost să fi fost acolo când Hosni Mubarak a decis că a căzut. Ce l-a influenţat să spună  asta? A fost doar revolta? Uită-te la un film  ca  Inside Job, pe care Matt Damon  l-a narat.  Îţi spui “Doamne, oamenii ăştia chiar au manipulat situaţia în favoarea lor, jucând de ambele părţi împotriva celor din  mijloc şi,  totuşi, rămân la putere în calitate  de preşedinte al rezervei federale. Dacă  ne spun că aceste instituţii financiare sunt prea complicate  ca omul de rând să le înţeleagă, trebuie să-i l ăsăm să conducă lucrurile. Poate  le pare sincer rău de felul în care au ieşit lucrurile, în ciuda faptului că au plecat cu  450 de  milioane de  dolari. Este greu să  nu fii  sceptic, dar,  în acelaşi timp, trebuie să-ţi trăieşti viaţa.  Dacă cineva complotează să preia  controlul lumii, ce o să fac ca să-i  opresc?

Începi să fii etichetat  ca omul la costum,  deşi personajul tău  elegant din Mad Men  [Roger Sterling] are cu siguranţă o mulţime de probleme. În acest rol  “la patru ace”, eşti şi periculos. Erai conştient că rolurile puteau fi percepute la fel?

Nu, iniţial m- am gândit să fac o schimbare fizică,  dar n-am ştiut  exact ce.  Se putea  contracara asta, dar nu cred că personajul [în acest film] este  la fel de îndreptăţit, de amuzant sau  obraznic ca Roger . Cred că este un birocrat care doar încearcă să-şi facă  slujba. Costumele şi pălării le sunt doar uniforme le acestor  oameni.  Din cauza asta, am fost sfătuit să nu fac filmul, dar mi s-a părut că e un scenariu bun şi o  şansă de a lucra cu aceşti oameni – George, Matt, Emily, Anthony şi John – şi m-am gândit când o să mai am şansa asta? Doar pentru că este similar,  nu-i nimic; dacă scenariul e  bun, şi personajul e bun, dar nu e acelaşi. Acest  personaj e ameninţător într-un fel, dar cred că partea interesantă a modului  în care a făcut asta e simpla  realitate  cu care exercită  această ameninţare. “Uite, nu face asta,  sau îţi ştergem  creierul şi nimeni nu va şti ce a fost în neregulă  cu tine.” E un lucru  foarte simplu, foarte ameninţător şi,  totuşi,  amuzant să-l  spui cuiva . Cred că reacţia lui Matt la asta  e foarte amuzantă .

A existat vreo sursă de inspiraţie din viaţa reală pentru acest personaj?

Nu. Nicio referinţă specifică.

Am auzit că finalul  original avea  o preşedintă, dar au filmat scena cu monologul ei şi şi-au dat seama că nu merge.

N-am văzut niciodată asta. Nu cred c ă am citit această versiune de scenariu şi n -am v ăzut filmul până de curând. N-am văzut  scenele alea, dar am auzit  de asta.  Era o scenă dificilă . Clădeşti  tensiunea , vorbeşti mereu de preşedinte şi cred că modul în care au făcut finalul e foarte inteligent, faptul că rămâne un mister.

Este interesant că s- au ocupat de aspectele mai grele ale sorţii şi liberului arbitru prin personajul lui Terence Stamp şi discursul său despre modul în care Biroul a  mai încercat să dea  le oamenilor  controlul  asupra vieţii,  dar au scrântit-o în mod repetat. Nimic din asta nu se arată, ci doar se vorbeşte despre asta. Multe filme ar avea  un flashback sau un montaj de imagini referitoare la acest  discurs, dar n-a fost cazul aici.  Există  o mulţime de lucruri în acest film care ies la iveală doar verbal, dar funcţionează. Nu există nicio dovadă vizuală despre  trecutul lui  David Norris sau din trecutul agenţilor de la Biroul de Ajustări.  Ne alegem doar cu ce vedem.

Cum e cu  majoritatea oamenilor. “De unde eşti?” “Chiar nu ştii  că ceea ce urmează să-ţi spun e…”   ” Există  dovada  vizuală a faptului că ţi-am dat cu cloroform şi te-am târât din birou şi două minute mai târziu suntem în tr-o curte mare cu 3 maşini de teren şi bărbaţi cu mantale şi bastoane. Apoi,  brusc, îţi spunem “O zi bună” şi te  întorci pe uşă  de unde ai venit. “Poate ar trebui să -i cred  pe tipii ăştia.” Cred că  simpla realitate  şi discursul  lui Terence … Este un discurs  grozav. “Am încercat asta, de la Sfântul Imperiu Roman  până la Iluminism,  apoi ne-am retras şi voi ne-aţi dat primul război mondial, al doilea război mondial, Holocaustul şi bomba atomică şi ne-am gândit să intervenim până nu faceţi o greşeală atât de gravă, încât să nu o putem îndrepta”. E logic la nivel simplu. E perfect logic. Uitaţi-vă cum am distrus lumea. Asta explică şi liberul arbitru. Oamenii spun: “Cum poate  exista Dumnezeu, dacă există tsunami? Cum poate exista Dumnezeu , dacă se întâmplă ce se întâmplă în Sudan ? Pentru că  ai liberul  arbitru. Dumnezeu te-a creat şi te-a lăsat să decizi.

Ai citit nuvela de  Philip K. Dick după care s-a făcut  acest film?

Da.

Cum e  în compara ţie cu el?

Poveste a este foarte scurtă şi  vorbeşte de partea în care David se duce la muncă şi ajunge acolo prea devreme. E mai mult ca şi cum ceva se întâmplă  cu timpul continuu, clădirea se  dărâmă şi se  face praf, prăbuşindu-se în jurul lui pentru că nu trebuia să fie acolo. Bănuiesc că dacă nu trebuia să fie acolo, momentul nu trebuia să existe. Toată clădirea cade şi  mi se pare că un câine îi explică  tot. Se duce acasă după ce a fost avertizat să nu spună nimic şi nu se abţine să nu vorbe asc ă cu soţia  lui. Apoi sună la uşă. E ceva foarte ameninţător, dar  e doar o rampă de lansare.  Povestea de dragoste, personajele şi politica, sunt toate inventate de George. A deschis foarte mult perspectiva.

Ai jucat roluri  25 de ani. Ai observat o schimbare de ritm  în filmele de azi faţă de filmele şi emisiunile făcute în anii ’80 ? Crezi că  Adjustment Bureau ar fi fost făcut în acelaşi ritm pe atunci?

Ritmul era sigur mai lent atunci. Filmele se derulau  mai încet, scenele erau mai lungi, cu mai puţine schimbări de cadru.

Mi-e cam dor de asta.

Şi mie. Dar “Mad Men ” face asta.  Păstrează scenele lungi. Cred că e o abordare clasică, să pătrunzi  în scenă odată ce începi să afli  tot mai multe despre personaje. Nu cred că atenţia oamenilor e diminuată. După aia vezi un film grozav şi-ţi zici: “Doamne, ce încet s-a derulat filmul ăla.” Cred că şi eu sunt o victimă. Cred că ţara asta e, din păcate, foarte interesată de filmele după benzi desenate.

Îmi plac multe din astea, dar le  prefer pe cele care au o poveste mai profundă şi personaje complexe, ca  X-Men. În ceea ce priveşte filmele  independente, e un moment foarte greu pentru ele şi studiourile le-au cooptat cu tot cu companiile lor de  scenografie.

Filmele de studio sunt realizate sub masca filmelor  independente. Televiziunea  a înlocuit mult din piaţa filmelor  independente  şi asta  e bine, dacă nu vrei să faci un serial  de televiziune,  pentru că e un angajament de lungă durată uneori.  O să revenim la un moment dat, dar nu suntem siguri când.

În ceea ce priveşte cariera ta, c are a fost cel mai de succes moment al tău la nivel personal şi la nivel comercial?

Am fost la Paris ieri şi am fost oprit pe stradă peste tot. Cât despre a lucra cu cineva, am făcut un film cu Clint Eastwood. Există acele momente în care  îţi spui: “Ăsta e  momentul când se va afla că sunt un impostor.” Că o să se uite la mine şi o să se gândească: “Cum naiba te-am distribuit în filmul ăsta?” Dar el a fost cel mai  drăguţ şi mai interesat om. Între duble, stăteam jos şi ne  relaxam. “Unde locuieşti şi cum ai ajuns la muncă azi?”. După aia te uiţi şi-ţi spui, “Doamne, e Clint Eastwood . Unde sunt?”

Ăsta a fost un succes personal pentru tine?

Şi  profesional. Am făcut parte din ceva şi am fost luat în serios; ai sentimentul ăla încurajator că ai un loc, că eşti unde trebuie, undeva unde  poţi juca.

Interviu în exclusivitate pentru DVD


Articole asemanatoare
EXCLUSIV TABU.RO: Interviu Oana Pellea
Exclusiv TABU.RO: Interviu Lora
EXCLUSIV TABU.RO: Interviu Adina, Heaven
EXCLUSIV TABU.RO: Interviu Alexandru Arşinel

1 Response

  1. Pingback : Interviu John Slattery | Elodia

Comenteaza acest articol

Interviu John Slattery

by admin   6 min
1