Home > Agenda > IULIA TIMOSENKO s-a intors la Kiev!

IULIA TIMOSENKO s-a intors la Kiev!

IULIA TIMOSENKO s-a bucurat sâmbătă seara de o primire triumfală, fiind aplaudată de zeci de mii de persoane adunate în Piaţa Independenţei din Kiev, unde s-a deplasat după ce a fost eliberată. În lacrimi şi într-un scaun cu rotile, ea i-a salutat pe “eroii Ucrainei”, adresându-se celor peste 50.000 de persoane aflate în Piaţa Independenţei (Maidan), în centrul Kievului. Opozanta Iulia Timoşenko, eliberată sâmbătă, la Harkov, a depus flori la un memorial de pe strada Gruşevski din Kiev, în drum către Piaţa Independenţei, situată în apropiere. Potrivit presei internaţionale, Timoşenko a coborât de la bordul avionului, cu care a sosit de la Harkov, pe aeroportul Juliani din Kiev.Preşedintele ucrainean Viktor Ianukovici a încercat să urce la bordul unui avion cu destinaţia Rusia, dar a fost împiedicat de către grăniceri, a declarat sâmbătă preşedintele Parlamentului Oleksandr Turcinov, relatează AFP. “A încercat să ia un avion cu destinaţia Rusia, dar a fost împiedicat de către grăniceri. În prezent se ascunde undeva în regiunea Doneţk”, o regiune prorusă situată în estul Ucrainei, de unde este originar, a declarat Turcinov, citat de agenţia Interfax.

Timoşenko a ajuns, în scaun cu rotile, în Piaţa Independenţei, în aplauzele manifestanţilor. „M-am învinuit că nu am fost cu voi pe baricade! Trebuie pedepsiţi cei care au împuşcat în inimi eroii noştri. Nu plecaţi până nu finisăm ceea ce ne-am propus, sunteţi garanţia pentru continuitate“, au fost primele cuvinte ale Iuliei Timoşenko.  „Dacă cineva va spune că aţi terminat ceea ce v-aţi propus, să nu-i credeţi! Nu politicienii au realizat ceea ce aţi făcut voi!“, a continuat fostul premier.


Articole asemanatoare
IULIA TIMOSENKO – batuta in inchisoare! FOTO / Angela Merkel: Germania boicoteaza CE Fotbal din Ucraina

Comenteaza acest articol

IULIA TIMOSENKO s-a intors la Kiev!

by admin   1 min
0