Tabu
PEOPLESlider

Katy Perry a redevenit creștină pentru că este cel mai mare fan al Papei Francis

Katy Perry l-a întâlnit pe Papa Francis în aprilie împreună cu mama sa și iubitul său Orlando Bloom și apoi s-a hotărât să se reîntoarcă la creștinism.

“Sunt un mare fan al Papei Francis, este un rebel – un rebel în numele lui Iisus” a declarat cântăreața. Katy Perry a mai spus că mama sa s-a rugat pentru ea toată viața ca să redevină creștină. Într-un interviu acordat revistei Vogue Australia, cea care a fost numită de curând cea mai bine plătită personalitate din industria de divertisment – a spus: “Acum, că am ajuns la treizeci și ceva de ani, mă gândesc mai mult la spiritualitate și bunătate. Sunt o mare admiratoare a Papei Francis, este o combinație între compasiune, umilință, moralitate și încăpățânare. Este un rebel.”

Katy Perry este cunoscută pentru piesele sale Roar și mai ales pentru I Kissed a Girl (Am sărutat o fată), pe ultima a dedicat-o anul trecut Campaniei pentru Drepturile Omului spunând: “Cânt despre experiențele mele personale, îmi descriu fanteziile în aceste cântece pop. Spre exemplu am făcut mai mult decât să sărut o fată.”

În 2008, când Katy a devenit cunoscută datorită acestei piese, părinții ei au fost convinși că și-au pierdut fata crescută strict cu o educație ultra creștină. Totuși, exact această piesă i-a adus primul loc în topurile din peste 20 de ţări, inclusiv în Statele Unite şi Marea Britanie. Albumele şi single-urile sale au fost vândute în peste 90 de milioane de copii pe plan mondial. Witness (2017) a fost cel de-al cincilea material de studio lansat de cântăreaţă. Katheryn Elizabeth Hudson s-a născut pe 25 octombrie 1984.

ARTICOLE SIMILARE

Pantone lansează o nouă culoare îndrăzneață pentru a combate tabuurile legate de menstruație

Andreea Damian

Prinţul Harry şi Meghan Markle, prima apariţie publică după Megxit

Andreea Damian

Legătura surprinzătoare dintre sex și menopauză pe care femeile sigur nu o știau

Andreea Damian

Maria Dragomiroiu, ipostaze sexy pe plaja din Miami. Cum arată în costum de baie la 66 de ani

Andreea Damian

„Bebelușa Ioana”, suspectă de coronavirus

Andreea Damian

Ținuta sobră a lui Natalie Portman a transmis un puternic, dar subtil, mesaj feminist

Andreea Damian

2 comentarii

Scrie un comentariu