Tabu
lifestyle

Limonada lui Iulian

Pe holurile Institutului Oncologic Fundeni pacienții sprijină pereții cu faianță în nuanțe spălăcite de albastru și mov. Unii se grăbesc spre lifturi, fără să dea atenție ceasurilor cocoțate aproape de tavan, încremenite la ore ca 3 și 11 sau 4 fără 22 de minute. Nimeni nu rostește cuvântul „cancer“, boala care i-a condamnat pe toți să vină regulat aici.

Iulian Văcărean stă și el la rând. E înalt, slab și, la 28 de ani, are un aer de student visător. Tine în mână buletinul mamei, Ana, care așteaptă rezultatul radiografiei la plămâni care va spune dacă trebuie să continue tratamentul cu citostatice.

Așezată pe un pervaz, Ana povestește cum a descoperit, în 2005, că are cancer de col uterin. După un an s-a operat – „extirpare totală, ca să nu mai apară nicăieri“. La sfârșitul lui 2007, boala a fost detectată însă la plămâni. „Nu mi-a venit să cred, de obicei de la col nu urcă. L-am întrebat la telefon: «Iulian, ce spui, o mai putem lua de la capăt cu radiații, citostatice, tot tacâmul?»“. El a chemat-o imediat în București, iar mama a traversat din nou țara către sud de la Câmpulung Moldovenesc.

Acolo a crescut Iulian, în prima casă din cartierul de rromi al orașului. „Copilăria mea a fost un tărâm de basm“, spune Iulian, care crede că de la rromi a învățat să trăiască intens și cu „spirit social“: „De la ei am luat păduchi și râie, ei m-au spălat în mașina de spălat. Din clasa a II-a eram responsabil să-i trezesc dimineața să-i duc la școală. Îmi erau prieteni foarte buni, tot timpul aduceam pe cineva acasă la mine să mănânce“.

Acest spirit social l-a determinat să vină în București în clasa a XII-a, ca voluntar la Asociația Orașul Speranței, care se ocupa de copiii străzii. Iulian i-a învățat să nu mai scuipe pe jos și alte asemenea; ei l-au ghidat prin toate cotloanele Bucureștiului și l-au făcut să se îndrăgostească de agitația din Capitală.

După BAC, a muncit un an în construcții în Câmpulung ca să strângă bani de facultate. Apoi a dat la Teologie și s-a mutat în București. Au urmat trei masterate: cultură și civilizație ebraică la Litere, familia rromă la Sociologie și managementul resurselor umane la Jurnalism. La anul vrea să facă unul și la Teatru. Între timp a lucrat ca om bun la toate într-o cafenea, manager de magazin de haine vintage, resurse umane la o firmă de recrutare și manager de eveniment la un grup media independent. (Tocmai a plecat de acolo și încă nu s-a hotărât încotro s-o apuce.)

Studiile și acțiunile sociale sunt pentru el modalități de a se construi pe sine frumos. „Ajutându-i pe alții, devii tu mai bun. Nu ei neapărat, nu lumea, ci tu.“ Nu e doar o motivație egoistă, Iulian crede sincer că prin pași mici poate influența lumea din jur. În studenție a fost voluntar umanitar în Afaganistan (printr-un ONG american) și aproape o lună a împărțit haine și alimente. A repetat experiența în Albania, Turcia, Ucraina și Republica Moldova. Dar cea mai importantă acțiune de până acum este „Pași către Viață“.

Proiectul s-a născut in 2009, spontan, ca mai toate cele în care se implică Iulian. Îi vine o idee, se entuziasmează și-i dă drumul fără să gândească toți pașii necesari. Important e să pună oamenii în mișcare, dup-aia „lucrurile bune vin“ de la sine. Scopul e să strângă bani pentru o cameră sterilă în secția de oncologie pediatrică a spitalului Marie Curie – tratamentul cu citostatice scade imunitatea copiilor și se pot îmbolnăvi foarte ușor. Camera ar costa 20.000 de euro, bani pe care Iulian s-a hotărât să-i adune vânzând limonadă la evenimente culturale.

S-a gândit că nu ajunge să le ceară bani oamenilor, trebuie să le și dea ceva. Adică „cea mai bună limonadă pe care o poți cumpăra pe stradă“, la 7 lei paharul. La prima ieșire în lume – Street Delivery – s-au strâns 2.400 de euro. A vândut și supă împreună cu o prietenă, eveniment care s-a transformat în „Soup Nights“. A continuat cu limonada la festivalul de publicitate ADfel, la ONGFest și Zilele Bucureștiului. În total s-au adunat 7.000 de euro, bani pe care-i gestionează Asociația Touched România, cea prin care i-a cunoscut acum câțiva ani pe copiii de la Marie Curie.

Iulian insistă că acțiunile lui nu sunt strict umanitare: „Aș putea să bat la 50 de uși și 50 de oameni de afaceri să-i dea. Dar noi vrem să fim un exemplu: din lucruri mici cum e limonada poți să faci lucruri extraordinare“.
Unul din motorașele care-l pun în mișcare e mama. I-a fost alături de când a descoperit cancerul, la aproape fiecare vizită la spital, printre joburi și examene, luptându-se cu medicii care îi cereau șpăgi. „Mama-i fericită“, spune Iulian, văzându-l pe fiul ei implicat într-o cauză nobilă, prin care s-a înconjurat de oameni buni.

Pe holul Spitalului Fundeni, Iulian revine cu radiografia. O studiază împreună cu mama, ea încrezătoare, el rezervat. Vizitează încă două cabinete și când ies amândoi din clădire, Ana e bucuroasă. Până la controlul din ianuarie nu mai trebuie să facă citostatice.
E un început rece de noiembrie, prima zi în care fulguiește în București. În stația de autobuz, în timp ce așteaptă troleul 66, Iulian își îmbrățișează mama: „O să fie bine“.

ARTICOLE SIMILARE

Natalie Portman, prințesa Bollywood-ului

realitatea

Katy Perry: Mai bine mor, decât să renunț la sex

realitatea

Labneh (Pastă de iaurt)

realitatea

Rihanna a vomitat pe scenă

realitatea

Party de Oscar 2010

realitatea

Amanta sotului NICOLETEI LUCIU e antrenoare de KANGOO JUMPS! Galerie FOTO

11 comentarii

Scrie un comentariu