Home > MACAULAY CULKIN vrea sa se sinucida din cauza MILEI KUNIS!

MACAULAY CULKIN vrea sa se sinucida din cauza MILEI KUNIS!

Actorul de 32 de ani a scăpat lucrurile de sub control. “Ne spunea ca are de gand sa se omoare si ca viata lui pur si simplu nu mai are niciun sens. Cu heroina la îndemana, deja într-o stare euforică, el tot repeta că vrea să pună punct acestei poveşti. Mai luase niste pastile înainte şi, cred sincer, că dacă nu eram noi acolo cu el, inima i s-ar fi oprit”, a declarat un apropiat al lui Macaulay Culkin.
Acesta a adăugat: “Am chemat salvarea, iar cand au ajuns paramedicii era deja intr-o stare grava”.
Macaulay Culkin, considerat în anii ’90 drept “copilul minune de la Hollywood”, a devenit celebru pe plan mondial graţie rolului Kevin McCallister din primele două filme din seria “Singur acasă”.
Actorul a avut însă numeroase probleme în anii care au urmat, având chiar un proces cu proprii părinţi, cu privire la banii câştigaţi de pe urma filmelor în care a jucat.
Prietenii sustin ca Macaulay Culkin, ajuns acum la varsta de 32 de ani, nu poate trece peste despartirea de actrita Mila Kunis. Desi relatia celor doi s-a sfarsit in urma cu aproape un an, Macaulay Culkin sufera in continuare si a incercat sa se sinucida, cu heroina, scrie rtv.net.
Sarbatorile de Iarna reprezinta pentru multe televiziuni prilejul de a redifuza seria Home Alone, al carei protagonist este Macaulay Culkin, insa tocmai personajul principal din Singur Acasa a cazut in ghearele deznadejdii, in prag de sarabatori. Despartirea de Mila Kunis l-a marcat vizibil, iar apropiatii actorului sustin ca acesta, cazut prada drogurilor, chiar a incercat sa se sinucida. Mila Kunis are o reatie, in prezent, cu Ashton Kutcher, fostul sot al li Demi Moore.
National Enquirer citeaza un prieten de-al lui Macaulay Culkin (32 ani), care a descris astfel situatia: “Vorbea despre sinucidere, ne spunea ca nu mai are pentru ce sa traiasca. Macaulay avea heroina la indemana, mai luase cateva pastile inainte si, daca nu eram acolo ca sa-l oprim, probabil ca inima i-ar fi cedat. Era sub influenta drogurilor, dar stia ce face. Sunt convins ca a incercat sa-si puna capat zilelor, dar, din fericire, nu era singur. Am chemat paramedicii, iar cand acestia au sosit l-au gasit intr-o stare groaznica”.

Comenteaza acest articol

MACAULAY CULKIN vrea sa se sinucida din cauza MILEI KUNIS!

by   1 min
0