Tabu
PEOPLE

N-ai să crezi ce a pățit Sore la cumpărături

Chiar dacă trebuie să stea în casă din cauza coronavirusului, Sore (30 de ani) a avut parte de o întâmplare nu foarte plăcută atunci când a fost nevoită să iasă la cumpărături. După ce a dat și un interviu din mașină pentru o emisiune de divertisment, solista a avut parte de o surpriză nu foarte plăcută.
Ajunsă la magazin, după ce a făcut cumpărături, Sore Mihalache și-a pierdut portofelul cu toate actele și cu telefonul. Imediat a intrat în panică dar s-a liniștit după câteva ore, după cum a povestit chiar ea pe instatory-ul ei de pe instagram. “În urmă cu două ore mi-am pierdut portofelul cu acte, telefon, bani, cu tot, ieșind la supermarket. Cred că asta s-a datorat și faptului că n-am mai ieșit din casă de o săptămâna decât în față blocului cu cățelul la pipi și m-am zăpăcit compet. Și-am avut timp de 40 de minute un atac de panică, gândindu-mă că nu voi putea să-mi eliberez niciun act, că sunt nimeni, că nu mai am identitate, carduri bani, că nu mai am telefon. Partea bună a acestui povești este că omul care le-a găsit este un om cu adevărat pentru că a răspuns la telefon, s-a nimerit să fiu sunată la ora aceea foarte mult și a înapoiat întregul portofel, cu toate lucrurile în el, nu lipsește nimic din el, iar mie mi-a revenit inima. Mulțumesc, mă bucur să știu că mai există oameni printre noi”, a povestit fosta solistă din “La La Band” și actriță în seriale ca “Pariu cu viața” și “O nouă viață”, a povestit Sore pentru fanii ei bucuroasă că s-a liniștit.

ARTICOLE SIMILARE

Oana Moșneagu și Vlad Gherman s-au despărțit? Mesajul surprinzător al actriței

Andreea Damian

Amna și-a făcut un cadou de 70.000 de euro. Arată nemaipomenit!

Tabu Tabu

Gestul făcut de Traian Spak, după ce a aflat că Andreea Antonescu e însărcinată

Andreea Damian

Ariana Grande și soțul ei, Dalton Gomez, s-au despărțit după doi ani de căsnicie

Andreea Damian

Al Pacino a devenit din nou tată la 83 de ani 

Andreea Damian

Descoperă Maldive împreună cu Andreea Bănică. Sfaturi pentru o vacanță de neuitat

Andreea Damian

Scrie un comentariu