Tabu
BEAUTYWhat's hot

Operație estetică pentru fericire?

Studiile tot demonstrează că dacă arătăm bine ne vom simți mai bine. E drept că în cazul în care modul în care arăți naște frustrări care îți afectează puternic viața, atunci e de înțeles de ce corectarea estetică devine soluția problemelor tale.

Cercetătorii din cadrul Universităţilor Ruhr şi Basel au publicat în Revistă Clinical Psychological Science un studiu legat de efectele pe care le au operaţiile estetice asupra psihicului. Aceştia au comparat un grup de 544 de persoane care au recurs pentru prima dată la o operaţie estetică cu alte două grupuri: 264 de persoane care au vrut să îşi facă o operaţie estetică, dar au renuntat, şi un grup 1.000 de persoane care au declarat că nu s-au gândit niciodată la asta.

În final, comparativ cu grupul de 264 de persoane care au renunţat, cei care au optat pentru o schimbare aveau o stare psihică pozitivă, încredere ridicată în sine şi o stare de bine în general.

Cum explică esteticienii influenţa operaţiilor estetice la nivel psihic?
Când alegi să apelezi la o intervenție chirugicală estetică, trebuie să fii pregătită pentru o schimbare de imagine. Astfel de modificări vor avea efect atât la nivel psihic cât și la nivel de percepție a celor din jur. Cu alte cuvinte, este definitoriu să fii pregătită pentru toate aceste schimbări înainte de a lua decizia unei intervenţii.

Pacienţii care optează pentru intervenţii chirurgicale de înfrumuseţare şi nu au o percepţie obiectivă a rezultatelor ce vor urma, ajung să fie dezamăgiţi. Tocmai de aceea, «îmbunătăţire» este cel mai bun termen pentru descrierea efectelor acestor operaţii şi nu «minuni» sau «schimbare radicală» a imaginii.”, a specificat chirurgul estetician Silvia Stanculescu-Vasalos, specialist în chirurgie plastică şi microchirurgie reconstructivă.

Cu alte cuvinte, trebuie să ai o percepție realistă asupra rezultatelor ca să fii mulțumită. Dar mai important, să știi de ce apelezi la aceste intervenții: dacă e chiar o nevoie la nivel fizic sau e de fapt o nevoie de ”cosmetizare” a stărilor interioare. Pentru că, în cazul unei probleme afective, operațiile estetice nu oferă decât un efect compensator și cu efect benefic de scurtă durată și astfel se poate naște dependența de operații estetice, după cum spun psihologii (citește și Celebritățile trebuie să se trateze de frumusețe).

Cele mai populare operaţii estetice în România
În România din 10 paciente care trec pragul cabinetului unui medic estetician, 7 dintre ele îşi doresc o mărire de sâni, însă sunt dispuse să aleagă şi alte intervenţii cum ar fi vibroliposuctia, abdominoplastia, liftingul facial, injectările cu acid hialuronic şi/sau botox.

Astfel de operaţii asociate sunt din ce în ce mai căutate, deoarece prezintă câteva avantaje bine definite: schimbarea la nivel fizic este spectaculoasă, anestezia se face o singură dată şi timpul de recuperare post operator scade semnificativ.”, a ţinut să menţioneze Silvia Stanculescu-Vasalos.

ARTICOLE SIMILARE

O femeie frumoasa poate fi foarte urata, uneori

realitatea

ANGELA GHEORGHIU facuta praf de ziaristii francezi / Partenerul ei – “carismatic precum o andiva”

Ce se întâmplă cu pielea ta dacă bei apă caldă în fiecare zi

Andreea Damian

TESTAMENTUL lui BOTEZATU / Cine sunt mostenitorii?

FEMEIA CU BARBA a castigat Eurovision 2014 / Paula SELING pe locul 12

Pippa Middleton a trisat! Toata lumea s-a holbat la fundul ei, dar…

Scrie un comentariu