Tabu
Image default
lifestyle

Ora Lupului – La Mall Bergman nu prea vorbeşte pe limba lui. Dar şi când o face…

A vedea un film de Ingmar Bergman la mall, in Romania, echivaleaza intr-o masura serioasa cu a fi martorul unei aparitii. Singurul lucru mai putin probabil, in aceeasi zona fireste, ar fi fost un Q&A cu regizorul in acelasi loc.

Si totusi minunea a avut loc – joi, 14 aprilie 2011, la ora 19.30, Plaza Romania, respectiv Movieplex, a proiectat in premiera la mall Ora Lupului / Vargtimmen.

Ceea ce urmeaza nu se constituie intr-o cronica a filmului cult din 1968 ci intr-o povestire succinta a intamplarilor ce au precedat/ intrerupt/ succedat vizionarea :
Precipitandu-ma in urma anuntului proiectiei pe site-ul Movieplex, cu exact o saptamana inainte, m-am grabit sa rezerv bilete. M-am minunat si bucurat in acelasi timp sa vad ca, desi nu am pierdut niciun moment, am rezervat totusi ultimele locuri din sala (pana si primul rand era luat !).

Am ajuns scrupulos cu 45 de minute inainte de proiectie (intervalul cand rezervarile expira) pentru a plati locurile. Minunea si bucuria au expirat la vederea planului salii – doar 10 bilete fusesera cumparate pana atunci (si nici nu aveau sa se mai vanda altele dupa). La aflarea pretului – jumatate din cel normal !– am intrebat daca proiectia se face de pe pelicula. Am fost asigurat de o tanara apasat-competenta ca pretul scazut se datoreaza faptului ca filmul este « vechi, alb-negru si pe pelicula. De-aia ». Cu grimasa jenata si aferenta. Uitand de gradul redus de ocupare al salii pana intr-un punct, m-am bucurat egoist si m-am pus pe asteptat. Fast forward.

Odata intrat in sala, genericul filmului a inceput cu luminile aprinse, in timp ce din difuzoare razbateau sunete demne de o pelicula felliniana. Lumina s-a dus si cu ea ultimele sperante de bun simt. Fata de Bergman, fata de actorii sai, pentru film si pentru cei paisprezece spectatori din sala. Proiectia era de pe DVD, cu pixeli generosi si arsi, de probabil Sven Nykvist, directorul de imagine, facea piruete in mormant. Mofturi! Cum moft era, probabil, si faptul ca as fi preferat ca Vargtimmen sa o aiba in rolul vocii lui Liv Ullmann pe vocea lui Liv Ullmann si nu pe cea a Sophiei Loren – intr-o italiana fasneata monologul de inceput a pastrat din original doar sunetele vantului si ale marii (probabil si ele tot din Italia, dar mai greu de diferentiat decat italiana de suedeza).

Iesind din sala la fel de repede am intalnit ce « iubesc » mai tare la mall – prostia sigura de sine. Astfel, la debarcarea numarul 1 mi s-a spus ca se rezolva : « Dau eu prin statie. Mergeti in sala. Filmul nici nu a inceput ». De vreme ce nu incepuse sigur era in italiana. M-am reintors cu cateva grade in plus pentru a il auzi pe Max von Sydow si vocea sa nou castigata de strasnic fiu al mamei Roma. Am asteptat cinci minute apoi am iesit din nou, dornic sa musc pe cineva dupa care sa ma duc acasa si sa intru in hibernare. La debarcarea numarul 2, afland ca nu s-a « rezolvat » acelasi molestator de bilete si om « amabil » mi-a spus belicos « Pe DVD mai e decat norvegiana. Noi am zis ca macar daca il dam in italiana mai intelegeti cate ceva ! » . Deci nu rationamentul nu fusese « lup – lupoaica – italiana »…

La insistenta-mi scurta si lipsita de tact, a hotarat totusi sa ii ceara proiectionistului sa puna « cealalta limba ». Am reintrat in sala pentru a o gasi luminata si cuprinsa de stupoare. Nu am fost sigur de motiv. Dupa cateva minute filmul a fost reluat, in varianta originala dar fara primele doua secvente, oricum mute si deci identice si in versiunea italiana.

Urechile bucuroase au fost insa aspru pedepsite. Am vrut « norvegiana » ? Ni s-a dat de nu am mai putut-o duce. Nivelul sonor ar fi facut « Strigate si soapte » sa fie redenumit « Urlete si urleteeee ». Ne-am pus glugi, degete, fulare, tot ce am putut peste si prin urechi si am suportat cat sa nu transform(am) mersul la film intr-unul la sala de forta/ box.
Desi mult mai tare ca de obicei, filmul a fost invins de proiectie. In conditiile de fata, a nu da Bergman la mall poate fi in continuare perceput asa cum il intelege mai tot publicul de mall – ca pe o fapta buna.

PS Da, am facut reclamatie. Da, stiu la ce va folosi.

ARTICOLE SIMILARE

Sandra Bullock și Meryl Streep, sărut pasional la Critics Awards

realitatea

Sylvie Guillem și Russell Maliphant în România

realitatea

Angelina Jolie îşi hrăneşte copiii cu greieri

realitatea

ELENA de la Mandinga NUD! Foto de consolare pentru Eurovision

MARIAH CAREY in cada cu catelul ei! FOTO!

Filme de vacanță la ShortsUp

realitatea

1 comentariu

Moare Arta?! « voxpublica | Platforma de comentarii, bloguri si opinii REALITATEA.NET 20 February 2012 at 13:37

[…] în italiană mai înţelegeţi cîte ceva”! Tristul caraghioslîc e relatat în detaliu, aici, de Marius Olteanu.Ei bine, în cazul în care tot aşa o s-o ţinem, vom finanţa relativ curînd […]

Răspunde

Scrie un comentariu