Tabu
CULTURESlider

Paris ⎪ Concert de Revelion în realitate augmentată

În noaptea de Revelion, Jean-Michel Jarre va susține un concert virtual de muzică electronică în Catedrala Notre-Dame din Paris. Se anunță un show incendiar, creat cu ajutorul realității augmentate. 

Welcome to the Other Side

Jean-Michel Jarre, unul dintre starurile mondiale ale scenei de muzică electronică și un pionier al genului new-age, va oferi, în noaptea dintre ani, un concert ieșit din tipare. Pe 31 decembrie 2020, începând cu ora 23:25, „avatarul” muzicianului își va face apariția în mijlocul Catedralei Notre-Dame din Paris pentru a da startul unui concert virtual de zile mari, creat cu ajutorul realității augmentate. Spectacolul Welcome to the Other Side va putea fi urmărit online de oameni din toate colțurile lumii. 

The Show Must Go On

Ideea acestui show ultra-tehnologizat s-a născut odată ce Primăria din Paris a înțeles că nu va putea organiza nimic de Revelion din cauza crizei sanitare. Dispunând totuși de un buget considerabil, edilul orașului l-a invitat pe Jean-Michel Jarre să fie vedeta virtuală a evenimentului. 

Muzicianul nu este la prima „dedublare” de acest gen. În vară, artistul a susținut un concert similiar la Palais-Royal. „Eu însumi nu mai știam unde sunt.”, povestește Jean-Michel Jarre despre prima experiență a unui spectacol virtual. 

Catedrala Notre-Dame a fost aleasă pentru organizarea concertului de Anul Nou, fiindcă ea ocupă  un loc aparte în memoria colectivă al francezilor, odată cu incendiul survenit în aprilie 2019. „Este la fel de slăbită ca francezii, dar totodată, capabilă să renască.”, susține artistul care vede în acest spațiu un „mesaj plin de speranță”.

Concertul Welcome to the Other Side va putea fi urmărit pe YouTube, paris.fr, și pe contul de Facebook @Paris, iar cu ajutorul unei perechi de căști VR, va putea fi vizionat și pe platforma VRChat. 

Prin intermediul show-ului, compozitorul dorește să promoveze întreaga echipă tehnică din spatele acestui eveniment de anvergură . „Aproape 150 de persoane au lucrat la Welcome to the Other Side, depășind limitele tehnicii,”, povestește el.  „Ei se aseamănă echipelor de constructori ai catedralelor din Evul Mediu, transpuși într-o lume 2.0.”

sursa: Le Figaro

ARTICOLE SIMILARE

Tenorul Ştefan von Korch vă invită la Văduva veselă 2.0 pe 22 iunie la Opera Naţională Bucureşti

Tabu Tabu

Cum ne protejăm pielea de orice afecțiune în vremea coronavirusului

Tabu Tabu

Ce promisiune făcută la 40 de ani și-a ținut Anca Țurcașiu în 2020

Tabu Tabu

Robert Downey Jr. promite să salveze planeta în 10 ani cu tehnologii avansate

Andreea Damian

Cătălina Ponor s-a căsătorit cu Bogdan Jianu! Rochia uluitoare purtată de fosta gimnastă în ziua nunții

Andreea Damian

O imagine nemaivăzută cu Lady Diana, expusă într-o expoziție

Andreea Damian

Scrie un comentariu