Home > Agenda > ADEVARUL despre pelerinajul IULIEI la manastiri / Galerie FOTO

ADEVARUL despre pelerinajul IULIEI la manastiri / Galerie FOTO

3 INTREBARI:

1.De ce seful Politiei neaga informatiile venite de la CFR si de la Politia TF Suceava?

2.De ce un calugar i-a cumparat elevei bilet de tren inapoi la Bucuresti?

3. De ce IULIA IONESCU a venit la gara in straie monahale si, apoi, s-a schimbat in haine civile?

IULIA IONESCU, eleva disparuta de la “Sf. Sava”, a fost găsită, după patru zile,   în trenul Moscova-Bucureşti-Sofia, în care fata a urcat de la Suceava. Copila purta haine mănăstireşti – potrivit surselor CFR, infirmate de Politie – şi, după cum i-a spus mamei sale la telefon ar fi fost în pelerinaj la lăcaşele de cult din Moldova.

Numai că Biserica Ortodoxă Română a precizat că, imediat după dispariţia elevei, a dispus o anchetă în regiunea Moldovei şi că nu ar fi existat informaţii legate de prezenţa ei în vreun lăcaş de cult de aici.

“În nici o mănăstire care aparţine de Patriarhia Română nu s-a constatat prezenţa fetei. Vom face alte cercetări, având în vedere ultimele informaţii, şi vom face publice concluziile. BOR a investigat cazul şi nu a aflat nici o informaţie de la nici o mănăstire care ţine de Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, legată de prezenţa Iuliei acolo. După ultimele informaţii, Patriarhia a dispus o nouă verificare către Arhiepiscopia Sucevei şi vom da publicităţii informaţiile. Am vorbit şi cu duhovnicul ei, iar el nu a fost contactat în aceste patru zile. Nu a luat nici el legătura cu fata”, a declarat Constantin Stoica, purtătorul de cuvânt al BOR, la Digi 24.

CE SPUNE SEFUL DE TREN: “Iulia a fost insotita de un calugar, care i-a cumparat bilet! Fata s-a schimbat de hainele monahale inainte sa se urce in tren!”

Cornel Grigoriciuc, şeful trenului internaţional Moscova – Bucureşti, a declarat că adolescenta, îmbrăcată în straie călugăreşti, a fost însoţită în gară de un bărbat şi el îmbrăcat în haine monahale. Potrivit sursei citate, fata s-a dezbrăcat de aceste straie înainte să urce singură în tren, rămânând în haine civile – pantaloni şi o jachetă neagră, ea urcând apoi singură în tren, transmite corespondentul Mediafax.
Şeful de tren a spus că, în momentul în care a ajuns la fată cu controlul biletelor, a stat de vorbă cu ea după ce a recunoscut-o că ar fi adolescenta dispărută, moment în care fata a devenit agitată şi şi-a sunat mama, spunându-i că se întoarce acasă, la Bucureşti.

Fata avea bilet pe ruta Suceava – Bucureşti, care i-a fost cumpărat de către călugăr la casa de bilete din gara Suceava, a declarat Florin Catană, şeful Poliţiei TF Suceava.
“S-a eliberat un bilet la ghişeu pentru un bărbat în haine monahale. Nu s-a prezentat nicio fată la ghişeu”, a spus Catană.
Şeful de tren a anunţat Poliţia la 112, însă adolescenta a fost preluată imediat de o patrulă a Poliţiei Transporturi, aflată în trenul respectiv.
Fata a fost recunoscută de un angajat CFR în jurul orei 17.15, într-un tren internaţional care venea de la Moscova şi mergea spre Sofia, a declarat pentru Mediafax Alina Predescu, purtător de cuvânt la CFR Călători.
Potrivit sursei citate, fata a urcat în tren la Suceava şi călătorea cu bilet. Şeful de tren a anunţat Poliţia, iar poliţiştii au urcat în tren la Bacău şi au coborât cu adolescenta la Focşani.


Articole asemanatoare
IULIA IONESCU: “Nu scapati de mine!”
Aceste clişee ne dor: bla-bla Iulia Ionescu
De ce a fugit de acasa IULIA IONESCU? Adevaruri care dor: CE va face la 18 ani???
Ce i-a spus mamei eleva dispărută, la întoarcerea acasă

1 Response

  1. Pingback : IULIA IONESCU, intrebari fara raspuns | Bucătăria pentru toți

Comenteaza acest articol

ADEVARUL despre pelerinajul IULIEI la manastiri / Galerie FOTO

by admin   2 min
1