Tabu
Image default
CULTURE Slider

Timișoara se transformă în poezie! Trecătorii vor citi versuri, așteptând la semafor

Timișorenii care merg pe jos și așteaptă la semafor vor putea citi versuri pe asfalt.

Poezia de stradă este un proiect artistic care face parte din Memoriile Cetății din cadrul Programului Timișoara Capitală Culturală Europeană și vizează decorarea trecerilor de pietoni ale orașului cu poezie, prin versurile scrise de poeți români contemporani.

Începând de sâmbătă, 7 noiembrie 2020, voluntarii Asociației Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii decorează trotuarele din 60 de intersecții din oraș cu versuri.

Versuri scrise de poeți români contemporani

Poeziile lui Robert Șerban, Tudor Crețu, Aleksandar Stoicovici, Sorin Gherguț, Svetlana Cârstean, Ana Pușcașu, Adrian Bodnaru, Nicoleta Papp, Goran Mrakić, Marius Aldea și Alexandru Potcoavă vor fi scrise direct pe asfalt, prin toate cartierele pentru a-i încuraja pe trecători să ia orașul la pas, să le descopere și să le citească pe toate.

Așadar, Timișoara va deveni primul și singurul oraș din România cu intersecțiile decorate cu poezie. Versurile, atent selectate de Bogdan Munteanu, vor fi scrise pe asfalt, doar pe alei, fără a interveni sau influența în vreun fel marcajele rutiere sau accesul vizual la acestea. Trecătorii vor putea să descopere cuvintele în timp ce așteaptă culoarea verde a semaforului și să le reinterpreteze după starea de spirit a fiecăruia.

Surpriză pentru timișoreni

Tot în cadrul proiectului Poezia de stradă, pe timișoreni îi mai așteaptă o surpriză: un poem ilustrat va fi pictat pe asfalt, într-o zonă pietonală din oraș.

Proiectul Memoriile Cetății se află la a III-a ediție, iar în acest an, Complexul Studențesc din Timișoara va deveni gazdă pentru 12 lucrări murale pe căminele studențești, pentru a facilita și încuraja interacțiunea oamenilor cu zona în care trăiesc, fie temporar ori permanent. Pentru a promova cititul, poezia și descoperirea orașului la pas, 60 de intersecții din oraș vor fi decorate cu versuri ale unor autori români contemporani.

Proiectul este realizat de Asociația Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii, cu sprijinul Primăriei Municipiului Timișoara și al Consiliului Local, prin intermediul programului cultural prioritar „Timișoara. Capitală Europeană a Culturii 2021”, parte a Programului Cultural TM2021 din anul 2020.” Ideea programului Memoriile Cetății este crearea, în anul deținerii titlului de Capitală Europeană a Culturii, a unui traseu de artă prin care localnicii și vizitatorii să redescopere spiritul Timișoarei, istoria și momentele importante din viața comunității.

Cea mai mare pictură murală s-a făcut la Timișoara

Cea mai mare pictura murală din România a fost creată în toamna anului trecut, la Timișoara, în cadrul proiectului Memoriile Cetății, proiect aparținand Asociației Timișoara 2021 – Capitala Europeană a Culturii.

Timp de o săptămâna, patru artiști români au pictat pe un perete de peste 500 metri pătrați, fațada unei clădiri industriale de pe malul Begăi, un siloz. Cei patru artiști sunt Alex Baciu , Flaviu Roua, IRLO și Corina Nani.

Pictura înglobează trei portrete, patru stiluri diferite și simbolizează diversitatea, dar și libertatea de exprimare de care avem parte astăzi. Primul portret reprezintă trecutul, al doilea – prezentul – un personaj feminin care ține un moment de reculegere pentru ceea ce s-a întâmplat la Timișoara acum 31 de ani, iar în dreapta e viitorul. Soarele de deasupra lucrării reprezintă speranța.

Asociaţia Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii a fost înființată în 2011, cu scopul de a pregăti dosarul de candidatură pentru obținerea titlului de Capitală Europeană a Culturii. După câștigarea titlului, Asociația își continuă misiunea de a dezvolta Programul Cultural, precum şi de a strânge fondurile necesare organizării, promovării şi implementării acestuia. Ulterior anului 2023, Asociaţia va avea ca scop sprijinirea şi dezvoltarea de proiecte culturale în folosul comunităţii. În anul 2019, în primul an de producție propriu-zisă, Asociația a derulat împreună cu partenerii săi peste 400 de evenimente culturale la care au luat parte peste 130.000 de persoane.

ARTICOLE SIMILARE

PUNE-TI O DORINTA! Instrumentele creatiei constiente

Casa DIOR se reinventează în anul pandemiei

Andreea Damian

Filmele horror celebre pentru legătura lor cu România, vampiri și mai nou, demoni

Dora Constantinovici

Sărbătoritul zilei

realitatea

Fibra naturală din gemuri și jeleuri previne răspândirea cancerului

realitatea

Cum arata MIREASA lui BUTE la cununia civila / FOTO

Scrie un comentariu