Tabu
lifestyle

Plagiatorul neprins e om cinstit

Ce te faci dacă manuscrisele îţi sunt respinse unul după celălalt, părinţii refuză să te mai întreţină şi viaţa te forţează să te angajezi într-un job anost, dar decent plătit, care să-ţi permită o vacanţă la Paris?

Dar când, din întâmplare, găseşti din întâmplare un manuscris vechi, îngălbenit, denotând un talent covârşitor, care îţi demonstrează că toată munca ta de până atunci e de o mediocritate supremă, şi singurul lucru pe care-l mai poţi face este să rămâi în postul tău anonim şi bine plătit – sau să pretinzi că este al tău?

Structura filmului The Words este aceea de poveste în poveste, care la rândul ei este încadrată într-o altă poveste. Avem un autor de succes – Clayton Hammond (Dennis Quaid), care-şi prezintă noua carte, povestea unui tip mediocru devenit autor de succes în urma unui plagiat. Pe măsură ce acesta citeşte, sub ochii noştri se conturează povestea lui Rory (Bradley Cooper), a cărui performanţă actoricească este absolut impresionantă. Modul în care trăieşte fiecare refuz, modul în care îşi înţelege propriile limite, deşi se zbuciumă să le depăşească, e impresionant. Se vede că nu îndrăzneşte să se bucure de succes, pentru că simte că nu e al său. Iar când un bătrân misterios (Jeremy Irons) îl însoţeşte până-n parc şi-i dezvăluie întreaga poveste a manuscrisului, în sufletul lui Bradley se declanşează iadul. Iad pe care-l putem citi în continuare în ochii autorului din povestea cadru, Clayton, care e atât de măcinat de vinovăţie încât ajunge să-şi trimită acasă fana culeasă de la lectură, chit că vorbim despre nimeni altcineva decât Olivia Wilde.
Actoria de înaltă clasă te ţine lipit de ecran şi te face să “cumperi” fără să clipeşti scăpările scenariului. E neverosimil ca un om care a furat o carte să aibă brusc o conştiinţă şi să fie chinuit de remuşcări până la adânci bătrâneţe. Cine a creat un astfel de personaj n-a cunoscut nici un hoţ în viaţa lui şi n-a studiat psihologia specifică acestora.
Apoi, e neverosimil ca soţia lui Rory să nu aibă absolut deloc hobby-uri, preocupări proprii, o viaţă de sine stătătoare, ci să fie o preoteasă la altarul geniului lui Rory şi atât.
Terzio: E neverosimil ca un autor de real talent (Irons) să fie atât de devastat de pierderea unui manuscris, încât să nu mai scrie nimic toată viaţa. Scrisul, dragi scenarişti şi oameni de bine, e ca herpesul. O dată căpătat, rămâne pe tot restul vieţii în organism şi erupe tumultuos din când în când. După ce Jeremy Irons a emis-o pe aia cu “N-am mai scris nici un cuvânt de atunci”, am început să mă întreb de la cine furase, la rândul său, manuscrisul.

Replica mea preferată din întregul film îi aparţine tot lui Irons: “Am iubit mai mult cuvintele, decât pe femeia care mi le inspirase”. Sir, yes, sir! Întotdeauna.

ARTICOLE SIMILARE

Remember “Arabela”? Amanta premierului Cehiei a fost arestata!

Ghici cine…

realitatea

De cate cuvinte ai nevoie pentru a spune o poveste?

realitatea

Experiment: Cum am fost la casting pentru o reclamă

realitatea

The Canteen cunoaste reteta unui Craciun de neuitat

Lactate bio de la Olympus

1 comentariu

Scrie un comentariu