Tabu
lifestyle

Sean Penn a salvat de sub ruine doi haitieni

Sean Penn a dovedit că nu trebuie să joace într-un film pentru a fi un erou în adevăratul sens al cuvântului. Actorul a salvat cu propriile mâini un copil orfan și o femeie din ruinele unei clădiri prăbușite din cauza uneia dintre replicile ultimului cutremur din Haiti.

Aflat în Haiti pentru o misiune de ajutorare a organizației pe care o conduce, Jenkins-Penn Haitian Relief Organization, Penn era în mașină împreună cu fiica lui, Dylan, când au trecut pe lângă locul tragediei. Cei doi nu doar au scos femeia și copilul de sub dărâmături, dar i-au și dus la spital unde au așteptat până cei doi au fost îngrijiți de medici. Cum victimele nu mai aveau unde să locuiască, Sean i-a luat și, momentan, ei locuiesc la el acasă.

Sean a fost atât de impresionat de tragedia petrecută în Haiti, încât a amânat filmările pentru comedia "Three Stooges" pe motiv că starea lui de spirit nu este una tocmai plină de umor. El a declarat că toată lumea ar trebui să îi ajute pe haitieni și că problema care ar trebui rezolvată cel mai repede este construirea de locuințe sau adăpostirea celor care nu mai au case.
 

ARTICOLE SIMILARE

Kelly Brook a pozat goală – FOTO

realitatea

Veste trista pentru englezi! Regina Elizabeth II a fost internata in spital

Viitorul lui Paris Hilton, distrus de înregistrarea cu ea făcând sex- VIDEO

realitatea

Lady GaGa a rămas fără sutien – FOTO

realitatea

Story: A doua inimă

realitatea

DallesGo! incep inscrierile pentru a doua serie de cursuri profesionale

realitatea

Scrie un comentariu