Tabu
LIFESTYLESlider

Semne ca o femeie te place

Semnele că o femeie te place nu sunt întotdeauna ușor de identificat, mai ales atunci când și tu o placi pe ea și intervin factori precum emoțiile sau frica să nu faci ceva greșit care să-ți spulbere șansele. Comportamentele și gesturile ei față de tine pot fi interpretate în multe moduri, dar există câteva indicii care, de obicei, nu mint și dacă le cunoști sunt greu de ratat. Vom discuta pe larg despre aceste semnale, bazându-ne pe cercetări și observații ale specialiștilor în relații, pentru a demonta miturile și a ajunge la esența adevărată a atracției.

Primul indicator pe care îl vom discuta este atenția. Dacă te găsești des în centrul atenției ei, dacă îți pune întrebări despre viața ta și pare cu adevărat interesată de răspunsuri, e un semn bun. Specialiștii în psihologia relațiilor, ne învață că interesul autentic este baza unei conexiuni solide unde, persoana în cauză nu doar că te ascultă, dar își amintește ce-i spui și adesea aduce în discuție detalii pe care le-ai menționat anterior.

Limbajul trupului este, de asemenea, un transmițător puternic al sentimentelor. O îmbrățișare ce durează puțin mai mult, un contact vizual direct când vorbiți sau simplul fapt că se apropie de tine când aveți ocazia sunt semne care arată că e posibil să fie ceva mai mult decât prietenie după cum relataza justlove.ro în acest articol de pe siteul lor https://justlove.ro/forum/semne-ca-te-place. E important să ne amintim că fiecare persoană este diferită și aceste semne pot varia în funcție de persoană și de diferiți factori externi, dar în general, astfel de gesturi sunt un indiciu că te apreciază mai mult decât lasă să se vadă.

În continuare vom vorbi pe larg top cele mai des intalnite semne ca o femeie te place dar în același timp vom încerca să ținem lucrurile mai simple și la obiect pentru a fi cât mai ușor de urmărit, analizat și puse în practică.

1. Nervozitatea este un indiciu al atracției unei femei pentru un bărbat

Când ești în preajma cuiva de care îți place, este normal să te simți puțin ca pe ace. Se întâmplă și în cazul bărbaților dar mai ales în cazul femeilor. Observi cum se joacă cu părul, cum își verifică telefonul des sau cum își schimbă poziția în scaun atunci când vorbește cu tine? Acestea sunt semne clasice de nervozitate. Dar ce înseamnă ele, de fapt? Sunt semne că te place? Nu întotdeauna, dar adesea, da.

Imagine

Specialiștii în limbajul trupului spun că nervozitatea poate fi un indiciu al atracției. Dacă o femeie pare puțin încordată în jurul tău, dacă răspunde repede la glumele tale sau dacă pare că îi pasă mult de cum o percepi, sunt șanse să fie un semn te place și că îi pasă foarte mult de impresia pe care ți-o lasă. Este un fel de frică frumoasă, un indiciu că vrea să facă o impresie bună.

Dar să fim clari. Nu toate formele de nervozitate sunt semne de atracție. Uneori, oamenii sunt doar nervoși sau poate că au avut o zi proastă. Cheia este să cauți consistență și să observi dacă acele semne de nervozitate apar în mod repetat atunci când este în preajma ta și dacă sunt însoțite de alte semne de pe lista noastră.

2. Îți oferă tratament preferențial față de restul persoanelor din anturajul comun?

Clar, este un semn ca o femeie te place. În relațiile umane, modul în care ne tratăm prietenii spune multe despre noi. Dar când vine vorba de o persoană care ne place, lucrurile tind să se schimbe un pic iar dacă tu observi că ea îți oferă o atenție deosebită, este ceva important și nu trebuie să ignori acest lucru. Să zicem că ești la o întâlnire cu mai mulți prieteni și ea îți aduce ție primul o băutură sau îți oferă ultima felie de pizza, asta e ceva. Nu e doar politețe. E un semn că te place și un gest care spune “te-am observat și vreau să mă observi și tu pe mine”.

Acum, să stăm puțin să gândim și să analizăm situația înainte să ne hazardăm. Oferă ea acest tratament preferențial și altora sau doar ție? Aici e cheia. Dacă ești singurul care primește această atenție specială, e un semnal că s-ar putea să prezinți interes pentru ea și să te placă. Nu este despre a face mari declarații; e despre acele mici lucruri care adunându-se, spun “îmi pasă de tine”. Este simplu și direct, fără teorii complicate!

Acest comportament nu trebuie să fie răsunător și să fie observat de toată lumea, cel mai adesea el este foarte subtil și este constant. Constanța, atunci când sunt mai multe interacțiuni de zi cu zi, poate însemna mult. Poate că îți ține un loc lângă ea la o conferință, în autobuz, la masă sau râde cel mai tare la glumele tale (chiar dacă ele nu sunt întotdeauna cele mai bune). Sunt semnale simple, dar ele construiesc o poveste mai mare, povestea interesului ei pentru tine!

3. Reacția prietenilor ei cei mai buni atunci când ea interacționează cu tine

Imagine

Când vine vorba de a citi semnele de interes ale unei femei și a-ti da seama dacă acea femeie te place, uneori trebuie să aruncăm o privire asupra cercului ei social deoarece prietenii sunt ca o oglindă a sentimentelor noastre, mai ales în privința relațiilor. Dacă prietenii ei știu despre tine, te menționează sau te implică în conversații, chiar și când ea nu e de față, e un semn bun.

Să zicem că ești invitat la o petrecere și prietenii ei par deja să te cunoască. “Ah, tu ești Alex despre care Ana ne-a vorbit atât de mult!” Este un indiciu clar că tu ai fost subiect de discuție într-un context pozitiv, iar în majoritatea cazurilor atunci când oamenii vorbesc cu prietenii despre cineva este pentru că acel cineva le stârnește interesul.

Prietenii ei pot fi și un fel de termometru social iar, în cazul femeilor, cel mai adesea prietenele ei cele mai bune sunt complicii și consilierii în dragoste. Dacă ele te primesc bine în grupul lor, dacă glumesc și te încurajează să petreci timp cu ea, sunt semnale că ea a vorbit despre tine și că ai primit un fel de aprobare neoficială. 

4. Înroșirea obrajilor atunci când te vede sau vorbește cu tine este un semnal emoțional care nu poate fi făcut intenționat

Fiecare dintre noi a avut momente când, fără avertizare, obrajii ne-au luat foc în prezența cuiva care ne place și oricât am încercat nu am putut controla asta. Este o reacție pur umană și, deși ne poate pune într-o lumină vulnerabilă, înroșirea obrajilor este un semn sincer de emoție. Când o femeie se înroșește în jurul tău, e posibil să fie mai mult decât o simplă reacție fizică la căldură este posibil să fie chiar un semn că acea femeie te place! Cum funcționează înroșirea obrajilor? Ei bine, inima începe să pompeze mai repede, sângele circulă cu viteză, iar obrajii se colorează într-un roșu viu.

Acest lucru se întâmplă adesea când este emoționată sau când simte o atracție puternică. Este un semn pe care nu îl poate controla, o reacție naturală care o trădează în cel mai simplu și uman mod posibil. Nu e nevoie de cuvinte complicate pentru a descrie acest fenomen. Dacă ai observat că se întâmplă des când ești în preajmă, ia-o ca pe un compliment. Înroșirea obrajilor poate fi un indiciu că ești mai mult decât un simplu coleg sau prieten pentru ea. Este un lucru pe care corpul îl face de la sine și, într-un fel, e frumos în simplitatea să și inocența a. E ca atunci când vezi cerul roșu la apus. Nu trebuie să explici de ce e frumos. Pur și simplu este.

5. Limbajul corpului: orientarea (fizică) spre tine și alegerea să stea în preajma ta

Limbajul corpului poate dezvălui multe, uneori mai mult decât cuvintele atunci când încerci să iți dai seama dacă o femeie te place. Dacă ai observat că în diferite contexte se întoarce cu tot corpul spre tine când vorbești, chiar și într-un grup, asta spune că pentru ea, tu ești punctul de interes. Este un semn non verbal că ești important pentru ea.

Să te gândești la asta ca la acel moment când intri într-o cameră și toate scaunele sunt goale. Ea alege să se așeze lângă tine sau chiar față în față. Nu e întâmplător. Este o alegere a ei, o indicație că vrea să fie acolo, aproape de tine, să te audă și să te vadă mai bine.

Apoi, e proximitatea. Dacă se află adesea în spațiul tău personal, dacă stă confortabil când ești aproape, aceasta poate fi o dovadă a încrederii. Femeile, ca și bărbații de altfel, își păstrează spațiul personal pentru cei în care au încredere și pe care îi plac. Dacă găsești că ea reduce acea distanță invizibilă între voi, este un semn bun.

Nu e vorba de a invada spațiul personal al celuilalt, ci de a împărtăși acel spațiu. Ca și cum ai împărtăși o bancă în parc și ea alege să stea mai aproape în loc să păstreze o distanță politeții. E un gest care spune “mă simt bine aici, lângă tine”, o comunicare fără cuvinte care, în zgomotul și graba vieții de zi cu zi îți arată că îi place de tine și că îi place prezența ta.

6. Implicarea în viața ta – este curioasă și interesată de ce faci

Dacă observi că o femeie pune întrebări despre pasiunile tale, despre cum ți-ai petrecut weekend-ul sau despre planurile tale de viitor, e mai mult decât politețe. E un semn că are un interes natural pentru ceea ce se întâmplă în viața ta. Nu e vorba doar de întrebările pe care le pune, ci și de cum ascultă răspunsurile tale. O vei vedea că își îndreaptă toată atenția asupra ta, că te privește în ochi și chiar își reamintește lucruri pe care i le-ai spus anterior. Așadar, profit de ocazie și te sfătuiesc să nu minți niciodată o femeie, deoarece ai șanse mari ca ea să-și aducă aminte cuvânt cu cuvânt ce i-ai povestit la un moment dat.

Atunci cand o femeie te place cu adevărat, nu doar că te ascultă, dar vrea să participe la discuție, activ, să se implice și adesea poate va veni cu sugestii pentru problemele cu care te confrunți sau va propune să facă activități împreună, bazate pe ceea ce știe că îți place. Aceasta nu e doar curiozitate; este o formă de implicare activă în lumea ta, un semn clar că îi place de tine și ca vrea să facă în așa fel încât să petreceți cât mai mult timp împreună..

Gândește-te la asta ca la momentul când cineva citește cartea preferată doar pentru că știe că îți place ție și vrea să poată discuta cu tine pe subiectul respectiv. Acel efort de a se conecta la interesele tale este o punte spre o relație mai apropiată și, posibil, mai personală. E ceva simplu și sincer, și da, e un lucru bun pe care trebuie neapărat să-l poți observa când se întâmplă și să-l apreciezi.

Legat de memorie femeilor și capacitatea de a-și aminti lucrurile care au legatură cu tine, trebuie să știi că atunci când cineva își amintește lucruri mici și aparent neînsemnate pe care le-ai spus, e clar că te-a ascultat cu adevărat. Nu e nimic mai frumos decât să vorbești cu o femeie care îți vorbește despre detaliile pe care le-ai menționat în trecut. Poate este vorba despre preferința ta pentru un anumit fel de cafea sau despre un serial pe care ai spus în treacăt că îți place. Această abilitate de a reține informații nu indică doar o memorie bună, ci și faptul că ea te consideră important și că meriți atenția ei.

7. Laudele, aprecierile și disponibilitatea față de tine

Imagine

Când o femeie îți face complimente (și nu doar atunci când vrea să o ajuți cu ceva), fie că este vorba despre succesul tău la locul de muncă sau modul în care ai gestionat o situație dificilă, este mai mult decât o simplă amabilitate.

Este un semn că ea vede și apreciază calitățile tale. Complimentele sincere îți validează eforturile și îți măresc încrederea dar, este important să distingem între laudele de complezență și cele sincere, venite din suflet. Dacă observi că laudele ei sunt specifice și personale, e clar că a observat detalii despre tine care nu sunt vizibile pentru toată lumea. Aceasta nu înseamnă doar că este atentă la tine, ci și că îi plac foarte mult personalitatea și acțiunile tale.

Un alt semn, ușor de ignorat dar important al interesului este disponibilitatea ei de a-și face timp pentru tine. Într-o lume în care toată lumea pare a fi mereu ocupată, găsirea de timp poate fi cea mai mare dovadă de apreciere. Dacă ea își face programul în așa fel încât se poată întâlni cu tine, dacă răspunde prompt la mesaje sau dacă își face timp să te asculte chiar și când este clar că are o zi aglomerată, acestea sunt semnale că te place.

Nu vorbim despre a face mari sacrificii, ci despre acele ajustări mici în programul ei care îți arată că vrea să fie parte din viața ta. Dacă îți propune să vă vedeți și atunci când are puțin timp liber sau dacă îți oferă ajutorul când ai nevoie, acestea sunt semne ca te place care nu trebuie ignorate. În esență, este vorba despre a face loc pentru cineva în viața ta – și când o femeie face asta, este un mesaj clar că te consideră important.

8. Gelozia subtilă și încercările ei de a te face gelos

Gelozia este o emoție complexă, dar când apare într-o formă subtilă, poate fi un semn că o femeie te place își dorește mai mult de la relația cu tine. Observi că reacționează într-un anumit mod și își schimbă starea de spirit atunci când vorbești despre alte femei sau când alte femei îți acordă atenție? Poate că nu va spune direct, dar limbajul ei corporal va trăda o ușoară neliniște.

Imagine

Acest sentiment nu este despre posesivitate (încă!), ci mai mult despre dorința de a nu te împărți sau de despre frica să nu apară altcineva care să-ți capteze interesul mai mult decat o face ea. Dacă menționează adesea și face comentarii despre femeile cu care interacționezi sau dacă pare să fie puțin prea interesată de planurile tale când implică pe altcineva, acestea sunt semne că nu îi este indiferentă prezența ta în viața ei. E un mod de a spune “țin la tine” fără a folosi cuvinte.

Pe de altă parte, dacă o femeie încearcă să te facă gelos, acesta poate fi un test al interesului tău față de ea. Poate va menționa cât de mult timp petrece cu un coleg sau va vorbi despre cum un prieten i-a făcut un favor mare. Intenția ei nu este de a crea un conflict, ci de te pune puțin pe jar și a vedea cum reacționezi.

Dacă îți pasă cu adevărat de ea, este posibil să simți un pic de gelozie și un gol în stomac, iar asta e cu siguranță reacția pe care probabil că vrea să o vadă. Este un joc delicat și trebuie tratat cu precauție deoarece deși este fun și foarte des întâlnit, nu este neapărat cel mai sănătos mod de a testa apele. Observând cum te comporti în aceste situații, ea poate căuta confirmarea că sentimentele sunt reciproce.

Așadar, înțelegerea semnelor subtile prin care o femeie își exprimă interesul necesită atenție și uneori o anumită viteză de reacție. Fiecare gest, fiecare cuvânt sau privire poate fi o piesă dintr-un puzzle complex care, odată asamblat, dezvăluie o imagine clară a sentimentelor ei. Este important să nu tragem concluzii pripite, ci să analizăm semnele în contextul unei imagini mai mari, având în vedere consistența și frecvența acestora (mai exact, încearcă să eviți graba în interpretarea semnelor că te place, pentru a nu face interpretări eronate). Atracția și relațiile umane sunt niște chestiuni foarte bogate în nuanțe și adesea, răspunsurile nu sunt alb sau negru, ci undeva la mijloc, în tonuri de gri, pline de posibilități.

Este important de asemenea și să comunicați deschis și să vă bazați pe dialogul sincer pentru a clarifica sentimentele și intențiile. Dacă simțiți că semnele indică un interes reciproc, ca bărbați, trebuie să fiți curajoși și să faceți pasul de a discuta despre aceste lucruri atunci când aveți confirmarea că ele sunt reale. O conversație sinceră poate deschide ușa către o relație mai profundă și mai împlinită iar în relații, curajul de a întreba și de a fi vulnerabil este adesea răsplătit în moduri extraordinare. Așadar, ascultați, observați și când timpul este potrivit, acționați!

 

Sursa: Tabu.RO

ARTICOLE SIMILARE

Gabriela Cristea și Tavi Clonda nu-și mai lasă fetele la grădinița privată. De ce au luat această decizie

Andreea Damian

VIOLETA ANDREI, cea mai frumoasa actrita romanca, si-a pierdut sotul

Femeile le “ARUNCĂ”, însă EA A FĂCUT BANI BUNI CU ELE! La 29 de ani, are o avere de 240 DE MILIOANE DE DOLARI!

Tora Vasilescu, revoltată după ce a primit factura la curent

Andreea Damian

Ce trebuie să facă întotdeauna Kate Middleton atunci când călătorește cu avionul

Andreea Damian

Cum îți pui în valoare bronzul?

Andreea Damian

Scrie un comentariu