Tabu
CULTURE

Spotlight – Festivalul Internațional al Luminii revine la București. Când și unde va avea loc

Festivalul de artă vizuală în aer liber Spotlight, ediţia a şaptea, a pregătit, pentru weekendul 21-23 aprilie, o nouă serie de experienţe multimedia în locaţii consacrate şi locaţii în premieră pe Calea Victoriei şi la ARCUB – Hanul Gabroveni.

Din acest an, Spotlight Festival este membru al celei mai ample reţele internaţionale de festivaluri ale luminii – The International Light Festivals Organisation, conectând astfel Bucureştiul cu cele mai mari oraşe ale lumii care găzduiesc evenimente spectaculoase de new media în spaţiul public.

Ediţia Spotlight din acest an se numeşte „Geometry of the City” şi îşi propune să transforme geometria oraşului prin trei zile de spectacole de lumină, culoare şi sunet. Astfel, între 21 şi 23 aprilie, clădiri celebre din Bucureşti prind viaţă prin videomapping, locuri iconice sunt populate de instalaţii multimedia, iar statuile oraşului sunt animate prin proiecţii de light art.

Premiere 

În premieră la Spotlight, Hotel InterContinental Athénée Palace Bucharest este inclus în circuitul festivalului cu o proiecţie luminoasă de foarte mari dimensiuni, ce poartă semnătura unuia dintre cei mai importanţi artişti contemporani din România, Roman Tolici. De asemenea, harta Spoltight se extinde, în acest an, cu o instalaţie în Centrul istoric, pe faţada Hanului Gabroveni, sediul Centrului Cultural al Municipiului Bucureşti – ARCUB.

Este, de altfel,  pentru prima dată când programul Spotlight include lucrări realizate de nume celebre ale artei contemporane din România alături de care artişti de street art, ilustratori şi sculptori români, ce transformă locuri simbol din Bucureşti împreună cu pionieri new media din Franţa, Ungaria şi Austria.

Un alt element de noutate în al ediţiei din acest an a festivalului este muzica corală inclusă în programul Spotlight ca element de inspiraţie pentru un spectacol de videomapping. Spotlight Festival 2023 marchează împlinirea a 60 de ani de existenţă ai Corului Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” cu o sesiune de videomapping pe faţada Teatrului Odeon, realizată de Mindscape Studio după un fragment muzical interpretat de celebrul ansamblu vocal.

Harta Spotlight 

În weekendul 21-23 aprilie, Spotlight invită publicul să exploreze un oraş reinventat de arta new media prin zeci de instalaţii şi proiecţii de light-art pe Calea Victoriei şi la ARCUB – Hanul Gabroveni. De la statuia lui Mihai Eminescu din parcul Ateneului transformată într-un joc vizual, la Palatul Telefoanelor escaladat de personaje ilustrate, la Teatrul Odeon devenit teren de joacă sau parcul Kretzulescu devenit o grădină de flori din lumină, Spotlight – Geometry of the City a pregătit pentru bucureşteni o aventură vizuală spectaculoasă. Traseul Spotlight din acest an începe de la intersecţia Calea Victoriei cu strada Piaţa Amzei şi continuă de-a lungul acesteia până la Cercul Militar, cu o ultimă oprire în Centrul vechi, la ARCUB – Hanul Gabroveni.

Programul Spotlight începe, în fiecare zi de festival, de la ora 19.30 şi se încheie la ora 23.00. Detalii despre program şi instalaţiile participante la Spotlight 2023 vor fi disponibile curând pe arcub.ro şi spotlightfestival.ro.

„Statui vii”

Pentru a doua oară consecutiv, MONUMENT for – Direcţia Generală de Arhitectură Peisagistică şi Monumente de For Public se alătură Festivalului Spotlight şi animă o serie de statui de pe Calea Victoriei prin spectacole de videomapping create de Les Ateliers Nomad în cadrul programului „Statui vii”, o campanie iniţiată de MONUMENT for, ce îşi propune să valorizeze monumente emblematice ale oraşului printr-o serie de reactivări artistice.

Spotlight – Bucharest International Light Festival se află la a şaptea ediţie şi este unul dintre evenimentele bucureştene care strânge anual peste 150.000 de spectatori în trei zile de festival. Zeci de lucrări artistice, instalaţii, sisteme de iluminare arhitecturală şi video-mapping din Germania, Ungaria, Slovacia, Finlanda, Cehia, Polonia, Franţa, Austria şi România transformă clădiri emblematice din Bucureşti precum Biblioteca Centrală Universitară, Muzeul Naţional de Artă al României, Teatrul Odeon, Cercul Militar Naţional, Palatul CEC.

Inaugurat în 2016 în contextul Anului Internaţional al Luminii, Spotlight a reunit, de-a lungul timpului, sute de artişti români şi internaţionali şi s-a bucurat de colaborări cu cele mai prestigioase festivaluri de profil din Europa (Fête des Lumières – Ville de Lyon, Festivalul Luminii de la Berlin, Signal Festival din Praga). Din acest an, Spotlight este membru ILO, cea mai amplă reţea internaţională de festivaluri ale luminii – The International Light Festivals Organisation.

Evenimentul care aşteaptă, şi în acest an, peste 100.000 de participanţi, Spotlight Festival este un proiect organizat de Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti, alături de Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism, cu sprijinul MONUMENT for – Direcţia Generală de Arhitectură Peisagistică şi Monumente de For Public.

Sursa: Tabu.RO

ARTICOLE SIMILARE

MOMA il celebreaza pe Tim Burton?

realitatea

Șuie Paparude, Timpuri Noi și Iedera, primele trupe anunțate la OLD BLACKS Rock & More Festival!

Andreea Damian

“Slumdog Millionaire” , marele câștigător al Globurilor de Aur

realitatea

Coral viu: culoarea anului de la Pantone – cu care ne mințim în 2019

realitatea

“Am încredere în ce simt”

Julio Iglesias a ajuns in Romania!

realitatea

Scrie un comentariu