Tabu
HobbyLIFESTYLE

Știai că nu știi aceste lucruri despre ruletă?

Povestea clasicii rulete datează de mai bine de 400 de ani și, în mod deloc surprinzător, în această perioadă au început să apară și primele presupuneri și mituri referitoare la joc. Regulile și strategiile au fost comunicate încă de la înființare, iar jocul care e în vogă la momentul actual nu este departe de original în ceea ce ne poate spune istoria. Câteva ajustări minore de-a lungul timpului au făcut toată diferența, menținând popularitatea ruletei în rândul jucătorilor contemporani.

Ruleta reprezintă astfel mai mult decât un simplu joc. Cei care cunosc limba franceză nu vor fi surprinși să afle că termenul ruletă este un cuvânt francez care înseamnă „roată mică” și care face referire la conceptul medieval Rota Fortunae. Această roată aparținea zeiței Fortuna și cu ajutorul său era prezis viitorul. Variantele originare ale jetoanelor chiar aveau inscripționat chipul acesteia. Jocul a câștigat o mare popularitate în Franța în secolul al XVIII-lea, iar comandantul francez Napoleon Bonaparte era un fan înfocat al acestuia.

Înainte să deprinzi măiestria jocului, poate ar trebui să știi ce anume reprezintă elementele sale constitutive sau cum erau ele la origini. Ruleta inițială avea două cifre de zero în loc de una, așa cum este cazul pe alocuri, în prezent, lucru care era de bun augur pentru avantajul casei. Puține cazinouri au introdus masa ruletei cu un singur zero, cu scopul de a balansa șansele de câștig și pentru a-i mulțumi pe jucători. În prezent, în Europa predomină acest model, în timp ce în America se merge pe vechiul sistem. Interesant e și faptul că în trecut, mingea de ruletă era confecționată din fildeș. Regulile de comercializare a acestui material prețios au devenit de-a lungul timpului din ce în ce mai stricte, ajungându-se la interzicere, iar acest lux a dispărut. Astăzi materialele folosite sunt plasticul în diverse forme sau teflonul.

Există vechea zicală românească „Teoria ca teoria, dar practică te-omoară”. Ei bine, și ruleta poate rămâne doar teorie dacă nu îți doreșți să o încerci tocmai pentru că simți că practica ți-ar da bătăi de cap. În orice caz, dacă vrei să eviți aceste dureri de cap, fă cunoștință cu ruleta cu Unibet și veți deveni prieteni în cel mai scurt timp.

După ce îți faci curaj și începi să intri în universul ruletei, poate ajungi să te întrebi cum îți sunt marcate câștigurile. Pentru acest pas important în joc există păpușile, care odată puteau fi doar din metal. Cele moderne pot fi realizate din diverse alte materiale și pot avea tot felul de mărimi și culori. Păpușile sunt totuși folosite cu precădere în sistemul american. Dacă nu traversezi oceanul ca să cunoșți mai întâi ruleta lor, în Europa lucrurile stau altfel dacă ești câștigător. De la țară la țară și de la un cazinou la altul, lucrurile pot să difere, dar regula generală este ca crupierul să indice numărul câștigător cu ajutorul greblei. Această ustensilă este folosită și pentru a colecta toate jetoanele necâștigătoare și pentru înapoierea jetoanelor victorioșilor.

În mediul online, acolo unde astăzi este posibil să te bucuri de ruletă fără ca atenția să-ți fie distrasă de ceea ce participarea într-un mediul real presupune, îți este mai ușor să avansezi. Îți poți găși propriul ritm și te concentrezi pe numere, fie ele mici sau mari, pare sau impare.

Și ca bonus, știai că numerele jucate cel mai frecvent sunt 17 și 22? Universul cinematografic pare să fi influențat aceste preferințe, James Bond având ca număr preferat cel dintâi menționat. 22 iese în evidență de asemenea în filmele cu agentul 007 dar și în filme precum Indecent Proposal sau Lost in America.

ARTICOLE SIMILARE

Cadoul de nuntă spectaculos pe care Regina Elisabeta a II-a i l-a oferit nepotului ei

Andreea Damian

In timp ce Ramona se distreaza, Monica Gabor e la pamant! “Dumnezeu mi-a rupt inima”

Asigurările Euroins rămân valabile! Noul termen la care expiră polițele RCA

Andreea Damian

Afla cat castiga femeile si barbatii din tenis si fotbal!

realitatea

Locuri magice in Bucuresti – episodul 6

realitatea

Oscar Wilde și celebrele sale citate

Andreea Damian

Scrie un comentariu