Home > premiera (Page 2)

Cinema românesc, Moldova ţi-a dat ruşinică!

Poate nu mă va crede nimeni, dar când am scris aici, acum câteva zile, că lucrul cel mai bun pe care-l poate face Porumboiu pentru scenariile lui e să le dea cuiva care să fie regizor de film pe bune, şi să nu le sluţească în nişte subproduse lăbărţate, redundante, aritmice, înecate în plictiseală şi complet anti-privit, nu ştiam că e scenaristul celui mai bun film românesc pe care l-am văzut de la După dealuri încoace. Încă din 2006, când Igor Cobileanski cucerea tot Internetul cu viralul Când se stinge lumina, era clar că vorbim de un talent regizoral autentic, care nu avea nevoie decât de

In The Mood For Caft

Săptămâna trecută, am făcut o Bătălie a Filmelor: două premiere, un câştigător. Acesta s-a numit Marcel State, iar filmul care a dominat preferinţele voastre a fost, spre uimirea mea sinceră, Wong Kar Wai. Iată ce a avut Marcel de scris despre film: "E prima oară când văd un film de Wong Kar-wai  la cinema.  Cumva acest film pare să fie încă o bucăţică dintr-un mare puzzle. Sau dintr-un mare labirint. Toate filmele acestui regizor par să fie mici bucăţi dintr-o poveste mai mare şi cu fiecare film, descoperi o nouă parte a vieţii lui. Sau un nou episod daca vreti. Dar episoadele acestea, sau

Metabolism stagnant, sau seara peste Bucureşti se lasă degeaba

Când îl auzi pe Corneliu Porumboiu explicându-şi filmele, punctând ce voia să spună şi ce referinţe culturale avea în cap, te convingi că e o persoană creativă, inteligentă, spirituală. Din păcate, asta nu ajută cu nimic experienţa cinematografică în sine, care, consecvent cu Poliţist, adjectiv, îşi adjudecă fără tăgadă titlul de Plictiseala Anului. E ciudat. Scenariul Metabolismului, din câte îl poţi deduce, e bine scris, cu situaţii care conturează impecabil crescendo-ul unei obsesii. Personajele sunt puse just în contrapunct: dorinţa lui din ce în ce mai necontrolată şi mai acidă, ca un ulcer,

CEA MAI SPECTACULOASA PRIVELISTE DIN MILANO, ACUM LA 360°, ONLINE!

Numiţi-mă romantică, dar ador situaţiile când totul e bine când se termină cu bine. Şi romantică sunt, dar întâmplările fericite care îmi umplu inima de bucurie nu mi se întâmplă să le întâlnesc numai în paginile cărţilor cu poveşti, ci şi în realitate. Spre exemplu, când o tradiţie este celebrată prin deschiderea unui magazin ca o adevărată transpunere în arhitectură a istoriei de excelenţă. Când inaugurarea magazinului este sărbătorită prin lansarea unei colecţii care surprinde chiar esenţa spiritului creator. Şi când toate mai sunt încă o dată încununate de o premieră! Iar acum, cheile

Un tramvai numit Cate Blanchett

[gallery ids="83267,83270,83271,83272,83277,83279"] Dacă există o temă majoră a vieţii şi a operei lui Woody Allen, una care să-i reunească întreaga filmografie şi toate formele de comedie care au populat-o - e conflictul dintre aparenţă  şi  esenţă. Da, veţi spune voi, conflictul dintre aparenţă şi esenţă e tema comediei în general. Da, dar observatorul subtil şi nuanţat care e Woody Allen duce tema asta la un nivel nebănuit. Talentul său de a construi şi mobila personaje, motivaţii, intenţii şi reacţii este cel care "stoarce" ideea de  conflict între aparenţă şi esenţă până la ultima picătură

Captură la dublu: o comedie în stil Sandra Bullock

Captură la dublu este o comedie de zile mari ce merită vazută! Filmul surprinde într-un mod inedit de comic vieţile a două personaje care se confruntă cu problema singurătăţii. Aşadar agentul special Sarah Ashburn (Sandra Bullock) duce o viaţă aparent perfectă din punct de vedere al carierei, dar la polul opus când vine vorba de viaţa sa persoanală. Deoarece a fost ancorată o lungă perioadă de timp în problemele ce ţin de muncă nu a reuşit să-şi întemeieze o familie, aflându-se singură la o vârstă mijlocie. Cel de-al doilea personaj memeorabil

Pe aripile drogului

Dragostea e în aer, în ultima comedie a lui Pedro Almodóvar. Dar nu aşa cum aţi crede voi, citind acest enunţ. Din punctul meu de vedere –mic şi irelevant, cum e el - Los amantes pasajeros este unul dintre cele mai importante filme reputatului regizor spaniol care, prin opera sa, a făcut mai multe pentru comunitatea gay decât şaptezeci de mii de activişti şi tot atâtea cuvântări de mare angajament. În mod cert, cel mai bun de la La mala educación încoace. E nevoie de o mână de geniu pentru a aduce în faţa oamenilor un film care să îmbine într-un mod atât de apropiat de perfecţiune comedia

Cu SF-ul la psihiatru

Noua producţie a francizei Star Trek, Into Darkness (r. J. J. Abrams), m-a făcut să sufăr cumplit. Şi mi-a amintit instant de The Dark Knight Rises, ultimul Batman de anul trecut. De ceee?? De ce trebuie ca SF-urile clasice şi filmele cu supereroi să înceapă să bată apropouri la criza economică şi de autoritate pe care o trăim? Dacă vreau să aflu că valorile universului sunt labile şi în mare parte greşite, mă mai duc o dată să văd După dealuri. Cred sincer că există pe lume genuri tributare realismului şi există genuri care se hrănesc exact din convenţia mirajului; filme pe care le văd ca să

Un Airheads românesc şi tragic

Prăpastia dintre generaţii pare să fie pe trend în sezonul primăvară 2013, în cinematografe. Avem o mamă aberantă care aproape că-şi sufocă fiul, în Poziţia copilului, şi un fiu înfiorător de egoist, care-şi stoarce tatăl de bani şi de răbdări, în cel de-al doilea lung-metraj al lui Marian Crişan, Rocker. Scenariul tânărului regizor din Salonta, câştigător de Palme d'Or cu scurtmetrajul Megatron, în 2008, este inegal din punct de vedere arhitectural. Apar multe amănunte care nu duc nicăieri şi nici nu sunt contrazise de nimic, multe gratuităţi - ca de exemplu, o scenă complet inutilă din punct

Plagiatorul neprins e om cinstit

Ce te faci dacă manuscrisele îţi sunt respinse unul după celălalt, părinţii refuză să te mai întreţină şi viaţa te forţează să te angajezi într-un job anost, dar decent plătit, care să-ţi permită o vacanţă la Paris? Dar când, din întâmplare, găseşti din întâmplare un manuscris vechi, îngălbenit, aşternut pe hârtie cu un talent covârşitor, care îţi demonstrează că toată munca ta de până atunci e de o mediocritate supremă, şi singurul lucru pe care-l mai poţi face este să rămâi în postul tău anonim şi bine plătit - dacă nu pretinzi că este al tău? Structura filmului The Words este aceea