Home > Agenda > Cinema românesc, Moldova ţi-a dat ruşinică!

Cinema românesc, Moldova ţi-a dat ruşinică!

Poate nu mă va crede nimeni, dar când am scris aici, acum câteva zile, că lucrul cel mai bun pe care-l poate face Porumboiu pentru scenariile lui e să le dea cuiva care să fie regizor de film pe bune, şi să nu le sluţească în nişte subproduse lăbărţate, redundante, aritmice, înecate în plictiseală şi complet anti-privit, nu ştiam că e scenaristul celui mai bun film românesc pe care l-am văzut de la După dealuri încoace.

Încă din 2006, când Igor Cobileanski cucerea tot Internetul cu viralul Când se stinge lumina, era clar că vorbim de un talent regizoral autentic, care nu avea nevoie decât de timp să se maturizeze şi de un subiect mai amplu, să arate ce poate. Iar ieri, seară, sala CinemaPro a explodat în entuziasm. Pe bună dreptate. La limita de jos a cerului e filmul perfect. Îmbină suava sensibilitate slavă cu un umor copios situaţional care caracterizează tot ce a făcut Cobileanski, într-o poveste perfect articulată, actuală, fresh, regizată impecabil, jucată de fenomenala distribuţie basarabeană cu o naturaleţe şi o forţă interioară la care ai noştri, mulţi tributari declamaţiei de tip George Vraca, nu pot decât să viseze, şi cu imagine izbitoare, artistic compusă, signature Oleg Mutu. Mă întreb dacă Oleg Mutu are fanclub. Dacă nu, vreau să i-l fac eu. Omul ăla e un artist. Face un subsol jegos de bloc sau o dărăpănătură să capete stil, prin simplul mod în care o integrează într-un întreg.

Povestea are loc într-un orăşel moldovenesc mic, unde locuitorii îşi alungă plictiseala atroce cu marijuana pe care doi dilări ingenioşi le-o livrează în cutiile poştale, de unde extrag şi banii. E unica găselniţă care le asigură anonimatul, după ce misteriosul Motanu’, capul găştii, a fost arestat de poliţie. Băieţii rămaşi, adolescentul Viorel (Igor Babiac) şi narcomanul matur şi de un pitoresc irezistibil, Gâscă (Sergiu Voloc, actorul-fetiş al lui Cobileanski, deşi se supără dacă-i spui chestia asta) îşi văd liniştiţi de munca lor cotidiană: recepţia mărfii de la dilări, testarea ei, cumpărarea de plicuri de la Poşta Moldovei, scrierea adreselor şi livrarea propriu-zisă. Pe lângă asta, fiecare îşi cultivă pasiunea: Viorel pe aceea faţă de frumoasa Maria (Ela Ionescu, o apariţie de un inefabil erotic-exotic care aminteşte de Monica Bellucci în Malena, dar fără a o desena redundant şi iritant, cum ne trăgea Porumboiu de mânecă în Metabolism: “Semeni cu Monica Vitti”…)

Fac o a doua paranteză: artişti români, ţineţi minte versul ăla al lui Eminescu: “Melancolic cornul sună?” Cornul suna şi atât – melancolia s-a creat de la sine, prin compoziţie. Dacă respectivul corn ar fi vrut musai să sune melancolic, ar fi ieşit un imens fake. Asta nu înţelegeţi voi despre artă şi de-aia, multe lucruri pe care le faceţi sunt atât de sinistru de proaste şi gem a impostură de la o poştă.

Bun, revenind. Ela Ionescu, ca şi Bellucci, reuşeşte performanţa de a fiinţa cu o supremă simplitate, din care emană valuri-valuri de erotism, feminitate şi gingăşie, care subjugă nu doar eroii filmului, ci şi spectatorii din sală.
Pe de altă parte, Gâscă (Voloc), care-şi aprinde cui de la cui, are o obsesie înduioşătoare şi extrem de comică, generatoare de multe situaţii cu potenţial umoristic fabulos: vrea să facă un deltaplan şi să zboare cu el. E singura metaforă din acest film care mi s-a părut puţin băgată-n ochi: contrastul nimicnicie cotidiană – aspiraţie spre înalt, subliniat prin zbor, care se finalizează mereu cu cele mai hazlii căderi.

În rest, evoluţia poveştii e punctată atât de subtil, atât de ambiguu, atât de frumos, încât o s-o savuraţi clipă de clipă. Şi, din hohot în hohot de râs, se va contura marea şi dureroasa întrebare a filmului: PÂNĂ UNDE SUNTEM DISPUŞI SĂ NE COMPROMITEM PENTRU ILUZIA IUBIRII?

Partea frumoasă e că nici naraţiunea, nici regizorul nu devin măcar pentru o secundă moralizatori, atotştiutori şi dătători de verdicte. Semnul de întrebare e menţinut cumva din actorie, din linişti şi nelinişti. Superb. Încerc să nu spun nimic concret, să nu dau spoilere.

Poanta finală a fost după film. Dacă cineaştii români n-au nici o jenă să prezinte o vomă complet retardată şi, postfactum, să se lanseze în speech-uri înfumurate şi doldora de ego, echipa din Moldova a prezentat o capodoperă, apoi… a tăcut. A lăsat filmul să vorbească. Iar filmul a fost cel mai bun purtător de cuvânt posibil.

Mergeţi, mergeţi neapărat să vedeţi acest film. Vor fi cei 15 lei pe care nu veţi regreta nici o clipă că i-aţi investit într-o experienţă cinematografică la limita de sus a calităţii artistice.


Articole asemanatoare
Dana Rogoz joaca in filmul OCTAV
Filmul THE BIG SHORT va fi lansat pe suport BD si DVD
Unde iesim in Bucuresti weekend-ul acesta?
Nomad IFF la Muzeul National al Taranului Roman

6 Responses

  1. Pingback : La limita de jos a cerului | Vand iluzii

    1. lorena

      Asta, plus o mie şi una de poveşti despre rock moldovenesc, marijuana, filme comuniste, actori arestaţi de poliţie şi portocale, într-un interviu pe care-l veţi citi în următorul Tabu.

  2. Pingback : CINEMA ROMÂNESC, MOLDOVA ŢI-A DAT RUŞINICĂ! | BLOGPOST.timpul.md

  3. Pingback : Care au fost cele mai viralizate articole pe bloguri si site-uri de stiri in 23-29.09? | refresh.ro

Comenteaza acest articol

Cinema românesc, Moldova ţi-a dat ruşinică!

by   3 min
6