Tabu
CULTURE

Tradiții și legende de mărțișor

Mărţişorul, un şnur împletit dintr-un fir alb şi unul roşu, inclus în lista reprezentativă a Patrimoniului imaterial UNESCO şi care, potrivit legendei, ar fi fost tors de Dochia, este un simbol al trecerii de la iarnă la primăvară şi un vestitor al înnoirii. 

Pe 1 Martie, românii respectă mai multe obiceiuri, astfel încât să le meargă bine tot anul.

Tradiția de a oferi mărțișoare femeilor este una veche și a fost transmisă de-a lungul generațiilor în cultura românească.

Ce semnifică mărţişorul oferit pe 1 martie

Potrivit folclorului românesc, semnificaţia firelor alb şi roşu este legată de o legendă mai puţin cunoscută. Se spune că, Soarele ar fi coborât pe pământ în chip de fată frumoasă şi ar fi fost ţinut prizonier de un zmeu. Pentru a-l elibera, un voinic s-a luptat cu zmeul vărsându-şi sângele în zăpadă. Soarele a urcat din nou pe cer şi, în locurile în care zăpada s-a topit, au răsărit ghiocei – vestitori ai primăverii.

Culoarea roșie din mărţişor semnifică focul, sângele și soarele, iar culoarea albă înseamnă înțelepciunea unui bărbat. Conform credințelor bucovinene, mărțișorul este firul zilelor din an tors de Baba Dochia în timp ce urcă cu oile pe munte, asemănător firului vieții omului tors la naștere de către ursitoare.

Tradiţii şi obiceiuri de 1 martie

Se spune că purtarea mărțișorului în prima zi a lunii martie aduce noroc și sănătate celui care îl poartă. Tradiția mai spune că mărțișorul trebuie purtat până când se vede un copac înflorit sau o rândunică. De asemenea, pentru a aduce noroc tot anul, se spune că mărțișorul trebuie să fie păstrat sub pernă.

În anumite zone geografice, mamele leagă un mărțișor cu o monedă de aur sau argint de mâna copiilor înainte de răsăritul zilei de 1 Martie, pentru a-i feri de boli. Totodată, în Dobrogea, mărțișoarele sunt purtate până la sosirea cocorilor, apoi aruncate în aer pentru ca fericirea să fie mare și înaripată. Transilvănenii leagă șnurul alb-rosu de ferestre, de uși și de coarnele animalelor, pentru a alunga duhurile rele.

În Bihor, cei care reușesc să se spele cu apă de ploaie pe 1 martie vor deveni mai frumoși și mai sănătoși, spune o tradiție. De asemenea, în Banat, fetele se spală cu zapadă, astfel încât să aibă noroc în dragoste și să fie iubite tot anul.

Sursa: Tabu.RO

ARTICOLE SIMILARE

Albul PSD=albul PDL=albul PMP=doar o găselniță estetico-estivală

Dora Constantinovici

Sfaturi (simple) pentru a evita certurile politice de la masa de Crăciun și Revelion

realitatea

Ce conteaza in angajarea de juniori – specializarea studiilor sau programele de internship?

realitatea

Celine Dion va fi celebrată într-un film biografic

Andreea Damian

Piata imobiliara din Romania revine in forta dupa recesiune – In 2016 s-a inregistrat un record istoric!

realitatea

De Ziua Mondială a Teatrului, Muzeul TNB vă invită să aflaţi povestea costumului care a marcat destinul unui mare actor: Aristide Demetriade în Hamlet

Tabu Tabu

Scrie un comentariu