Tabu
lifestyle

GABRIELA CRISTEA explica DIETA prin care a slabit 10 kg!

Gabriela Cristea a participat la un târg de nunți de la Romexpo, unde și-a expus colecția de rochii de mireasă pe care a realizat-o în colaborare cu o creatoare de modă cu experiență. Față de anul trecut, când era destul de plinuță, vedeta arată excelent: a slăbit 10 kilograme în 7 luni, însă în urma unui regim drastic, din care a eliminat grăsimile, aducând și sportul în ecuație.
”Mă mențin în formă pentru că muncesc. Dar bine, asta făceam și înainte. Am mers la nutriționist, iar nutriționistul mi-a dat un regim de viață, până la urmă, și am mers și la sală. Am combinat sportul și dieta. Nu am un meniu fix, dar mănânc de cinci ori pe zi. Culmea! Trei mese principale, plus două gustări. Acesta este secretul, trebuie să mănânci mult și des. Organismul își trage energia de la alimente. Secretul este să mănânci puțin și des. Iaurturile degresate sunt în dietă, am renunțat la grăsimi, nu mai amănânc nici grăsimi animale, nici vegetale, decât în proporții foarte, foatre mici. În rest, salate, legume, carne, dar mai mult pește, pentru că nu sunt carnivoră. Mănânc și eu carne, evident, la ocazii speciale, de Crăciun, de Revelion, de ziua mea… Dar în general prefer peșetele și carnea de curcan”, a spus Gabriela Cristea.
Gabi a mai mărturisit faptul că nu se dă în lături de la a-și satisface micile plăceri culinare, cum ar fi dulciurile, însă nu le consumă în cantități mari. Astfel, din când în când, vedeta mănâncă ciocolată sau prăjiturile preferate.

Mai mult: GABRIELA CRISTEA este SLABĂ și FRUMOASĂ! Vezi ce mănâncă și ce nu, de când A PIERDUT 10 kilograme! VIDEO – Vedete de la noi | Libertatea.ro

ARTICOLE SIMILARE

12 transformări ale actorilor în filme

realitatea

Inca o eleva de liceu DISPARUTA! Unde este MADALINA?

realitatea

SHAKIRA a nascut un baietel! Ce semnifica NUMELE copilului!

FINAL SURPRIZA! Adelina Boie a fost aleasa de Burlacul, dar ea l-a preferat pe BOTE

Nicole Scherzinger în bikini

realitatea

TOP 10 cele mai bune piese Madonna

realitatea

Scrie un comentariu