Day

February 28, 2008

O salvare pentru Diva Rok, vă rog!

Diva roz are probleme. Să fie de vină energiile din Univers? Sau vibrațiile produse de muzica vecinilor, mari amatori de jazz? Nu se cunoaște cauza. Dar tigrișorul ar trebui să se grăbească să cheme salvarea.

Astăzi nu am chef, iubitule!

Relațiile sunt o negociere continuă. Negociem cât de tare să fie muzica sau câte zile stăm în concediu. Negociem sexul și frecvența lui. Negociem culoarea perdelelor. Doar că sexul este un capitol important de care depinde în bună măsură fericirea noastră și șansele să sfârșim la bătrânețe împreună, ca în basmele cu prinți și prințese. Åži tocmai din acest motiv, nu putem trece cu vederea diferențele de libidou. Unul își dorește nesfârșite ore de amor , celălalt ar vrea să vadă un serial și să ațipească singur pe canapea. Unul visează cu ochii deschiși la desfătări fără bariere, celălalt se bucură de-o durere de cap ca să scape de minunatele desfătări. Citiți două mărturisiri curajoase despre acest subiect delicat și adesea dureros. Așteptăm la redactia@tabu.ro mărturisiri tabu despre viața ta sexuală. Ai curaj?

Next generation

În industria „lor” cinematografică se fac studii despre comportamentul spectatorului, despre nevoile și aspirațiile lui apoi sunt aleși actorii care să se muleze pe aceste necesități. Chiar și așa, la Hollywood apare de niciunde, câte un nume care nu se supune niciunuia dintre criteriile căutate, dar care e pe buzele tuturor pentru că are ceva special, care nu poate fi descris în cuvinte, ceva căruia i se spune… talent.La noi, în lipsa unui sistem care să includă agenți și promovare strategică, rămâne doar intuiția regizorului. Dacă simte el potențialul unui tânăr, îl scoate la lumină, altfel merge pe mâna sigură a „veteranilor”.Anul trecut vă prezentam patru tineri pe care pariam că vor fi nume despre care se va vorbi în teatru și în film. Doi dintre ei au fost nominalizați la premiile UNITER anul acesta, iar unul (Cristian Grosu) a și câștigat trofeul. Iată pariurile noastre pentru 2007.

Al Pacino: ambiții, refuzuri și copii

Lt. Col. Frank Slade în „Parfum de femeie“, Michael Corleone în „Nașul“, Tony Montana în „Scarface“, Roy Cohn din „Îngeri în America“, Willie Bank în „Ocean’s Thirteen“. Are 67 de ani și trei copii, dar e unul dintre puținii bărbați de la Hollywood care n-a fost căsătorit niciodată. E mare fan al spectacolelor de operă și îl iubește foarte mult pe Shakespeare. Pentru că promovează pentru România lansarea DVD-ului „Ocean’s Thirteen“,  doamnelor, faceți cunoștință cu domnul care, atunci când nu este proprietar de cazinouri în Las Vegas, este simplu Alfredo James Pacino.

Corporeal

Într-o bună zi, am ajuns la concluzia că fiecare relație, de dragoste sau de sex pur, îți desco­peră un organ din propriul corp. Îl conturează și-l pune în funcțiune. Fiecare relație te facesă-ți conștientizezi ceva din tine. Ceva ce nici nu știai că există. Anatomia nu se învață din manuale, ci din relații

Sulina – Orașul pe unde intră soarele în România

Nisip în loc de asfalt, Internet wireless la pensiuni; mai multe morminte în cimitir decât case locuite în oraș; cruci de prinți și de pirați, lângă cruci ale oamenilor care mai trăiesc încă. Istorii despre o lume în care 21 de naționalități se înțeleg dincolo de limba pe care o vorbesc; străzi și case care arată ca scoase de pe un platou de filmare. Aceasta e Sulina, în câteva cuvinte. Sunt multe filme în care te imaginezi personaj când treci pe aici; ca să numim la întâmplare câteva –„Son de mar“ (r. Bigas Luna), „Lucia y el sexo“ (r. Julio Medem), „The Motorcycle Diaries“ (r. Walter Salles).Era normal, așadar, ca în filmul în care descoperim cel mai estic oraș al țării să joace o actriță frumoasă și plină de sex appeal, Anca Florea, pe care o veți vedea, toamna aceasta, în două pelicule: „După ea“ (r. Cristina Ionescu) și „Îngerul necesar“ (r. Gheorghe Preda). O actriță care a intrat foarte bine în rolul de model pentru toate combinațiile de împletituri cu haine din țesături sofisticate.

Un film superficial, nociv, plin de E-uri. Se poate?

Aș vrea să văd un film românesc comercial în cel mai pur înțeles al cuvântului. Aș vrea să mă enerveze – puțin, nu mult – cu clișee simpatice, cu unele replici memorabile prin simplitate. Aș vrea să văd figuri tonice de actori care să cucerească inimile adolescentine. Să fie îmbrăcați ultimul răcnet, să apară în decoruri pozitive, vesele, senine. Vreau să văd un producător care cheltuie foarte mulți bani numai ca să mă distreze fără să mă obosească nici măcar puțin. Să-mi ofere junk-movie-ul perfect, tipul ăla de story și de imagine care-ți spală creierul cu gingășie și te lasă să pleci din sală complet nemodificat artistic.

De la teatru la film: Darie, Mălăele, Purcărete și Visarion

Ceva se întâmplă cu filmul românesc. E un resort în industria cinematografică autohtonă care a declanșat dorințe de mult puse la păstrat în sufletele unora. Sau poate e un context: încep să apară investitorii.

Așa se face că patru regizori de teatru se aruncă aproape simultan în ringul filmului. Toți sunt creatori cu viziuni, care fac spectacole „complicate”, regizori care-și duc obsesiile cu ei, le lasă să se multiplice, să se reflecte și să se dezvolte în piesele lor. Sunt regizori cu personalitate, dar și personalități distincte.

Care e motivul lor? Deși dispun de toate mijloacele teatrale, toți vor să se exprime și prin film, cum au făcut-o Pintilie și Ciulei. „Grupul celor 4” se destăinuie.