Tabu
lifestyle

7 secrete pentru a avea un somn liniștit

1. Uită de orice băutură care conține cofeină, după ora 5. Dacă ți-ai făcut un obicei drăguț din ceaiul la ora 5 sau din frappe-ul la o întâlnire cu fetele după serviciu ori energizantul pentru alergarea de seară, nu este deloc bine. Dacă vrei totuși să dormi bine, ar trebui să mai renunți la servirea băuturilor care conțin energizanți și cofeină. Măcar după ora prânzului. 

2. Alege mânacăruri ușoare pentru cină. Așa cum există mâncăruri care iți pot neliniști somnul, există și gustări care te fac să dormi ca un prunc. Iaurtul cu cereale, laptele cu biscuți, telemeaua în combinație cu banane sau o porție de paste cu legume și cuburi din piept de pui favorizează scăderea nivelului serotoninei și instalarea unei dispoziții potrivite pentru somn. 

3. Nu servi băuturi alcoolice după ora 6 seara. Dacă îți place vinul după o cină gustoasă, trebuie să știi că alcoolul scade probabilitatea ca tu să te bucuri de un somn profund în timpul nopții și îți poate provoca trezirea exact cand acesta este mai dulce. Nu e nevoie să renunți de tot la plăcerea ta, dar e bine să iei în considerare că, sorbit cu moderație și nu la ore foarte târzii, vinul nu te va mai împiedica să dormi bine. 

4. Amână momentele de relaxare în cadă de dinaintea somnului. Sună surprinzător? Baia fierbinte, înainte de culcare, crește temperatura corpului tău și acest lucru nu te va lăsa să adormi ușor. De câte ori nu ți s-a întamplat să-ți faci baie și apoi să-ți treacă pofta de somn? Ei, dacă vrei totuși să adormi, bucură-te de o baie cu spumă de îndată ce ajungi acasă de la serviciu, astfel încât temperatura corpului tău să se modereze până ce tu te vei pune în pat. 

5. Fă exerciții de relaxare pentru a te pregăti de somn. Exercițiile fizice obositoare sunt nerecomandate înainte de a te pune în pat căci îți activează mult prea mult corpul și mintea dar, exercitiile de relaxare, de genul yoga, te ajută să-ți faci ordine în minte, să-ți reglezi respirația și să reduci tensiunea musculară. Așadar, învață să te relaxezi înainte de somn. 

6. Creează-ți o atmosferă care să te îmbie la somn. Lumina puternică este un factor care se împotrivește, din start, nevoii tale de a dormi. Ai ideea de ce? Deoarece creierul tău o va percepe ca pe un stimul diurn. Este ca și cum lumina îi spune ceasului tău biologic că afară este zi și, normal, el nu va știi că trebuie să meargă la somn. Acestea fiind spuse, ar trebui să reduci luminozitatea din camera ta cu cel puțin jumătate de oră înainte să dormi. Eventual ia-ți o lampă de noptieră și pune-te să lecturezi ceva ușurel. Să vezi apoi cum vine Ene pe la gene. 

7. Închide-ți telefonul. Chiar și tastarea unui singur sms în timp ce ești în pat, pregătită să adormi, te poate face să-ți pierzi cheful de somn. Gândește-te că un mesaj vine mereu cu un conținut informațional, mai mult sau mai puțin plăcut. Acesta te face să te gândești la o persoană, la o situație sau la ziua de mâine și îți ține mintea ocupată. Sfatul nostru este să îți pui cu adevărat telefonul pe silențios și să il lași într-o altă cameră. Nu te grăbi să spui că nu te vei putea lipsi de el datorită alarmei căci, pentru asta s-a inventat ceasul deșteptător. Acestea fiind spuse, iți dorim nopți mai bune!

ARTICOLE SIMILARE

Pamela Anderson la Dancing With the Stars

realitatea

Liza Minelly si Miley Cyrus, in Sex and The City?

realitatea

ADELINA PESTRITU arata superb la piscina! FOTO

TOP 10 Cele mai romantice scene din istoria cinematografiei – VIDEO

realitatea

STARURI CHERCHELITE. Cum arata vedetele feminine la betie (FOTO)

KING CIOABA la nunta ELENEI BASESCU / Album FOTO

Scrie un comentariu