Tabu
HEALTH

Trei cești de cafea pe zi curăță arterele și previn apariția bolilor cardiace

Trei ceşti de cafea pe zi ajută la curăţarea arterelor şi pot ajuta în lupta cu bolile cardiace, potrivit unui nou studiu.

Oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Sao Paulo au cules înformaţii despre diete şi despre calcificările din artera coronară de la peste 4.400 de participanţi la studiu. Aproape toţi dintre ei consumau cafea.

În acest fel, specialiştii au descoperit că cei care beau cantităţi mai mari de cafea aveau mai puţine calcificări arteriale, însemnând că ei aveau mai puţine depozite de calciu pe arterele lor, având, totodată, o mai bună circulaţie arterială.

Cercetătorii au stabilit şi o cantitate maximă de cafea pe care o persoană o poate bea într-o zi, aceasta fiind de trei ceşti.

Studiul a fost publicat în Journal of the American Heart Association.

Nu este încă clar de ce cafeaua este atât de bună pentru inimă, cu toate că oamenii de ştiinţă cred că antioxidanţii din cafea ar putea fi responsabili pentru o parte dintre beneficiile acesteia.

 

ARTICOLE SIMILARE

Oamenii de știință au dezvoltat „micro-pasărea” care zboară prin corp pentru a efectua operații mici

Andreea Damian

Femeile care nasc băieți e mai probabil să sufere de depresie postnatală, arată un nou studiu

realitatea

8 semnale pe care corpul ți le transmite cu o lună înainte de un atac de cord

Andreea Damian

Nutriționiștii spun că pizza e mai sănătoasă decât cerealele pe care le consumi la micul dejun

Andreea Damian

Varicele – inamicul verii la femei

realitatea

Gutuia, alimentul minune al toamnei. Zeci de proprietăţi benefice într-un singur fruct!

Andreea Damian

Scrie un comentariu