Tabu
CULTURESlider

România 2018: cei șapte violatori din Vaslui au primit cadou eliberare condiționată

Îi mai țineți minte pe cei șapte violatori din Vaslui? Ei bine, Silviu Avadanei (23 de ani), Ionuţ Bogdan Boicu (22 de ani), Petrică Bolboceanu (24 de ani), Silviu Burada (22 de ani), Paul Andrei Burlacu (29 de ani), Alin Dumitru Rotaru (20 ani) şi Ioan Surleac (21 de ani) au primit cadou de la judecători prima eliberare condiţionată iar procurorii încă n-au contestat decizia.

Decizia Judecătoriei Vaslui vine după ce, iniţial, un alt complet de judecată s-a opus liberării condamnatului care a primit cea mai mică pedeapsă. Azi însă magistraţii Judecătoriei Vaslui au admis prima eliberare condiţionată a celor șapte violatori condamnaţi în 2015 la pedepse cuprinse între 6 şi 10 ani de închisoare – (mai multe aici).

Hotărârea instanţei poate fi contestată în termen de trei zile de la comunicare însă nimeni – și aici vorbesc de procurori – n-a contestat-o încă. De asemenea, cei șapte au fost obligaţi de Curtea de Apel Iaşi să achite victimei, în solidar, suma de 70.000 de lei, cu titlul de daune morale, bani pe care încă nu i-au plătit. Ba mai mult, mama violatorului Ovidiu Burada, inițiatorul violului și cel care a primit cea mai mare pedeapsă – 10 ani de închisoare, a continuat și după pronunţarea condamnării definitive să persifleze victima declarând că aceasta ”va lua praful de pe tobă cât băieţii sunt închişi”. Victima nu a vrut să ceară bani inițial, și-a dorit doar ca cei șapte să fie pedepsiți conform legii însă familiile violatorilor au sărit spunând că dacă nu vrea bani înseamnă că nu a fost vorba despre viol. Că așa-i la noi, tot agresorii au gura mare.

Acuzații au violat-o pe tânără până când fata a leşinat (de mai multe ori) și au continuat să o violeze după ce o trezeau stropind-o cu alcool pentru a-şi reveni. Între timp, familia ei, disperată că nu o găsește a sunat-o de 60 de ori pe mobil. Când a ajuns acasă, părinții au cerut ajutor la ambulanţă pentru a i se acorda îngrijiri medicale. „Pacienta prezenta echimoze multiple şi a fost supusă unei traume, ce cu greu va fi depăşită, necesitând consiliere psihologică şi ajutor de specialitate”, a precizat atunci Ana Rinder, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui. Tatăl a anunţat Poliţia. Medicii legişti care au examinat tânăra au confirmat că aceasta a fost victima unor agresiuni sexuale îngrozitoare.

Cu toate astea, locuitorii din Văleni care susțineau violatorii au ameninţat jurnaliştii că adună tot satul să îi violeze, iar la finalul procesului, au sărit la bătaie. Comunitatea locală a considerat că tânăra ”a primit ceea ce a meritat” iar prietenii violatorilor, au susţinut că de fapt victima nu a fost violată, ci a avut parte de o partidă de sex surpriză.

Iar acum, așa cum spuneam, Silviu Avadanei (23 de ani), Ionuţ Bogdan Boicu (22 de ani), Petrică Bolboceanu (24 de ani), Silviu Burada (22 de ani), Paul Andrei Burlacu (29 de ani), Alin Dumitru Rotaru (20 ani) şi Ioan Surleac (21 de ani) au primit cadou de la judecători prima eliberare condiţionată.

ARTICOLE SIMILARE

Billie Eilish a lansat piesa No Time To Die, tema pentru Bond 25

Andreea Damian

Plânsul este benefic pentru sănătate, arată un nou studiu

Andreea Damian

Retete de vara – Salata cu vinete

realitatea

Larsa Pippen, „sora” secretă a lui Kim Kardashian, de care puțini au auzit

Andreea Damian

Cum arată acum călugărița care a câștigat Vocea Italiei în 2014. Noul look este uimitor

Andreea Damian

Primul mascara creat de inteligența artificială

Andreea Damian

Scrie un comentariu