Tabu
CULTURESlider

Cu Mahershala Ali în rol principal, True Detective 3 se anunță de colecție

HBO va difuza în seara aceasta episodul final al miniseriei sale Sharp Objects (Obiecte ascuțite) și va prezenta și primul trailer al celui de-al treilea sezon al serialului polițist, True Detective, care va avea premiera în ianuarie 2019.

Acțiunea noului sezon se petrece în Ozarks și va urmări un detectiv al poliției – Wayne Hays (jucat de actorul Mahershala Ali), în timp ce el investighează ceea ce pare a fi răpirea unui copil. Criticii de film spun că trailer-ul noului sezon reconstituie o parte din atmosfera care a definit primul sezon.  Încărcat de mister, sumbru și împărțind viața detectivului în câteva perioade de timp diferite, aflăm din trailer că Wayne Hays investighează o răpire dar că, exact ca în primul sezon, există și câteva elemente de supranatural care măresc suspansul.

Scris de Nic Pizzolatto și regizat de Cary Fukunaga, primul sezon al lui True Detective a avut premiera în 2014, fiind un serial iubit atât de critici cât și de fani, urmărind doi detectivi (interpretați de Matthew McConaughey și Woody Harrelson), în timp ce investighează uciderea unei tinere pe nume Dora Lange. Această recunoaștere nu s-a extins din păcate și la cel de-al doilea sezon, care a urmărit o altă echipă de detectivi, în timp ce investighează moartea unui om de afaceri din California. Pizzolatto a scris majoritatea celui de-al doilea sezon.

Pentru că sezonul doi nu a avut succesul la care se aștepta HBO, pentru realizarea celui de-al treilea sezon s-a făcut o pauză de vreo trei ani. Anul trecut s-a aflat că Ali negocia rolul principal în al treilea sezon iar serialul a intrat în producție la începutul acestui an.

ARTICOLE SIMILARE

Florin Salam, primele declarații după ce a fost acuzat că a lovit o femeie în cap, într-o cameră de hotel

Andreea Damian

Vedetele care au sau au avut relații cu bărbați mai tineri decât ele

Andreea Damian

Aplicațiile pentru dormit nu sunt neapărat odihnitoare

Ciocîrlan

Laura Cosoi revine în televiziune, într-un serial. Ce rol va juca

Andreea Damian

Lili Sandu a anunțat vestea cea mare de Sfântul Valentin! Va deveni mămică anul acesta

Tabu Tabu

Tudor Chirilă, schimbare de look înainte de Vocea României

Andreea Damian

Scrie un comentariu