“Mowgli: Legenda junglei” va fi o ecranizare Disney cu buget mare al cărții “Jungle Book”. Însă materialul sursă al lui Rudyard Kipling l-a inspirat pe regizorul Andy Serkis să facă un film interesant și complementar, care merită văzut.
Serkis – renumit pentru munca sa în trilogiile “Stăpânul Inelelor” și “Planeta maimuțelor” – a încercat să construiască o poveste mai serioasă și mai relevantă, colaborând cu scenaristul Callie Kloves. Cu tot cu cântecele lui vesele, noul aspect al puiului de om Mowgli (Rohan Chand) vine cu un mesaj de conservare a naturii, cu tot cu intimidările pe care le împrăștie omul, văzut ca o amenințare periculoasă pentru lumea naturală.
Schița poveștii rămâne oarecum aceeași însă este prezentată ceva mai acid, cu un limbaj și un dialog mai poetic. Orfan pentru că tigrul Shere Khan (Benedict Cumberbatch) i-a ucis pe părinți – copilul Mowgli este salvat de pantera Bagheera (Christian Bale), care îl lasă cu o haită de lupi. Aceștia îl cresc și îl protejează, dar prezența sa în haită pentru viitor este condiționată de capacitatea sa de a dovedi că poate să meargă cu ei – o provocare specială, după cum arată un urs bun Baloo (Serkis), pentru că nu este lup.
Bagheera crede că Mowgli poate fi salvat numai forțându-l să trăiască cu propria sa specie în satul oamenilor, dar odată ajuns acolo, el întâlnește noi probleme, inclusiv interacțiunile cu un vânător Matthew Rhys) angajat să ucidă tigrul. Mowgli este descris ca fiind “om și lup în același timp, ambii și nici unul”, iar filmul, în mod similar, este alcătuit din elemente diferite. “Mowgli” nu se încadrează cu ușurință în producțiile convenționale – mai mult un film care nu este pentru copii – iar lumea este îngrijorată de perspectivele sale de supraviețuire. Dar Netflix s-a decis să permită unui proiect experimental să încerce să recâștige atenția adulților, să vedem dacă va fi așa.