Tabu
LIFESTYLESlider

Centenarul în mesaje publice festive – momente și schițe 2018

Zilele acestea, odată cu Centenarul, instituțiile publice și firmele au apăsat foarte mult pedala cu tricolorul și îndemne mai mult sau mai puțin patriotice de a celebra cei 100 de ani de la Unire.

Anual avem această isterie generalizată în care cheltuim o grămadă de bani pentru a celebra Marea Unire cu mult spectacol și circ însă anul acesta, probabil dintr-un exces de zel caracteristic autorităților, cumva, o acțiune care ar fi trebuit să fie una solemnă și poate să ne amintească mai mult despre unitate și solidaritate – INS a făcut ieri public un studiu care arată că sărăcia în România este foarte profundă cu circa 4.6 milioane de români care pot fi considerați săraci. Iar culmea, cea mai înaltă incidenţă a sărăciei s-a înregistrat în rândul copiilor şi tinerilor în vârstă de până la 18 ani, circa o treime dintre aceştia s-au aflat sub pragul de sărăcie – s-a transformat în show de dragul showului încă înainte de a începe sărbătoarea în sine.

Am făcut o selecție cu câteva mesaje și filmulețe de Centenar, nici măcar nu-mi vine să le comentez individual, e totuși halucinant ca în 2018 tot ce pot să producă instituțiile de stat despre propria țară să arate cel mult ca un spectacol de varietate de bistro dintr-un colț de piață.

Pe primul loc în topul prostiei este Ministerul Apărării Naționale. Postarea lor a fost preluată rapid de colegii de la Ministerul Muncii. Bineînțeles că și de către toate instituțiile care aparțin de MAI (de ce să nu pui deja ceva gata mestecat) dar de ce și de Ministerul Muncii și Justiției Sociale asta nu pricep.

Mai lipsea ministrul Finanțelor, Teodorovici să preia mesajul cu românii care-și caută țara după cei 5 ani de permis de muncă pe afară după care la revedere – după cum s-a exprimat chiar el.

Bine, Jandarmeria a postat și câteva poze în care prim adjunctul inspectorului general al Jandarmeriei Române, colonel Sebastian Cucoș a întâmpinat la Giurgiu o delegație care a adus în țară replica sabiei marelui domnitor Ștefan cel Mare. Sabia va fi purtată de jandarmi până la Mitropolia Ardealului, unde urmează să fie sfințită, iar în această seară va putea fi văzută în cadrul procesiunii organizate la Sibiu de către Mitropolia Ardealului , cu ocazia ceremonialului religios de Sfântul Andrei. Mda.

Au curs comentariile răutăcioase despre domnul care ținea sabia iar în apărarea sa a sărit un coleg care a dezvăluit că domnul respectiv „Are multi ani de Cosovo in plin razboi peste 120 de oameni in subordine!” Superb. Mai știe cineva ce căutam noi în Kosovo să facem ordine? Și de ce în 2007 – presa internațională relata că doi etnici albanezi uciși în timpul manifestațiilor de sâmbătă din Kosovo au murit din cauza gloanțelor de cauciuc trase, probabil, de jandarmii români din trupele ONU de menținere a păcii conduse de domnul Cucoș. Ancheta ONU privind moartea celor doi protestatari albanezi, stabilea că armele cu care au fost trase gloanțele aparțineau contingentului român de jandarmi. Conform procurorilor, jandarmii vinovați riscau să fie acuzați de crimă. Procurorul special al ONU, Robert Dean, a declarat la acea vreme într-o conferință de presă că uciderea celor doi etnici albanezi și rănirea altora „nu au fost necesare și puteau fi evitate“. N-a fost nimeni acuzat dar jandarmii noștri au fost retrași.

Să trecem mai departe, pe locul doi, câștigă Tarom și Ager Press care celebrează centenarul printr-o broșură în care apare Maria Tănase cântând pe Frontul de Est, cu svastică pe fundal.

În ordine aleatorie urmează pozele Guvernului României cu premierul Viorica Dăncilă în cojoc și restul doamnelor plictisite în ii. Nici măcar n-am cuvinte să comentez.

Ambasada României în Statele Unite ale Americii este însă și mai și, acolo, doamna Birchall a postat câteva poze alături de George Cristian Maior și Ghiță Mureșan. Trecând peste faptul că nimeni n-a înțeles de ce doamna Birchall și-a pus o plasă de țânțari pe cap și două farfurii din metal la brâu – na, nu ține scuza cu inspirația după stilul reginei Maria că e departe rău de așa ceva – poza a reușit să fie mult mai amuzantă decât și-au dorit persoanele din ea.

CFR spune că sărbătorim împreună Centenarul și-l cred pe cuvânt, spre exemplu dacă aș vrea să-l sărbătoresc cu mama aș ajunge în 15 ore și 25 de minute la Satu Mare, practice dacă pornesc de azi cu singurul tren care merge în nordul României aș ajunge mâine după ceremonii și apoi, după vreo două ore ar trebui să mă întorc ca să apuc să mă odihnesc pentru luni. 700 de kilometri în 15 ore jumătate (dacă ai noroc) mda.

 

RATB nu mai are postări noi pe Facebook din ianuarie. Totuși, a ținut să ne transmită ceva prin intermediul tramvaiului 41. Să nu uităm că României i se dă doar tricolor, mult, mult tricolor. Să ne băgăm mințile-n cap și să nu mai cerem și altceva.

Selecția mea este construită din ceea ce am văzut fără să caut special, sincer, mi-e și frică să sap mai mult printre mesaje. Mult kitsch, multe vorbe aruncate aiurea doar ca să umplem spațiul cu ceva, aveam așteptări mai mari de la o sărbătoare ca asta. În fine, aștept completări dacă vă mai atrage atenția ceva.

ARTICOLE SIMILARE

Evoluția cămășii albe, cameleonul urban chic

Andreea Damian

Cove şi-a pupat mireasa toată nunta

12 alimente de evitat când este cald, potrivit medicilor

Andreea Damian

Prințesa Eugenie, decizia care scandalizează Casa Regală britanică. Merge pe urmele vărului ei?

Andreea Damian

Schimbare radicala de look! Andreea Raicu a renuntat la parul lung

Designerii duc covoarele din case pe podium

realitatea

Scrie un comentariu