Tabu
PEOPLESlider

Justin și Hailey Bieber s-au căsătorit din nou și au pus pe Instagram primele imagini de la nuntă

Justin Bieber și Hailey Baldwin s-au căsătorit, pentru a doua oară. De această dată au făcut-o în cadrul unei ceremonii religioase, care a avut loc luni.

Cei doi iubiți și-au rostit jurămintele la asfințit în stațiunea Montage Palmetto Bluff din Carolina de Sud.

 

View this post on Instagram

 

My bride is 🔥

A post shared by Justin Bieber (@justinbieber) on

La ceremonia religioasă au participat circa 150 de invitați, printre care părinţii şi mai multe vedete. Ed Sheeran, Kylie şi Kendall Jenner, Usher şi unchiul lui Hailey, actorul Alec Baldwin, sunt doat câteva nume importante prezente la nuntă.

Potrivit unor surse din apropierea cuplului, ceremonia a fost oficiată de pastorul artistului. Sora lui Hailey, Alaia Baldwin, și verișoara sa, Ireland Baldwin, au fost domnișoare de onoare. De asemenea, și-au întreținut invitații cu cocktailuri și șampanie, jocuri cu tematică de carnaval, proiecția filmului lor preferat – The Notebook, bowling, etc.

Petrecerea a ținut până târziu în noapte. La un moment dat mirii au surprins pe toată lume cu o bătaie cu pistoale cu apă.

Cântăreţul canadian Justin Bieber şi modelul Hailey Baldwin s-au căsătorit anul trecut, în luna septembrie. Au confirmat evenimentul pe reţelele de socializare la două luni după ce s-a aflat că cei doi au certificat de căsătorie eliberat în SUA.

 

ARTICOLE SIMILARE

Cum arată și cu ce se ocupă Miki de la K-pital, după ce s-a retras din lumina reflectoarelor

Andreea Damian

Ziua Z ⎢ Premieră online la Teatrul de Stat Constanța

Ciocîrlan

Fiica Andreei Marin, îndrăgostită lulea la 16 ani. Cine este iubitul Violetei

Andreea Damian

Preparatul care îi ajută pe japonezi să trăiască mult

Andreea Damian

Ce schimbări radicale a făcut Sore în viața ei

Tabu Tabu

PASTILA de ARTĂ ⎢ Salvarea Turnului Eiffel

Ciocîrlan

Scrie un comentariu