Tabu
PEOPLESlider

Incident la Casa Regală. Regina Elisabeta a II-a și-a pălmuit nepotul la o petrecere

Elton John a dezvăluit în autobiografia sa `Me” mai multe secrete din sânul familiei regale. Unul dintre acestea este momentul în care regina Elisabeta a II-a l-a lovit peste față pe nepotul ei Viscount Linley. Muzicianul spune că acesta a refuzat să plece de la petrecerea la care se aflau pentru merge să-și supravegheze sora, pe Lady Sarah Armstrong-Jones.

Artistul britanic spune că incidentul a avut loc în timpul unei petreceri la care au participat mai mulți membri ai familiei regale britanice.

Atunci, suverana i-ar fi cerut nepotului ei să își supravegheze sora, care se simțea rău, retrăgându-se în camera ei. Cu toate acestea, Linley voia să rămână și să se bucure de petrecere, lucru ce i-a displăcut mătușii lui.

„Când Linley a încercat în mod repetat să o convingă pe regina Elisabeta a-II-a să îl lase să rămână, aceasta l-a plesnit ușor peste obraz, spunându-i «Nu [pleosc] te [pleosc contrazici [pleosc] cu mine! [pleosc] Eu [pleosc] sunt [pleosc] Regina!» Știu că imaginea publică a Reginei nu este definită de frivolitate, dar, în privat, poate fi hilară”, a scris Elton John în carte.

David Armstrong-Jones, în vârstă de 57 de ani, a fost cunoscut ca Viscount Linley până în anul 2017, când, după moartea tatălui său, Antony Armstrong-Jones, a devenit al doilea conte de Snowdon. Viscount Linley este fiul Prințesei Margaret.

Elton John și-a amintit în cartea sa și de Prințesa Diana, pe care a cunoscut-o în 1981 la o petrecere. Cântărețul a scris despre Diana că „a fost binecuvântată cu o abilitate incredibilă de a socializa, o abilitate care îi făcea pe oameni să se simtă complet comfortabili în compania sa”, o calitate pe care, crede el, prinții William și Harry au moștenit-o de la ea.

Elton John își amintește și cum actorii Richard Gere și Sylvester Stallone au fost la un pas să se bată pentru atenția Prințesei Diana.

 

ARTICOLE SIMILARE

Mutaţia suferită de tot mai mulţi oameni în ultima perioadă

Andreea Damian

Terapii complementare – Baile aromate

realitatea

Poate fi oprit coronavirusul odată cu venirea verii? Ce spun experții

Andreea Damian

Este oficial! Alina Sorescu și Alexandru Ciucu divorțează

Andreea Damian

Adrian Minune, livrator de mâncare! Cum a fost surprins manelistul. A rămas fără bani?

Andreea Damian

Celebritati nascute pe 15 iulie!

realitatea

2 comentarii

Scrie un comentariu