Tabu
HEALTHSlider

Mutaţia suferită de tot mai mulţi oameni în ultima perioadă

Cercetătorii de la Universitatea Flinders și Universitatea Adelaide din Australia au descoperit că la generațiile noi există o arteră în braț, care ar fi trebuit să dispară în prima parte a vieții.

Artera, care trece prin centrul antebrațelor noastre cât încă suntem în pântece, dispărea până la naștere, însă acest lucru nu se mai întâmplă la fel de des ca înainte.

„Începând din secolul al XVIII-lea, anatomiștii studiază prevalența acestei artere la adulți, iar studiul nostru arată că este în mod clar în creștere”, spune anatomistul Universității Flinders, Teghan Lucas.

În jurul a 8 săptămâni, acesta regresează de obicei, lăsând sarcina altor două vase – radial (pe care îl putem simți când luăm pulsul unei persoane) și arterele ulnare. Anatomiștii știu de ceva timp că această atrofiere a arterei mediane nu este o garanție. În unele cazuri, rămâne în jur de încă o lună.

Această arteră are rolul de a transporta sângele în centrul brațelor noastre, pentru a ne hrăni mâinile în creștere.

Astfel, cercetătorii au inițiat o cercetare, cu ajutorul membrelor unor cadavre și au descoperit că artera este de trei ori mai frecventă la adulți în prezent, decât acum un secol.

„Prevalența a fost de aproximativ 10% la persoanele născute la mijlocul anilor 1880, comparativ cu 30% la cei născuți la sfârșitul secolului al XX-lea, deci aceasta este o creștere semnificativă într-o perioadă destul de scurtă de timp, când vine vorba de evoluție.”, spun experții.

Acesta este un semn să tot mai mulți adulți aleargă, ceea ce înseamnă un canal suplimentar de țesut vascular care trebuie să transporte oxigen.

ARTICOLE SIMILARE

Zodii care plâng din orice

Andreea Damian

Canicula și efectele sale asupra sănătății

Andreea Damian

Adda, mărturisiri cutremurătoare: „Nu mai eram acum aici”. Ce a salvat-o pe vedetă

Andreea Damian

Meghan Markle, o „prințesă” înainte de a se căsători cu Harry. Dezvăluiri-bombă despre fosta ducesă

Andreea Damian

De ce stresul provoacă încărunţirea părului. Explicația neașteptată a cercetătorilor

Andreea Damian

Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf, divorț de milioane de euro. Ce avere au de împărțit

Andreea Damian

Scrie un comentariu