Tabu
CULTURESlider

Festivalul de la Cannes nu va putea avea loc în formatul original

Festivalul Internațional de Film de la Cannes nu va avea loc „în forma sa originală” anul acesta, din cauza pandemiei de coronavirus.

Organizatorii l-au amânat luna trecută, spunând că și-ar dori ca evenimentul să aibă loc în iunie sau iulie a acestui an. Dar într-o declarație recentă, aceștia au spus că planul acesta „nu mai este o opțiune” și că se reorganizează, după ce Franța și-a extins perioada de restricţii până pe 11 mai.

„În urma declaraţiei preşedintelui francez… suntem conştienţi că amânarea celei de-a 73-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Cannes, considerată iniţial pentru sfârşitul lui iunie-începutul lui iulie, nu mai este o opţiune valabilă. Este în mod clar dificil să presupunem că Festivalul de la Cannes va putea avea loc anul acesta în formatul original”, au precizat organizatorii într-un comunicat de presă.

„Aceştia sunt de acord că festivalul de la Cannes, un pilon esenţial al industriei cinematografice, trebuie să exploreze toate posibilităţile… astfel încât Cannes 2020 să devină realitate, într-o formă sau alta”, au adăugat aceştia fără să ofere detalii despre eventualele alternative.

Festivalul de Film de la Cannes, unul dintre cele mai mari evenimente cinematografice din lume, era programat să se desfăşoare în perioada 12-23 mai.

ARTICOLE SIMILARE

Bucurestiul in weekend, 03-05 februarie

realitatea

Bottega Veneta a renunțat la conturile de pe rețelele de socializare

Ciocîrlan

Twitter este un “loc toxic” pentru femei potrivit raportului Amnesty International

realitatea

Sărbătoritul zilei

realitatea

Măști de față naturale făcute în casă – cele mai bune rețete de la vedete

Andreea Damian

Așa se ferește un topmodel de coronavirus!

Andreea Damian

Scrie un comentariu