Tabu
PEOPLE

Manuela Hărăbor își vinde casa copilăriei și adolescenței

“Padureanca”, așa cum este cunoscută de o lume întreagă, sau una dinte fetițele din “Veronica”, a anunțat pe rețelele de socializare că se vinde casa copilăriei și adolescenței sale. Manuela Hărăbor a povestit pe pagina ei de facebook că apartamentul în care s-a jucat ea in copilarie dar și fiul ei, este  acum de vânzare.

“Am locuit o viață de copil și adolescentă într-un apartament de trei camere dintr-un bloc așezat într-un parc pe Magistrală. Când eram mică visam la ziua în care copacii vor ajunge la fereastra mea de la etajul cinci. Azi parcul s-a transformat într-o mică pădure urbană ultracentrală cu arbori ce ajung până la etajul 7. Școala era peste drum. Una dintre cele mai bune din București, care si-a păstrat renumele și excelența și în ziua de azi. Liceul “Ion Creangă”. Din sala mea de clasă auzeam clopotele bisericii Mănăstirii Radu-Vodă, loc care mi-a devenit de mai bine de 15 ani o a doua casă. Ne-am mutat aici în 1977, cu o lună înainte de marele cutremur.

manuela_harabor si andrei
manuela_harabor si andrei

În acea noapte de 4 martie, când o mulțime de clădiri s-au prăbușit, aici m-am simțit în siguranță. Blocul nostru s-a dovedit a fi unul dintre cele mai rezistente. Și nu e de mirare, arhitectul care a proiectat ansamblul de cinci blocuri, fiecare cu parc propriu, a locuit o viață într-unul dintre ele. Și nu îmi aduc aminte să fi suferit vreodată de frig. Centrala proprie din subsolul blocului încălzea fără mari restricții toate cele cinci blocuri. Avantaj imens și azi, când costurile de întreținere sunt extrem de mici în comparație cu celelalte blocuri racordate la Radet. Aici am legat cele mai frumoase și mai trainice prietenii. Aici s-a născut și a copilărit Andrei. Dar a sosit vremea să ne despărțim. Apartamentul este scos la vânzare”, a scris cu regret fermecătoarea actriță pe rețelele de socializare.

ARTICOLE SIMILARE

Vedete sexy pe perioada carantinei. Cum stau îmbrăcate în casă unele persoane publice

Tabu Tabu

Meghan Markle a încălcat regula reginei și a purtat o manichiură îndrăzneață

Andreea Damian

Nicole Cherry a recunoscut că este de etnie romă: „Am copilărit pe Ferentari”

Andreea Damian

Andreea Ibacka, suspectă de cancer la sân!

Andreea Damian

Dana Rogoz a terminat de aranjat camera copiilor! Cum arată aceasta

Tabu Tabu

Octavian Ursulescu surprins de prieteni! Ce planuri are vara asta

Tabu Tabu

Scrie un comentariu