Tabu
PEOPLE

Cați ani de căsnicie au împlinit Elvira Deatcu și soțul ei

Vedeta teatrului Odeon și actrița pe care o știți din “Lacrimi de iubire”, “Daria, iubirea mea”, “Pariu cu viața”, “Cu un pas înainte” iar acum din “Vlad” a avut parte de o aniversare în familie. Elvira Deatcu a împărtășit cu fanii online imagini cu soțul ei cum nu a făcut-o niciodată.

familie elvira deatcu
Fanii o știu pe actrița Elvira Deatcu din serialele în care juca dar puțini îl știau pe soțul ei, care nu este persoană publică. Pînă când în acest weeekend vedeta a publicat mai multe fotografii cu toată familia la aniversare. “Într-un octombrie la fel de frumos ca cel de azi, acum 21 de ani,”ne-am luat”!!! N-a fost întotdeauna însorit pe strada noastră, am avut parte și de furtuni, de cumpene, de pierderi, dar, cu iubire, umor, înțelepciune și doi băieței minunați …am ajuns pân-aici! Ceea ce vă dorim și d-voastră! P.S: Soțu’nu știe că “l-am scos în lume”!!!”, a scris Elvira pe pagina ei de socializare. S-ar părea că soțul a terminat la Cluj geologie geografie și nu are legătură cu artă. Destinul a adus-o față în față cu un tânăr carismatic de care s-a îndrăgostit la prima vedere, iar peste câțiva ani au întemeiat împreună o familie minunată. “Verișoara mea m-a invitat să merg de Crăciun la ei.

elvira deatcu si sotul eiAveam 15 ani și mi-a zis să mergem la colindat, că o să vină colegii să o colinde. Am văzut atunci un puști cu o cravată așa mare în pasteluri și am văzut doi ochi albaștri. Așa l-am cunoscut pe cel care peste ani avea să devină soțul meu. Atunci am simțit fluturi în stomac”, a povestit Elvira Deatcu. Actrița și soțul ei s-au cunoscut în adolescență. Pentru o perioadă lungă de timp au avut o relație la distanță, el fiind din Cluj: “Când am împlinit 18 ani, majoratul meu, l-am invitat la ziua mea și a venit de la Cluj”, însă iubirea lor a depășit aceste obstacole. Pentru amândoi, cei doi băieți pe care îi au împreună “sunt cea mai frumoasă întâmplare a viețîi noastre”, completează Elvira Deatcu. Actrița spune că la început el fiind la Cluj, au avut răbdare, reântâlnindu-se abia când l-a invitat la petrecerea majoratului ei. Mult mai târziu ea l-a cerut de soț pe Horea, într-o vară, la Vama Veche. Dar cea mai frumoasă „întâmplare” din viață Elvirei și a lui Horea sunt cei doi băieți.

ARTICOLE SIMILARE

Chef Sorin Bontea prezintă rețeta sa de pulpă de miel la cuptor pentru masa de Paște

Andreea Damian

Robert de Niro, un nou atac virulent la adresa lui Donald Trump

Andreea Damian

Ce probleme de sănătate are Roxana Ciuhulescu după participarea la Survivor

Andreea Damian

Loredana nu renunță la aparițiile sexy nici în izolare

Tabu Tabu

Mihaela Rădulescu, cură inedită de detoxifiere

Tabu Tabu

Doliu uriaș la Hollywood! Sean Connery a murit

Andreea Damian

Scrie un comentariu