Tabu
CULTURESlider

Centrul Național al Dansului ⎥ Ce ne (mai) mișcă

Evenimentul „Ce ne (mai) mișcă”, organizat de Centrul Național al Dansului București, continuă online cu două seri de dialog între Mădălina Dan și invitații săi: Asociația DeLaZero și coregraful Florin Fieroiu.

Un prilej de întâlnire și dialog între membrii comunității dansului, evenimentul Ce ne (mai) mișcă este, deopotrivă, o oportunitate pentru public de a cunoaște mai îndeaproape artiștii și de a descoperi mai multe despre domeniul dansului contemporan. 

Întâlnirile au în centrul atenției dansul, mișcarea, performativitatea și aduc în prim-plan modalități diferite de a aborda coregrafia și artele performative, fără să se limiteze la aceste mijloace de exprimare.

În discuțiile moderate de Mădălina Dan, invitații săi împărtășesc ideile și instrumentele cu care lucrează, transparentizează procesele de lucru și metodologiile, fac cunoscute sursele de inspirație și dansează împreună.

Întâlnirile sunt și o ocazie pentru public de a descoperi noi sau vechi lucrări ale invitaților, proiectul fiind susținut de materiale din Arhiva CNDB. Cadrul este unul public, dar nu formal, cu accent pe ideea de întâlnire-laborator.

24 aprilie  |  Mădălina Dan în dialog cu DeLaZero

În prima seară, Mădălina Dan îi are ca invitați pe Camelia Neagoe, Filip Stoica și Mariana Gavriciuc. Aceștia au pus bazele Asociației DeLaZero, o umbrelă creativă formată din artiști tineri, profesioniști din diferite domenii ale artelor spectacolului și cinema.

Ca direcție artistică, asociația jonglează cu conceptul „de la zero”, gândind proiecte cu un strat viu, imprevizibil, adaptabil și transformabil. Propunerile lor au ca temă prezentul social și modalitățile individuale de raportare la acesta, precum și relația dintre artist și comunitate.

Asociatia Delazero este de asemenea, parte din inițiativa AREAL | spațiu pentru dezvoltare coregrafică, demers inițiat de un colectiv format din Asociația DeLaZero, Fundația Gabriela Tudor, Indie Box, Asociația Pentru Teatru și Carte.

25 aprilie  |  Mădălina Dan în dialog cu Florin Fieroiu

În a doua seară de dialoguri, invitatul este Florin Fieroiu – inițiator al multor proiecte de educație artistică din România și profesor invitat la Montana University, unde a predat diverse tehnici de mișcare pentru actori și dansatori și a creat piese coregrafice la secțiile de dans și teatru.

A absolvit Liceul de Coregrafie Floria Capsali și Academia de Teatru și Film, secția coregrafie din București. A obținut « Le prix individuel d’interpretation » în cadrul celei de-a 5-a ediții a Rencontres Chorégraphiques Internationales de SEINE-SAINT-DENIS și Premiul UNITER pentru coregrafie.

A inițiat proiectele Performing the body, Corpul și coregrafia, The shaker, Real vs Realism, numeroase ateliere de dans deschise dansatorilor, actorilor și persoanelor profesioniste. A lucrat cu Dominique Bagouet, Christian Trouillas, Miriam Raducanu, Eduard Gabia, Steve Paxton, Vlaicu Golcea, Alexandru Dabija, Radu Nica, Gianina Carbunariu, Radu Afrim, David Doiashvili. Ultimul său spectacol se numește Urban Gif Show și a avut premiera în noiembrie 2019, la Teatrelli, în București.

ARTICOLE SIMILARE

Prinţul William a vorbit pentru prima oară cu prinţul Harry, după interviul-şoc de la Oprah

Andreea Damian

Câți bani a primit Loredana Groza pentru 1,5 milioane de albume vândute

Andreea Damian

Philip Morris acuzată de ipocrizie din cauza unei reclame împotriva fumatului clasic

realitatea

Angajații unei companii chineze, amendați pentru că nu parcurg 180.000 de pași

Andreea Damian

Serena a explicat de ce a purtat costum de „Catwoman” la Roland Garros

Andreea Damian

Angelina Jolie va fi legendara Maria Callas într-un nou film biografic

Andreea Damian

Scrie un comentariu