Tabu
PEOPLESlider

Cleopatra Stratan a îmbrăcat rochia de mireasă

Cleopatra Stratan și Edward Sanda au stabilit data nunții. Cu această ocazie, cei doi au lansat o nouă piesă împreună, care are și videoclip.

Nunta lor este mai aproape decât ai fi crezut, chiar peste câteva zile. Mai exact pe 14 august, au anunțat aceștia pe rețelele de socializare. Artista de numai 18 ani și partenerul ei de viață, Edward Sanda, de 24 de ani, nu au oferit prea multe detalii despre locație.

„O viață-ntreagă noi ne-am căutat și am simțit că suntem suflete pereche încă de la început. Piesa asta este despre noi, iar clipul ne descrie povestea de la cum ne-am cunoscut până în momentul prezent. Am decis să lansăm această piesă acum, în contextul căsătoriei noastre care va avea loc pe 14 august”, a scris vedeta pe pagina de Instagram.

În ceea ce privește nunta celor doi tineri, aceștia vor avea aproape familia și prietenii apropiați, dar nu și o pereche de nași, lucru ieșit de comun într-o astfel de situație.

Cei doi tineri se cunosc de ani buni, dar au început să fie un cuplu în urmă cu aproximativ un an și jumătate. Au fost prieteni la început, au colaborat la mai multe piese și apoi dragostea a ieșit la iveală.

https://www.youtube.com/watch?v=RSLcimvjbbE&ab_channel=CleopatraStratan

ARTICOLE SIMILARE

Tipuri de măsline și beneficiile lor. Care sunt cele mai sănătoase

Andreea Damian

Carmen Brumă, secretele unei relații de lungă durată. Cum a rezistat 21 de ani alături de Mircea Badea

Andreea Damian

Fiica actorului Jackie Chan s-a căsătorit cu o femeie

Andreea Damian

E uimitor ce se spune despre persoanele care resimt foarte des „pielea de găină“

Andreea Damian

Desert de vara – Mini Pavlove cu fructe de padure

realitatea

Ce salariu are, de fapt, Carmen Tănase. Actrița a recunoscut: ”Bă, dar nu vreau să supraviețuiesc, eu vreau să trăiesc”

Andreea Damian

Scrie un comentariu