Tabu
CULTURESlider

„Anatomia lui Grey” va avea un al 19-lea sezon

„Anatomia lui Grey”, deja cel mai longeviv serial medical difuzat în primetime, va avea un al 19-lea sezon, a anunţat ABC.

Actriţa Ellen Pompeo va fi în conitnuare parte din proiect, în rolul principal, cel al lui Meredith Grey. începând cu următorul sezon, ea va fi producător executiv. Odată cu revenirea ei, ABC a anunţat că producătoarea executivă Krista Vernoff – showrunner de la al 14-lea sezon, când creatoarea Shonda Rhimes i-a cedat frâiele – va continua să coordoneze serialul.

Actorii Chandra Wilson şi James Pickens Jr., parte din distribuţia originală, vor reveni de asemenea în sezonul 19.

Dacă cel de-al 17-lea sezon a fost centrat pe pandemia de Covid-19, cu Meredith însăşi pe punctul de a muri, acţiunea din sezonul al 18-lea, lansat în luna septembrie 2021, este plasată într-o lume post-pandemică.

În cel mai recent sezon, Scott Speedman a debutat ca obişnuit al serialului, în rolul Nick Marsh, chirurg stabilit în Minneapolis care a întâlnit-o prima dată pe Meredith în al 14-lea sezon. Având în vedere că ea face naveta în Minneapolis, unde lucrează pentru tratarea Parkinson, a început o relaţie cu Nick.

ARTICOLE SIMILARE

Regina Elisabeta a II-a, la prima acțiune publică de la începutul pandemiei. Cum a fost surprinsă

Andreea Damian

Muzeul Theodor Aman

realitatea

Filmele lunii noiembrie la cinema

realitatea

Cum afli dacă ți-ai găsit perechea, potrivit lui Barack Obama

Andreea Damian

Personajul James Bond va rămâne bărbat, spun producătorii

Andreea Damian

Oscar 2022 | Ce conține cadoul în valoare de peste 100.000 $ oferit tuturor nominalizaților

Andreea Damian

Scrie un comentariu