Tabu
lifestyle

AKCENT se rupe-n bucati! CAUZA: banii!

AKCENT, trupa care a avut succes timp de 11 ani, trece printr-un nou seism. Dupa ce, cu cativa ani in urma, a doua voce a trupei de baieti, Marius Nedelcu, a plecat nemaintelegandu-se cu liderul Adi Sina, acum si ceilalti doi membri au ales sa renunte. Asta, mai ales ca Sina dezvolta proiecte proprii, aparand tot mai des singur pe afise. În 2002, trupa Akcent se afla pe primele locuri în topurile muzicale cu hiturile “N-am bani de bilet” şi “Buchet de trandafiri”, piese fredonate de milioanele de fani de toate vârstele. Primele apariţii pe scenă au fost în formulă de patru: Adrian Sînă (36 de ani), Mihai Gruia (30 de ani), Sorin Brotnei (32 de ani) şi Marius Nedelcu (36 de ani), însă cel din urmă a parasit primul formatia şi a încercat o carieră solo, fără succes însă.

Marius s-a reprofilat rapid, el fiind acum patronul unei săli de gimnastică aerobică, afacere care s-a dovedit a fi profitabilă. De vreo doi ani încoace, Akcent a resimţit din plin efectele crizei financiare: spectacolele erau din ce în ce mai rare, onorariul celor trei solişti devenise tot mai mic, aşa că n-au întârziat să apară şi discuţiile aprinse pe teme financiare.

Adi, singurul din formaţie înzestrat de Mama Natură cu voce, i-a lăsat deoparte pe Sorin şi pe Mihai şi, acompaniat de câţi

va instrumentişti, deloc pretenţioşi la bani, cântă acum prin cluburi, pe sume cuprinse între 1.000 şi 1.500 de euro. Mihai a anunţat că lucrează la un nou proiect, cel mai probabil tot în domeniul muzical.

Mai mult: După 11 ani de succes, cei trei membri ai trupei Akcent se despart din cauza banilor – Vedete de la noi | Libertatea.ro

ARTICOLE SIMILARE

Cameron Diaz a cumpărat droguri de la Snoop Dogg

realitatea

UN BOU a plâns înainte de a fi sacrificat! Vezi ce au facut măcelarii!

Mad Men şi Modern Family, din nou cele mai bune seriale la Emmy 2011

realitatea

Andrei Serban: Nu stricati marijuana pe mine!

realitatea

“Casnica” o să înnebunească! Jocuri de culise la “MasterChef”! Chef Scărlătescu l-a ales câştigător pe Petru ca să îl angajeze la el in restaurant!

Programul romanilor la OLIMPIADA (luni, ziua 10)

Scrie un comentariu